Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Gabriel Oprea – un agent imobiliar eficient? Dar pentru cine?

După ce a făcut o pauză scurtă din activitatea de transferare a patrimoniului imobiliar al MApN către diferite entităţi andministrative, timp în care ministrul Apărării a rezolvat grandios şi eficient problema recalculării pensiilor militare, iată că dl Oprea continuă seria transferurilor de terenuri ale MApN în folosul oricui mai puţin al MApN.

În acest sens, conform ziarului online “24-ore.ro” ministrul Apărării, Gabriel Oprea, va fi prezent astăzi la Iaşi, unde va semna, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Constantin Simirad, documentele privind schimbul de terenuri între Armată şi autorităţile locale pentru prelungirea pistei Aeroportului Internaţional Iaşi.

Potrivit protocolului care va fi parafat de ministrul Gabriel Oprea şi preşedintele CJ, Constantin Simirad, în schimbul celor 25,59 de hectare pe care le deţine în prezent în apropierea Aeroportului Internaţional Iaşi, Ministerul Apărării Naţionale (MapN) va primi din partea Consiliului Judeţean 9 hectare de teren pe raza comunei Holboca.

Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi, a precizat că semnarea documentelor va avea loc, începând cu ora 12.00, în Sala Galbenă a Prefecturii Iaşi.

sursa: 24-ore.ro

Etichete: , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Gabriel Oprea – un agent imobiliar eficient? Dar pentru cine?”

  1. Dumitriu says:

    Am lucrat 7 ani in acea unitate. Din punct de vedere operativ amplasarea nu era cea mai fericita. Era pe axul pistei, in vecinatatea aeroportului. Avea o singura cale de acces. Insa nici propunerea de a o muta pe amplasamentul fostului IAS Holboca, la cativa km. de granita nu este prea buna.