Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Gata cu năşitul prin structurile de siguranţă naţională?

Navigând prin mediul virtual, mi-a reţinut atenţia un articol semnat de Cătălin Tache şi intitulat destul de sugestiv: “Se interzic cumetriile în sistem!”
Potrivit autorului, “una dintre principalele probleme cu care se confruntă diversele structuri din domeniul siguranţei naţionale este caracatiţa de rudenii – de sânge sau prin alianţă”.
Prin urmare “înalţi demnitari vor să propună interzicerea celor din urmă” (adică, altfel spus, năşitul).
Năşitul a devenit un mijloc sigur de avansare (în structurile mai sus-amintite) iar, în cadrul MAI ponderea naşi-fini ar fi ajuns la 40%. Se pare că notele informative întocmite de cei care au fost desemnaţi, sesizau faptul că “a fi cununat de un superior sau a-ţi alege drept naşul copiilor un comandant erau privite drept cele mai sigure căi de avansare în carieră”.
Autorul afirmă că “Direcţiile împuternicite cu verificarea sutelor de astfel de cazuri au lasat anchetele în sertare, mai ales că nici DGIPI sau DGA nu au fost ocolite de acest veritabil flagel”.

Problema rămâne în continuare valabilă pentru că de la idee până la identificarea unei soluţii practice de interzicere a acestui mod avansare – prin încumetrire – este cale lungă.
Autorul conchide că “momentan (…) s-a trecut la varianta prelucrării cadrelor de conducere, cărora ofiţerii de la protecţie internă le transmit prieteneşte să o lase mai moale cu năşitul pe bandă rulantă a unor subalterni sau şefi de la alte structuri. Însă se studiază şi varianta ca, prin semnarea angajamentelor de ordine interioară, cei vizaţi să-şi asume obligativitatea abţinerii de la noi cumetrii” .

Notă: Ar fi interesant de urmărit, dacă va dura această soluţie-sugestie şi dacă, până la urmă, va prinde concreteţe juridică.

B.S.

Sursa:enational.ro

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

12 Responses to “Gata cu năşitul prin structurile de siguranţă naţională?”

  1. gheo says:

    … gata !!! …, haida-de dom-le, … poate altadata, “caracatita” este prea mare, … poate in varianta care se incearca la societatile comerciala de stat prin “management privat” … daca si acolo se reuseste pentruca, si acolo caracatita capuselor este “gigantica” si greu de “extirpat” !, cine naiba lasa din “labe butoiul cu miere” … din care sa tot iei fara sa … platesti … nimic ! , ai nostri … NU !, aiureli si abureli !.

  2. Marlon Juvet says:

    Vast program (citez şi io din De Gaulle…) să eradichezi chestia asta. Merită o discuţie mai elaborată, oricum. Poate se mai abţine şi Stelian P. de la vechile lui texte, alea cum că noi ăştia tinerii “am fugit de NATO”.
    Dar mi-e teamă că nu o să fie foarte multe comentarii. Asta (şi) pentru că procentul ăla minune de 40% sau cât o fi el (probabil ăia sunt strict naşii şi finii, copii şi nepoţii, nu se iau în considerare ăia mai îndepărtaţi, de gradul doi cum s-ar spune…), deci procentul ăla minune nu o fi fost el valabil doar la ăştia activii.

  3. Stelian P. says:

    @Marlon Juvet
    Am si texte mai noi dar mai bine spune-le celor tineri ca un om sanatos si in putere (asa cum sunt militarii) la 39-40 de ani, trece in somaj nu iese la PENSIE.
    Si eu am iesit cu OG 7 si acuma regret (nu m-a obligat nimeni) dar n-am tupeul sa ies in strada si sa-mi acuz tara ca “m-a tradat”, nu pling dupa “onoarea” din 1989, nu doresc desfiintarea institutiilor care nu imi dau dreptate si nici nu cer moartea unor institutii internationale care imi platesc pensia de 3 ani.
    Nu stiu care e procentul real al rudelor din sistem dar stiu cu siguranta ca peste 98% dintre cei care au intrat in sistem pe semnatura mea erau rude ale colegilor sau ale celor care imi dadeau ordine. Stiu, toti “erau foarte buni” dar nu inteleg de ce nu puteau sa-si demonstreze competenta decit sub privirile blinde ale lui unchiu sau taticu, de ce nu se angajau altundeva ? Boala asta e generalizata la noi si se manifesta in toate institutiile de stat.
    Rezolvarea e simpla:
    – un ordin prin care se interzice incepind de azi angajarea rudelor pina la gradul 4 sau 5 in armata. Pentru cei care sunt deja angajati urmeaza sa fie mutati in alte unitati similare. Ce zici semneaza dl. ministru asa ceva ? Pare ceva complicat ?

  4. plano10 says:

    Stelian
    Daca te imprumuți la cineva de niste bani, inseamna ca acela te intretine? Daca platesti dobanda d-ta il sponsorizezi pe camatar!
    Nu cred ca inainte de 1989 erau atatea nepotisme in structurile de aparare. Acum se transmit functiile din tata-n fiu!

  5. Stelian P. says:

    @plano10
    Daca te imprumuti nu inseamna ca esti intretinut de cel care iti da banii. Ai dreptate dar nu prea inteleg la ce te referi. La ora actuala conform principiului contributivitatii si deciziei CCR pensia este un drept cistigat, inclusiv cuantumul ei. (cei de la CEDO par mai basisti decit cei de la CCR) La momentul cind pensiile noastre erau recalculate cuantumul lor nu era un drept cistigat (dixit CCR) deci nu vad unde bati si cine beneficia de dobinda. Atunci eram asistati de stat, acuma nu, putem spune ca avem un depozit recunoscut de stat.
    Inainte de 89 nu erau atitea nepotisme in sistem. Se faceau unele aranjamente la intrarea in scoala militara dar dupa 3 ani nepotelul stia cu ce se maninca armata si chiar daca era protejat mai existau institutii (partidul, CI-ul) care mai limitau interventiile.
    Cei intrati in sistem fara scoala erau putini si total devotati (inclusiv azi) partidului unic.

  6. Stelian P. says:

    PS
    Daca te referi la FMI, nu eu m-am imprumutat ci statul. Eu doar am beneficiat de imprumutul facut de stat.

  7. anonim says:

    Perfecta dreptate SE TERMINA CU NASITUL SI INFLORESTE CUSCRIRUL POLITIC initiat de Oprea si ridicat pe culmi nebanuite de Dobritoiu. Prin aducerea unor duduce avocat sau alta “specializare juridica”pe posturi de consilier si avansarea direct la colonel fara sa stie nici macar sa salute, prin “promovarea colegilor” in functii ce-ti permit controlul total al carcotasilor activi ,Armata se va ridica pe culmi nebanuite de “COMPETENTA SI SERVILISM” NIHIL NOVI SUB SOLE. Ministrul politruc nu se dezminte sub nici o forma. Impreuna cu cartoforul sau sef de partid si cu scolitul la Ilie Ceausecu, actualmente seful ministrului pe line de sindicat, minciuna amagitoare a ajuns emblema a zilelor noastre. Dar tineti minte: “NIHIL SINE DEO!”

  8. ion says:

    Jos regimul basescu, nu vreau sa mai aud de clica pdl, cu toate ca si l-a alegerile astea vor sa se mascheze, camufleze, et. …cu tatanistii…hihihaha…vai de ei !!!!

  9. gheo says:

    … nu va repeziti, “nasitul in romania” nu are nici culoare nici ideologie politica, institutiile statului sunt “pline” … cu toate “culorile” politice !!!.

  10. watcher says:

    gradul 5 fiind gradul de schizofrenie a acestui stelian p . .

  11. anonim says:

    Daca Crinutul drogat si mincinos ajunge sef de tarla nasditul va fi in floare, cum de altfel a si demonstrat in cele cateva zile de ratacire prin Palatul Cotroceni

  12. pantelimon says:

    Doamne fereste sa mai ajunga sa nai ocupe, chiar si temporarm scaunul prezidential un asemenea individ. Este un caz tipic de paranoia dublata de narcisism. Oricine are minime cunostinte in domeniul psihologiei poate observa cu usurinta ca individul are o pozitie “nefireasca” (cum ar zice Craciunescu) pe fotoliu, se agita permanent pe marginea acestuia gata-gata sa cada de pe el, isi arunca (ca o cocota masculina) parul pe spate, priveste in gol, nu-si asculta interlocuitorii si se asculta numai pe el, isi freaca degetele continuu ( gest specific “cartoforilor” inraiti), semneza orice i se baga sub nas, numai sa lase ceva in urma pentru “istorie” (doar are o hartie care ii “confera” titlul de “profesor” de istorie. Oare sa fie o intamplare ca sub pulpana felixului s-au cuibarit si conlucreaza doi “ISTORICI” – paranoicul CACARAU si dezechilibratul DOAGALIPSA?)