Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Generalul american Raymond Odierno – numit şeful USJFCOM

Generalul american, Raymond Odierno, a fost numit de preşedintele american, Barack Obama, şeful Comandamentului Forţelor Întrunite ale SUA (USJFCOM), se arată într-un comunicat oficial, preluat de MEDIAFAX.
Generalul american a fost decorat şi de Băsescu pe 4 iunie 2009, la Tallil, în Irak, unde cel din urmă, a efectuat o vizită la  încheierea misiunii militarilor români în această ţară.

Preşedintele român a decorat, cu aceeaşi ocazie, drapelul Batalionului “Scorpionii Roşii”, dar şi pe ministrul irakian al Apărării, Abd al-Qadir al-Mufriji, şi pe generalul irakian Baba Kir Baderkan Shawke Zibari.

Anunţul privind numirea lui Odierno, care din septembrie 2008 este comandantul forţelor americane în Irak, în funcţia de şef al Comandamentului Forţelor Întrunite ale SUA a fost făcut de secretarul american al Apărării, Robert Gates.
Cu baza în Norfolk, Virginia, USJFCOM supervizează 1,16 milioane de militari, personal atât activ, cât şi în rezervă, din fiecare departament al forţelor armate americane, dar şi civili.

Până la confirmarea sa de către Senatul american, Odierno va superviza rolul USJFCOM în cadrul conceptelor de dezvoltare şi experimentare, dezvoltare a capabilităţii, antrenamentului, aprovizionării şi managementului comun.

În cazul în care va fi confirmat în funcţie, el îl va înlocui pe generalul James Mattis, din cadrul Puşcaşilor Marini, în cursul acestui an.

Sursa: MEDIAFAX

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.