Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Generalul-maior Dan Ghica-Radu – noul Şef al Statului Major al Forţelor Terestre

Generalul maior Dan Ghica-Radu este noul Şef al Statului Major al Forţelor Terestre. El a fost investit joi, 19 martie, în cadrul unui ceremonii desfăşurate la sediul SMFT.
La eveniment au participat ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, şi Şeful Statului Major General, amiral dr. Gheorghe Marin, precum şi reprezentanţi ai structurilor centrale ale ministerului.
Noul şef al Statului Major al Forţelor Terestre a preluat comanda de la generalul-locotenent dr. Teodor Frunzeti, numit comandant (rector) al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”.

După citirea ordinului de numire în funcţie, generalul-locotenent dr. Teodor Frunzeti i-a predat noului şef al SMFT, generalului-maior Dan Ghica-Radu, steagul de identificare al Forţelor Terestre şi prerogativele funcţiei.

Generalul-maior Dan Ghica-Radu a fost comandant subunităţi de cercetare, şef stat major regiment mecanizat, comandant de batalion cercetare, comandant de brigadă mecanizată, director al Statului Major al Forţelor Terestre, comandant al Comandamentului Forţelor Terestre, şef de direcţie în Statul Major General şi comandant al Comandamentului Operaţional Întrunit “Mareşal Alexandru Averescu”. În anul 2007 a fost locţiitor pentru operaţiile coaliţiei al şefului de stat major al Forţei Multinaţionale din Irak. A absolvit Academia de Înalte Studii Militare, cursuri postacademice de strategie şi artă operativă, Colegiul NATO de Apărare (Roma), Colegiul Superior de Stat Major, Colegiul Naţional de Apărare, masterat în “Puterea executivă şi administraţia publică” la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, alte cursuri de perfecţionare.

Sursa: comunicat al Ministerului Apărării Naţionale

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

7 Responses to “Generalul-maior Dan Ghica-Radu – noul Şef al Statului Major al Forţelor Terestre”

  1. un soldat din Irak says:

    un om rational, un militar de care avem nevoie.
    Ii dorim mult succes in noua functie.

  2. DE CE BAL says:

    Sa nu ne imbatam cu apa rece.
    Cel care a predat functia a fost crescut de generalul Badalan, fostul sef al SMG. Cel ce a preluat-o: s-a ferit ca dracu’ de tamaie sa il critice pe amiral. Iar docilitatea sa a fost apreciata de marinerul Gheorghe Marin. Cum se cuvine…
    Si daca tot a scris “un soldat din Irak” ma intreb cum de nu stie semnatarul respectiv ca noul sef al SMFT a solicitat sa vina mai repede din desertul irakian – cand se afla acolo, ca sa corespunda dorintei prezidentiale de a avea propuneri de promovare a unor militari care au fost activi in teatrele de operatii – din motive…personale.
    Asa se (re)scrie istoria.

  3. Trifon Gruju says:

    Dupa principiul “ce naste din pisica, soareci mananca” ar trebui sa nu mai avem incredere in nimeni. Doar in cei cu varste cuprinse intre 25 si zero ani. iar dintre acestia sa ii excludem pe cei care au crescut prin sau pe langa casele mai marilor vremii (sau a celor care au facut mai mult rau decat bine0. Urmand aceasta logica, nimeni nu mai este bun in aceasta tara. Ceea ce s-ar putea sa fie adevarat.
    Pe de alta parte, o zicala veche romaneasca zice: “un prost arunca o piatra in balta, si zece intelepti nu pot sa o scoata”. Adica, deontologic, ar trebui aruncat cu cerneala in cineva, daca stim exact ce a facut rau, sau ce nu a facut bine.
    “Ma intorc acum si zic: sa mai trag un loz in plic”. Adica, “haba haba …. dar, eu cu ciiine votez?” Ca nu stiu pe cine sa cred: pe soldatul din Irak sau pe DE CE BAL? De ce spital?
    P.S.: Nu o fi totul rau pe acasa. Sau o fi?

  4. Ando says:

    Istoria se scrie si cu intamplari personale. In acest sens eu nu am decat cuvinte de apreciere pentru dl gl.mr Dan Ghica-Radu care intr-un context in care nu avea nici o obligatie a avut o pozitie corecta, ceea ce demonstreaza caracterul omului. Uneori trebuie sa te faci frate.. pana treci puntea.

  5. DE CE BAL says:

    Imi pare rau. Nu subscriu. Intr-un moment in care se discuta soarta unui om, a unui ofiter de valoare, mister Ghica a facut parte nu din jumatatea tacuta si rusinata, ci din aceea care infiera, cu manie capitalista, atitudinea cuiva care semnalase disfunctionalitati tolerate de amiralul Marin.
    Reuniunea era a celor mai importanti generali.
    Nici urma de luciditate.
    De servilism: OHO!

  6. RUMÂNUL says:

    Pentru DE CE BAL:
    1. Dumneavoastra sunteti corect intotdeauna?(Ganditi-va doar la deciziile luate de dumneavoastra in ultimele 24 de ore).
    2. Considerati ca ar fi fost mai potrivit pentru functia de sef al S.M.F.T. un alt general?
    3. Cine anume si de ce?

    E usor sa aruncam cu noroi in munca unor oameni judecandu-i dupa una sau doua fapte(decizii) mai putin inspirate, fara a tine cont de fondul problemei. Cred ca ar trebui sa avem putina rabdare si sa vedem daca se schimba ceva in bine in Fortele Terestre.

  7. Schwartzkopff says:

    subscriu la opiniile lui RUMÂNU,
    am auzit ca Gl DGR este un lider militar foarte bun, stie sa asculte si ia decizii bune. Dar gata cu laudele ca ne trezim cu domnia sa “avansat si trecut in rezerva cu noul grad”