Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Generalul Petreus a fost audiat de Congresul american pentru numirea în funcţia de comandant al ISAF

Generalul David Petraeus, numit de preşedintele SUA, Barack Obama, comandant al Forţei internaţionale a NATO de asistenţă pentru securitate în Afganistan (ISAF), a fost audiat de  Comisia senatorială pentru apărare din Congresul american pentru a fi confirmat în funcţie.

În timpul audierilor Petreus a avut mai multe luări de poziţie referitoare la viitoarea sa activitate:

– a manifestat anumite reţineri în legătură cu planul preşedintelui Barack Obama privind Afganistanul;

– a declarat că preşedintele Obama i-a cerut să prezinte un plan militar realist privind Afganistanul;

– a promis revizuirea punctuală a actualei strategii de luptă împotriva insurecţiei talibane, în special a punctelor referitoare la protejarea populaţiei civile, dar care reprezintă un risc sporit pentru soldaţii ISAF;

– a afirmat că trebuie ridicat moralul soldaţilor americani şi al partenerilor afgani, aflaţi în prezent “într-o situaţie dificilă”, în Afganistan;

– şi-a exprimat totodată regretul că unii responsabili militari au dat dovadă de prea multă birocraţie, fiind mai restrictivi decât este necesar, în problematica din Afganistan;

– a promis “unirea eforturilor” militarilor şi civililor, apreciind că, deşi s-au înregistrat o serie de progrese “în unele domenii” şi zone, forţele internaţionale se vor confrunta în viitor cu “grele bătălii”;

Generalul McChrystal a restrâns posibilităţile privind sprijinul aerian, în scopul evitării bombardamentelor periculoase pentru vieţile civililor, lipsindu-i uneori de ajutoare pe soldaţii angajaţi pe teren în lupte grele împotriva talibanilor. În consecinţă, numărul victimelor “colaterale” în rândul civililor afgani a scăzut semnificativ, în ultimele luni. David Petraeus a subliniat că este “conştient de îngrijorarea unora din soldaţii noştri privind aplicarea acestor reguli ale angajării”, angajându-se că va “studia cu seriozitate problema”.

Săptămâna trecută, când a anunţat numirea generalului Petraeus, Obama a asigurat că nu vor exista schimbări majore în politica faţă de Afganistan.
Generalul Stanley McChrystal a fost obligat să demisioneze după ce a formulat critici acide la adresa administraţiei americane, potrivit revistei Rolling Stone.

generalul petreus a avut un rol major în înfrângerea insurgenţei irakiene, reducerea pierderilor în Irak şi transferul către forţele de securitate irakiene a controlului provinciilor.

sursa: AGERPRES

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.