Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Germania: serviciul militar obligatoriu va fi suspendat

Guvernul german a anunţat că serviciul militar obligatoriu va fi suspendat cu începere de la 1 iulie 2011.

Anunţul a fost făcut de ministrul german al apărării, Karl Theodor zu Guttenberg, la Dresda, într-o conferinţă de presă la care a participat şi cancelarul german Angela Merkel, după o întâlnire cu şefii de stat major din armata germană, care-şi desfăşoară reuniunea anuală în capitala landului Saxonia.

Conducerile Uniunii Creştin-Democrate (CDU, a cancelarului Angela Merkel) şi Uniunii Creştin-Sociale (CSU) s-au pronunţat la 26 septembrie pentru suspendarea serviciului militar obligatoriu, la propunerea lui Guttenberg. Partidul Liber-Democrat (FDP), partener din coaliţia de guvernământ, susţine de mai multă vreme desfiinţarea acestui serviciu.

Guvernul a semnalat luni că suspendarea – pe termen nedeterminat, dar nu definitivă – a serviciului militar obligatoriu se va reflecta în Constituţie. Potrivit planurilor lui Guttenberg, numărul de soldaţi ar putea fi redus de la 250.000 în prezent, la 190.000 sau 180.000. La rândul său, cancelarul german a anunţat o profundă remodelare a armatei.

sursa: AGERPRES

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.