Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Guvernul britanic a stopat exportul de echipament militar și armament pentru Egipt

Guvernul britanic a oprit exportul de arme către Egipt, din cauza temerilor că trupele militare vor utiliza excesiv forța în relațiile cu protestatarii. Marea Britanie a revocat cinci licențe de export pentru echipamente de apărare destinate Egiptului, potrivit The Guardian.

Un oficial britanic din cadrul departamentului de relaţii externe  a declarat că revocarea a fost determinată de rapoartele ce conţin referiri la abuzurile  poliţiei şi militarilor asupra protestatarilor, după înlăturarea președintelui Mohamed Morsi.

“Noi considerăm că, în momentul actual, există un risc clar că echipamentele care fac obiectul acestor licențe ar putea contribui la utilizarea excesivă a forței în timpul controlului mulțimii”, a declarat oficialul, facând declaraţii sub anonimat.

Nu se ştie exact care companii britanice şi câte astfel de companii au primit interdicţia de a face aceste vânzări. Oficialul a declarat că interdicția privind exportul către Egipt a inclus trimiterea unui transportor blindat, destinat Ministerului de Interne al Egiptului, instituţie care controlează poliția. Au revocat, de asemenea, şi trimiterea, către armata egipteană, de radiouri, antene pentru vehicole, componente pentru mitralieră, componente pentru vehicule blindate de luptă ale infanteriei și echipamente de comunicații pentru tancuri.

 

Sursa: The Guardian

 

Simion Bianca, InfoMondo Militar

Etichete: , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.