Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Guvernul va majora sporurile acordate personalului militar?

Este posibil ca Guvernul să majoreze sporurile acordate personalului militar, din serviciile de informaţii, din apărare şi penitenciare şi să reducă norma de ore pentru profesori, potrivit MEDIAFAX.

În situaţia în care aceste măsuri vor fi aprobate, ele vor fi aplicate din semestrul al doilea al acestui an, fără însă să aibă acordul experţilor FMI.
Pe agenda şedinţei de miercuri a Guvernului a fost introdus un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică articolul 13 din OU 103/2013 privind salarizarea personalului bugetar în 2014.

Proiectul a fost iniţiat de ministrul de Interne, Gabriel Oprea, vicepremier pentru securitate naţională, şi de Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Apărării şi Ministerul Justiţiei.

Articolul respectiv prevede, în acest moment, că, “pentru anul 2014, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011″.

În luna decembrie 2011, nivelul remuneraţiilor a fost ajustat în jos, pe fondul crizei economice.
Articolul din ordonanţa din 2013 ar urma să fie modificat prin introducerea unei noi baze de calcul, care să permită creşterea veniturilor militarilor.

Sursa: MEDIAFAX , www.guv.ro

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

19 Responses to “Guvernul va majora sporurile acordate personalului militar?”

  1. firicel says:

    Pentru unii au bani pentru altii nu.
    Campanie electorala.
    Se aude ca vor sa le dea banii inapoi luati din pensiile parlamentarilor in 2009 2011.
    De ce nu restituie si salariile bugetarilor, din care au taiat fara mila … toti sunt la fel .. o apa si un pamant … toti o gasca si numai pentru ei …

  2. ursu says:

    Poezii din ciclul “Hai să-i mai prostim pe proşti”! Vorba lui “firicel”: “toţi o apă şi-un pămînt”.

  3. Plotonierul says:

    Le shimbi pampersii la cele de varsta a treia.
    In curand amanunte despre RH de la romanii din New York.

  4. echo says:

    Campanie electorala si cu toate astea vor sa mareasca numai sporurile. Oricum articolul e ambiguu, ba vor sa mareasca sporurile, ba vor sa modifice ordonanta pentru introducerea unei noi baze de calcul.

  5. echo says:

    Mai nea caisa, tu nu ai somn? La New York acum e aproape ora doua(noaptea), cumva esti vampir? Stii bancul ala cu vampirul bun? Afla ca tu esti.
    Oare chiar locuiesti la NY?

  6. Gheo says:

    Dar pentru cei iesiti la pensie inainte de ianuarie 2011, cand li se va aplica OUG care reglementeaza conditiile de munca?

  7. pro Gheo says:

    @ Gheo. Un posibil raspuns ar fi: atunci cand vom realiza toti rezervistii, ofiteri, maistri militari si subofiteri , cat de important pentru cuantumul pensiilor fiecaruia, este aplicarea H.G. nr. S 1019/2010 si mai ales a Ordinului M.S.132/2010, comparand cu cuantumul pensiilor celor trecuti in rezerva din anul 2011. Nu putem conta pe initiativele si lupta la baioneta, pentru aceasta cauza a SCMD si ACMRR, pentru ca statutul lor este similar cu cel al defunctului. Acesta fiind statutul lor (de defunct), nu ma astept sa ma contrazica.

  8. Gheo says:

    Aveţi dreptate, toţi rezerviştii trebuie să conştientizeze cele menţionate de dumneavoastră. Nici SCMD şi nici ACMRR nu mai au în obiectiv acest aspect.

  9. Alexix says:

    Vor trimite sa lupte in Ucraina pe militarii gulagului Romanistan care sunt singurii fraieri din Nato care nu mai primesc pensii militare ci ajutoare sociale ca la milogi dupa legea furata de Anastase Roberta.Sunt buni ca carne de tun pentru Nato iar drepturi 0 ..A ba da au dreptul la armament expirat de 50 de ani [minim] si sa moara pentru interesele perciunatilor care vor resursele Ucrainei .Asta vor [resursele] si rusii lacomi de altfel

  10. nebunul satului says:

    corect

  11. vasile says:

    Daca doriti ca si alte persoane sa afle despre aceasta petitie, le puteti trimite
    urmatorul link: http://www.petitieonline.net/petitie/69482155

  12. vasile says:

    Militarii trecuti in rezerva in anul 2014 nu mai primesc drepturile ce li se cuvin fiindca guvernul PONTA a gasit de cuvinta sa le suspende.
    Cu ce am gresit noi cei care am servit patria iar la iesirea la pensie acest guvern ne anuleaza acest drept?
    Ce demersuri trebuie sa facem ca sa putem beneficia de drepturile legale enumerate mai jos?
    (1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel:
    Vechime efectivă:
    – până la 5 ani – un ajutor egal cu 3 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
    – între 5-10 ani – un ajutor egal cu 6 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
    – între 10-15 ani – un ajutor egal cu 8 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
    – între 15-20 ani – un ajutor egal cu 10 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
    – între 20-25 ani – un ajutor egal cu 12 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
    – între 25-30 ani – un ajutor egal cu 15 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
    – peste 30 ani – un ajutor egal cu 20 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază.
    prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază.
    (2) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază.

    Extras din Legea nr. 284/2010 > ANEXA Nr. VII > Paragraf > CAPITOLUL II > SECŢIUNEA a 3-a > Art. 20. > (2)

    Autor: autorul a ales ca aceasta informatie sa nu fie publica

  13. Trofin says:

    In privinta neaplicarii unitare a HGS1019/2010 si a MS132/2010 trebuie sa-i multumim, cu ghilimelele de rigoare, ” ilustrului ministru al apararii ” din vara-toamna anului 2012 , Corneliu Dobritoiu. Domnul fost ministru a luptat cu toate armele specifice specialitatii militare a domniei sale pentru a nu se aplica actele normative in discutie. Aplicarea acestor acte va fi posibila numai atunci cand vor dori politicienii si reprezentantii oficiali ai militarilor rezervisti. Apropo , a mai auzit cineva de Statutul cadrelor militare ?.

  14. Messerschmidt says:

    Stimate domn, trebuie sa va dau dreptate. Supararea vine de la faptul ca, in Academie, aveam o admiratie pentru domnul Dobritoiu, spulberata ulterior de prestatia jalnica in functia de ministru al apararii… suntem undeva la nivelul si batuti si cu banii luati, dar nu trebuie uitat ca si (in ghilimele) domnii pricinos si dogarel au contribuit din plin la succesurile noastre. Altii si-au recuperat la ultimul banut, iar noi, deh, militari tacuti…

  15. Messerschmidt says:

    BTW…a fost cineva la centrul miltar in urma ordinului de chemare?
    @redactie
    ar fi un subiect, de disicutat , nu credeti???? in locul mizeriilor postate de nascutul viu rh/netalentat dar coleg cu filmul mut…mai bine discutam de ale noastre….

  16. anonim says:

    Este cu totul anapoda ca niste indivizi certati cu legea, cu declaratii falsificate, samsari de case luxoase sa fie pusi in fruntea bucatelor de voturile unor ageamii pomanagii si sa dea sfaturi la orice ora. Cu privire la aplicarea unitara a HGS 1019 ea va putea fi posibila pentru cei care vor solicita acest lucru instantelor de judecata. Este un caz clar de discriminare . Nu poti sa acorzi pentru aceeasi functie si acelasi interval de timp grupa de munca diferita , functie de data iesrii la pensie. Desigur multumirile in fata frontului le merita eminentele cenusii ale sindicatului. Ceva interventii au fost facute in vederea rezolvarii acestei nedreptati uriase insa cam cu 1/2 gura ! Rezultatele nu prea se vad la capatul tunelului .Singura solutie o reprezinta instanta judecatoreasca.

  17. Gheo says:

    Atata timp cat acest act normativ este clasificat, nu se poate merge in instanta.

  18. gabi says:

    @ Gheo. Magistratii detin certificate ORNISS, au acces si pot judeca spete care implica documente clasificate. Nu cred ca este necesar sa le depunem noi in instanta, cred ca este suficient doar sa facem referire la acestea. La cererea instantei, ministerul poate pune la dispozitia acesteia documentul respectiv. Ordinul MS 132/2010 este fratisu geaman al Ordinului M 116/2002 (nesecret), singura diferenta intre ele este, acordarea grupelor de munca la tot ce inseamna militari activi. Caracterul de secret de serviciu, al Ordinului MS132/2010 a fost stabilit de domnul ministru Oprea, tocmai pentru a fi ferit de ochiul vigilent al celor pensionati pana in anul 2010 si a nu crea disensiuni pe teme de discriminare. Intrebarea care se pune este: ce facem, cum actionam ?. Pe SCMD si ACMRR nu mai putem conta, acestea sunt in coma profunda si sincer nu stiu cine le poate resuscita. Daca ne gandim sa capitulam ar fi rusinos si nu ne sta in caracter, noi nu am fost si nu suntem soldati irakieni.

  19. anonim says:

    Se pare ca oltenii sunt iar cu un pas in fata spre cinstea lor in privinta recuperarii grupelor de munca. Filiala sindicatului de acolo nu doarme ca altii in papuci si pielea goala. Iar pentru cei speriati ca de bombe de fel de fel de certificate ornisiace, mai gheo, raspunsul dat de gabi e elocvent. Sunteti militari, ce pana noastra , nu carpe de sters praful de pe sacosele cu zahar si ulei.