Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Implicarea rusă în chstiunea siriană determină supraveghrea navelor ruseşti de către NATO

Potrivit RIA Novosti un înalt responsabil al Ministerului rus al Apărării a declarat că iServiciile de informaţii ale NATO au întărit supravegherea asupra navelor ruseşti de război care efectuează manevre în Oceanul Atlantic şi în Marea Mediterană.


”Numărul de zboruri ale avioanelor de recunoaştere ale NATO Lockheed P-3 Orion a crescut considerabil în sectoarele unde se află nave ruseşti de război. Marinarii ruşi constată totodată o întărire a controlului radioelectronic”, a declarat responsabilul rus.

Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării anunţa că mai multe nave ale flotelor ruseşti de Nord, Marea Baltică şi Marea Neagră vor întreprinde exerciţii în Atlantic, Mediterana şi Marea Neagră. În acelaşi timp, unele media relatau că nave militare ruseşti transportă materiale de război siriene care au fost supuse unor lucrări de reparaţii în Rusia.

Agenţia rusă pentru export de armamente Rosoboronexport a dezminţit însă categoric aceste informaţii înainte de a menţiona că astfel de materiale se află la bordul cargoului Alaed închiriat de armatorul rus FEMCO.

Cargoul Alaed, care transporta către Siria rachete sol-aer şi elicoptere Mi-25 reparate în Rusia, a fost oprit de autorităţile britanice în apropiere de coastele scoţiene în luna iunie. El a trebuit să se întoarcă în Golful Kola din Marea Barents.
Compania britanică de asigurări Standard Club a rupt contractul cu FEMCO. Londra a declarat că este imposibil să fie lăsată să treacă o astfel de încărcătură, având în vedere embargoul asupra materialelor militare impus regimului sirian al lui Bashar Al-Assad.

Rusia a negat toate acuzaţiile şi a subliniat că Alaed transporta elicoptere cumpărate de Siria de la fosta URSS şi că specialiştii ruşi n-au făcut decât să efectueze lucrări de reparaţii la aceste aparate, în conformitate cu un contract încheiat înainte de declanşarea conflictului sirian.

Rusia se opune adoptării unei rezoluţii ONU de sancţionare a Siriei care să presupune şi misiuni de natură militară având interese strategige majore în Siria. În Siria, la Tartus, se află baza navală rusă care asigură logistic navele ruse care operează în Mediterana

 

sursa: RIA Novosti

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Implicarea rusă în chstiunea siriană determină supraveghrea navelor ruseşti de către NATO”

  1. ROBERT HORVATH SUA says:

    OBAMA : NU VREAU UN PUTIN LA BUCURESTI ! LOVITURA DE STAT RUSEASCA DIN ROMANIA !
    SERVICIUL SECRET AL ARMATEI AMERICANE:
    Alexander Kondyakov, consilierul lui Putin și al lui Voronin, implicat în suspendarea lui Băsescu

    Romania’s PM Meets Alleged Former KGB Spy

    Un document care are legătură cu prezența în România a unui om de afaceri rus Alexander Kondyakov și înainte de referendumul de demitere a președintelui din 2007, și înainte de referendumul care va avea loc anul acesta.

    “Informatiile noastre atesta faptul ca un al doilea scop al vizitelor repetate ale lui Alexandr Kondyakov în România, poate chiar mai important decît cel de natura economica, a fost cel de natura militara. Generalul GRU urmarea sa ia pulsul vechii retele a spionajului militar rus, pentru ca România nu este numai o miza economica, ci si una militara de mare importanta strategica, deoarece bazele americane instalate în Romania vor închide o linie care va „îndigui” avanpostul rusesc. România poate fi comparata cu un portavion fix, de pe care vor putea fi lansate atacuri pe o raza care se întinde din Caucaz pîna la Muntii Iranului. De aceea GRU, cu o insertie mult mai puternica decît KGB în spatiul românesc, vizeaza reactivarea cît mai multor cadre recrutate în perioada anilor ‘60 în timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice, caci acestea au condus mari unitati si au avut în legatura un numar important de ofiteri din sistem. Ulterior, GRU si-a îmbogatit, în anii ‘80, structura informativa si a agentilor de influenta prin preluarea „dizidentilor”, „cresterea” acestora si plasarea lor în spatiul politic, dupa 1989. În aceste conditii, pentru a-si proteja interesele militare, este posibil ca Moscova sa întinda o „mîna” energetica Executivului de la Bucuresti, cu conditia sa obtina imunitate pentru oamenii sai.”