Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

În Raqqa au loc cele mai intense confruntări de până acum

Sursa imaginii Malaysia Updates

Sursa imaginii Malaysia Updates

Bombardamente intense și lupte crâncene continuă să aibă loc în orașul sirian Raqqa, întrucât gruparea teroristă DAESH, își apără cu determinare fortăreața de soldații coaliției susținute de Statele Unite. Se raportează un număr mare de victime atât în rândul forțelor kurde, cât și în rândul militanților jihadiști.

Rafale de foc, atacuri de artilerie, precum și explozii determinate de loviturile aeriene ale coaliției conduse de SUA au fost înregistrate luni 17 iulie în cartierele din vestul orașului Raqqa, zi în care – potrivit AFP – au avut loc cele mai intense bombardamente de până acum.

Forțele Democratice Siriene (FDS) au declarat că din ziua de duminică până acum, 11 luptători DAESH au fost uciși, în timp ce agenția de presă „Aamaq” – afiliată grupării teroriste – a precizat că 14 soldați ai FDS au fost eliminați numai în ziua de duminică.

În timpul luptelor, coloane groase de fum negru acoperă orizontul orașului, completând imaginea dezolantă a caselor de beton dărâmate și a minaretelor moscheilor afectate de bombardamente.

Luptătorii sirieni, ajutați de kurzi, au început de anul trecut operațiunile de recucerire a bastionului Daesh, beneficiind de suportul aerian al coaliției, precum și de susținerea artileriei Marinei americane.

AFP a precizat că soldații coaliției antiteroriste, făcând joncțiunea cu luptătorii FDS în suburbia Jazra, de la periferia vestică a orașului, au executat focuri de artilerie în direcția pozițiilor ISIL din interiorul orașului Raqqa.

Un purtător de cuvânt al FDS, aflat în orașul Ain Issa, la 50 km nord de Raqqa, a afirmat: „Operațiunile continuă, însă au loc confruntări teribile. Facem pași mici, dar siguri. Nu rapiditatea operațiunilor este importantă pentru noi, ci eliberarea civililor și eliminarea luptătorilor DAESH”.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a declarat că soldații coaliției câștigă teren în cartierele din sud-vestul Vechiului Oraș, în jur de 35% din Raqqa aflându-se acum sub controlul FDS.

Avansarea în interiorul orașului a fost încetinită de mulțimea de dispozitive explozive pe care teroriștii le amplasează prin toate cartierele, în timp ce se retrag, acestea având consecințe devastatoare asupra populației civile care încearcă să fugă.

Această intensificare a luptelor vine la o săptămână după ce forțele iakiene au declarat victoria împotriva DAESH în orașul Mosul, cea mai mare fortăreață a jihadiștilor. Pierderea orașului Raqqa va însemna o altă lovitură puternică dată grupării teroriste, care, însă, mai controlează regiuni vaste din provincia siriană estică, Deir Ezzur, la granița cu Irakul.

Agenția kurdă de presă, „Hawar” a afirmat că 180 de civili au reușit să fugă din zonele controlate de jihadiști, în timp ce Observatorul pentru Drepturile Omului a precizat că numărul acestora se ridică la câteva sute.

Potrivit lui Rami Abdel Rahman, directorul Observatorului, există un flux constant de civili care fug din cartierele stăpânite de teroriști: „Oricând există o pauză între lupte, aceștia fug spre zonele controlate de coaliție”.

Forțele Democratice Siriene au informat luni prin intermediul conturilor de socializare că au reușit să elibereze în jur de 500 de civili, care erau blocați în cartierele Al-Daraiya și Al-Tayar, precum și alți 150 din Vechiul Oraș.

ONU estimează că până la 50.000 de civili au rămas blocați în interiorul orașului, cifră care s-a micșorat cu jumătate față de cei 100.000 de la sfârșitul lui iunie.

Forțele coaliției au început operațiunea de recâștigare a orașului Raqqa în noiembrie 2016, fiind necesare luni întregi pentru cucerirea teritoriului din jurul localității, înainte de a putea să intre efectiv în el.

Peste 330.000 de oameni au fost uciși în Siria din martie 2011, de când acest conflict a izbucnit în urma protestelor anti-guvernamentale.

 

Mihai Corb, InfoMondo Militar

 

Sursele știrii: Al-JazeeraSyria News,

Etichete: , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.