Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

OUG 1/2011 privind pensiile foştilor militari este constituţională

În şedinţa din data de 6 iulie 2011, Curtea Constituţională, a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, formulată de un număr de 131 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Cu unanimitate de voturi, Curtea a constatat că:
– sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, fiind respectate prevederile art.115 alin.(4) şi (6) din Constituţie referitoare la condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă;
– sunt inadmisibile criticile de neconstituţionalitate intrinsecă a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, întrucât autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu au formulat o veritabilă critică de neconstituţionalitate intrinsecă, ci au prezentat o analiză teoretică a unor decizii ale Curţii Constituţionale şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără a contesta conţinutul normativ al legii supuse controlului de constituţionalitate. Prin urmare, autorii obiecţiei nu au respectat exigenţele art.10 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie să fie motivate.

Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, pentru a proceda la promulgarea legii, conform art.77 alin.(3) din Legea fundamentală.

sursa: BIROUL DE PRESĂ AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

205 Responses to “OUG 1/2011 privind pensiile foştilor militari este constituţională”

  1. JVEK G. says:

    Da ce altceva?

  2. alt anonim says:

    JVEK G. a scris:
    14 Iulie 2011 la 11:45 am

    … ,la propiu si la figurat! El are pretentia, ca ar fii reprezentat o …arma! Freaca bujia si taci!

    Maaare analfabet e Jvek asta. Unde o fi facut primele clese? Daca le-a facut …

  3. DGIA says:

    Tot tarziu, dar asta este – postez si eu cand ajung acasa. Titlul ar fi “OUG 1/2011 privind pensiile foştilor militari este constituţională”. Asa si? Fiecare face cum crede, eu am procedat astfel:

    1. Avocat cu tinta CEDO – din familia unui militar activ, deci stie bine pentru ce lupta, 1500 euro avans si mai vedem dupa, deocamdata eu nu am decizie.

    2. Expeditie 2 plicuri:

    – Plicul 1: lui Basescu, e comandant al Fortelor Armate, l-am notificat in baza art. 29 Constitutie (libertatea constiintei) si chiar daca nu ar fi existat acel articol – imi arogam eu acest drept (ca asa vor muschi mei), ca intrucat statul roman mi-a revizuit un pic dreptul meu la PENSIE MILITARA, adica mi l-a anulat, mi-am revizuit si eu tot un pic obligatiile rezultate din juramantul militar, adica am declarat nul juramantul militar depus de mine, in ceea ce priveste loialitatea mea fata de statul roman, deci si fata de Basescu;

    – Plicul 2: lui Oprea, e sef al M.Ap.N. si implicat politic in toata aceasta poveste, pana in gat. Notificare cu aceeasi semnificatie doar ca l-am inlocuit pe Basescu cu Oprea, in plus – i-am pus in plic si livretul militar in care am scris cu negru: “Declar nul jurământului militar depus de mine, în sensul că îmi declin orice obligaţie de loialitate faţă de statul român şi structurile sale.” Si am si semnat.

    Sa nu se deranjeze prea tare vreunul, le-am precizat ca notificarea mea nu este o cerere, deci nu necesita vreo aprobare sau vreun raspuns, desi, in mod logic – ar trebui sa fiu si eu notificat ca tocmai am fost sters din evidentele militare. Banuiesc ca nimeni nu ar mai tine un ofiter superior in evidente, care tocmai s-a autodegrevat de loialitatea fata de statul roman.

    PS: Daca face cineva ca mine, sa fie atent la eventuale urmari. Recomand ca despre un astfel de gest sa fie instiintate persoane apropiate, dar si de rang public (media, diverse organizatii, partide etc.) care sa intervina oportun daca cumva ajungeti in parnaie. In China, astfel de gesturi dau nastere mereu la dizidenti.

  4. JVEK G. says:

    Felicitar GOURKA1- ai rezolvat tot! Cu traficul de parasute cum mai stai?

  5. lucian says:

    Unde pot sa gasesc exceptia de neconstitutionalitate a OUG 1/2011?
    Multumesc!