Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Acord de încetare a focului în Siria

Siria

Siria

Duminică 09 iulie, o încetare a focului a intrat în vigoare în sud-vestul Siriei, după ce o înțelegere a fost intermediată de SUA, Rusia și Iordania.

Armistițiul urmează să fie pus în aplicare în provinciile Deraa, Suweida și Quneitra aflate în sud-vest de-a lungul graniței cu Iordania.

Acorduri similare au fost făcute în trecut în Siria, cu scopul de a relua procesul de pace al țării în urma unui război civil prelungit care a început în 2011, dar cu toate acestea nu au reușit să oprească luptele pentru o perioadă lungă de timp.

Într-o declarație emisă sâmbătă, consilierul american pentru securitate națională, H.R. McMaster, a declarat că SUA a fost ,,încurajată de progresele înregistrate pentru a ajunge la acest acord”. ,,Statele Unite își mențin angajamentul de a învinge DAESH, ajutând la estomparea conflictului din Siria, reducerea suferinței și lăsarea oamenilor să se întoarcă la casele lor”, a adăugat el. ,,Acest acord este un pas important spre aceste obiective comune”.

Forțele guvernamentale siriene au anunțat deja o oprire a luptelor în cele trei provincii. Acordul are rolul de a separa cele patru așa-numite zone de stopare a conflictului, care sunt negociate de Rusia, Turcia și Iran.

 

Zinca Răzvan-Petru, InfoMondo Militar

Sursa: Al Jazeera

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Leave a Reply


9 + = 18