Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Întâlnirea dintre ministrul Apărării naţionale şi omologul american, Charles Timothy Hagel

Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA reprezintă una dintre direcţiile de acţiune fundamentale ale politicii externe şi de apărare a României. Aceasta, potrivit declaraţiei ministrului Apărării, Mircea Duşa, aflat în vizită oficială în SUA.

Potrivit unui comunicat de presă al MApN, “momentul principal al vizitei ministrului Apărării naţionale, Mircea Duşa, l-a constituit întâlnirea cu omologul american, Charles Timothy Hagel”.

Duşa a fost primit cu onoruri militare la Pentagon. Întâlnirea a continuat cu discuţii în plenul celor două delegaţii.

Ministrul român a mulţumit SUA “pentru sprijinul major acordat la nivelul cooperării bilaterale, relaţie pe care a apreciat-o ca fiind una solidă, bazată pe încredere şi continuitate”.

Aceleaşi aprecieri au fost formulate şi de omologul american.

Pe agenda discuţiilor s-au aflat subiecte cum ar fi:situaţia de securitate internaţională, modul de dezvoltare a capabilităţilor militare în cadrul NATO prin proiecte “Smart Defense”, în condiţiile crizei economice mondiale şi ale unor alocări bugetare insuficiente pentru apărare, precum şi principalele aspecte ale parteneriatului strategic româno-american în domeniul apărării.

Au fost abodate “teme legate de programul de înzestrare al Armatei României cu avioane multirol F-16 şi instruirea piloţilor, cooperarea în vederea retragerii trupelor şi materialelor din Afganistan şi a stadiului proiectului scutului antirachetă de la Deveselu”.Legat de acest ultim subiect, ministrul

Duşa a punctat faptul că “România şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate la termenele stabilite şi va continua să ducă la bun sfârşit toate celelalte sarcini, pentru ca proiectul să fie definitivat”.

De pe agenda discuţiilor nu a lipsit Afganistanul.În acest context, ministrul apărării a declarat faptul că “perioada post 2014 va reprezenta o nouă etapă de transformare, când România va rămâne angajată în menţinerea coeziunii şi solidarităţii Alianţei”.

Duşa a apreciat atenţia acordată militarilor români răniţi în Afganista, tratamentul medical acordat militarilor români în spitalele americane, dar şi sprijinul oferit trupelor româneşti pentru desfăşurarea misiunilor.

“Cei doi oficiali au agreat căutarea modurilor de extindere a cooperării militare ca şi sprijinul eforturilor României de a deveni un lider în regiune.

La finalul discuţiilor, ministrul român al apărării a adresat omologului american invitaţia de participare la evenimentele ce se vor desfăşura cu ocazia aniversării a 10 ani de la aderarea la NATO şi 20 de la aderarea la Parteneriatul pentru Pace. Secretarul american al apărării a răspuns invitaţiei, declarându-se extrem de mulţumit de evoluţia României în cadrul NATO”.

sURSA: comunicat MApN

Etichete: , , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.