Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Intelligence între James Bond şi realitate-2

Acesta este al doilea episod dintr-un serial publicat de Marian IOAN în revista MARINA ROMÂNĂ aparţinând FORŢELOR NAVALE ROMÂNE. (episodul I)

Spuneam în prima mea intervenţie, cã esenţa de intelligence este “ceea ce ştiu eu despre partener, dar el nu ştie cã eu ştiu”. Asta este esenţa, pentru cã asta îmi permite sã îl surprind, astfel încât el sã nu poatã face decât “mutarea” pe care o doresc eu.

Si, totuşi, nimeni şi nimic în lumea asta nu poate trãi numai cu “esenţã”! Nu e posibil! Intr-o lume în care eu însumi mi-am vãzut pe calculator blocul în care locuiesc, monitorizat prin satelit, ce aş mai putea sã aflu despre un partener, fãrã sã ştie şi el cã am aflat!?!  Mai nimic. Si atunci ce fac?

Mai este posibil, se mai justificã existenţa celor ce se ocupã de intelligence? Ce mai fac ei, dacã este suficient sã deschid calculatorul pentru a obţine toate informaţiile de care am nevoie? Doar…scriu articole despre intelligence?!? Si uite aşa ajungem la situaţia actualã, în care nu de lipsã de informaţii ne putem plânge, ci de invazie de informaţii. Sunt atât de multe informaţii “pe piaţã”, încât dacã îţi propui doar sã le inventariezi pe toate şi tot ai nevoie de mai mult de 24 de ore pe zi!

Este nevoie de un al doilea palier al definiţiei. Iar acesta se gãseşte chiar în ceea ce am descris mai sus, anume mulţimea de informaţii care ne înconjoarã. Cãci, ce urmãresc cei ce “înoatã” în acest “ocean” de informaţii? De ce se aflã ei acolo şi nu stau acasã, sub umbrar? Pentru cã au anumite interese care îi împing acolo. Si uite aşa a apãrut acest al doilea palier al definiţiei intelligence-ului. Anume, intelligence înseamnã sã obţii informaţii, dar şi sã le analizezi, sã le coroborezi şi sã le interpretezi prin prisma intereselor proprii şi/sau a obiectivelor vizate.

Aceastã intepretare prin prisma intereselor proprii este cea care asigurã intelligence-ului astfel obţinut şi caracterul de “esenţã”. Pentru cã, în mod firesc, interesele mele ar trebui sã le ştiu numai eu, astfel cã, deşi avem acces la aceleaşi informaţii, eu înţeleg ceea ce-mi este mie de folos din ele, dar partenerii mei nu ştiu ce am înţeles eu şi, în consecinţã, nu ştiu ce voi face eu pe baza acelor informaţii. Desigur, existã o condiţie obligatorie. Aceea ca interesele mele sã nu fie cunoscute de parteneri. Am în vedere acele interese care eu însumi nu doresc sã fie cunoscute, tocmai pentru a putea acţiona astfel încât lucrurile sã evolueze în sensul dorit de mine. Aceste este unul dintre motivele pentru care aproape tot ce se întâmplã şi tot ce se ştie în interiorul structurilor cu preocupãri în domeniu este considerat secret. Din pãcate, uneori, numai acolo este totul secret, deşi acele interese, care n-ar trebui cunoscute de alţii, nu se aflã numai acolo. Ba chiar, uneori, nici mãcar nu sunt cunoscute acolo, deşi acolo ar trebui sã fie cunoscute, pentru a se putea îndeplini misiunea ce revine intelligence-ului.

Si aş mai adãuga încã un motiv al acestei “secretomanii” pe nedrept blamatã. Acela cã, din cauza impresiei eronate pe care publicul larg o are despre intelligence, orice ar apare ca provenind din acest domeniu capãtã conotaţii nepotrivite. Fie este considerat fals, fie este amplificat în mod nejustificat. Iatã douã situaţii paradoxale, întâlnite de mine, nu auzite din poveşti. Deşi oamenii sunt tentaţi sã nu dea crezare celor apãrute în presã, o astfel de ştire, fãcutã publicã de o structurã de intelligence, a devenit imediat “sigurã” şi “foarte importantã”, deşi structura de intelligence care a fãcut-o publicã a menţionat sursa de presã de unde a preluat-o. De ce? Fiindcã “au zis-o ãia de la intelligence”! Dar, într-un alt context, când o structurã de intelligence a fãcut publicã o ştire preluatã din presã, dar fãrã sã precizeze sursa, reacţia a fost de genul: “Fugi dom’le d-aici, cã ãştia vor sã ne manipuleze!”.

O primã concluzie care se desprinde pânã acum este aceea cã nu se poate vorbi de intelligence fãrã sã existe nişte interese, nişte obiective ale cuiva anume. “Ca sã ştiu” nu este obiectiv pentru care ai nevoie de intelligence! Pentru asta sunt institutele de cercetare, cele de sondare, sunt “Think-tankurile”, sunt diverse agenţii şi fundaţii, sunt…multe. “Ca sã ştiu ce sã fac” este, însã, un obiectiv pentru care ai nevoie de intelligence. Este motivul pentru care nu existã structuri de intelligence de sine stãtãtoare, independente.

Obţinerea de informaţii şi punerea acestora la dispoziţia oricui este interesat, indiferent sub ce formã şi oricât ar fi de analizate şi intepretate,  este caracteristicã organizaţiilor de cercetare ştiinţificã, de sondare a diverselor medii, de presã, etc., dar nu structurilor de intelligence. Structurile de intelligence lucreazã întotdeauna pentru un beneficiar, cãruia trebuie sã-i înţeleagã nevoile, nevoi care derivã din interesele acestuia şi numai ale acestuia. Cãci, ceea ce este bun pentru toatã lumea, nu este bun numai pentru cineva anume!

Iar dacã nu este bun numai pentru cineva, atunci nu este intelligence. Pentru cã îi lipseşte finalitatea specificã pentru intelligence. Poate fi bun, eventual, doar “ca sã ştii”.

O a doua concluzie este aceea cã nu se poate vorbi de intelligence decât în contextul unei relaţii bazate pe deplinã încredere între un beneficiar şi structura de intelligence proprie. O relaţie în care beneficiarul permite structurii de intelligence sã-i cunoascã şi interesele, şi obiectivele, dar şi posibiltãţile, pentru cã, altminteri, dacã nu ştie ce poate acel beneficiar sã facã, structura de intelligence nu-i poate sugera variantele de acţiune, în funcţie de ceea ce ar putea sã facã partenerul/partenerii.

O relaţie în care beneficiarul trebuie sã simtã cã structura de intelligence este permanent cuplatã la ceea ce se petrece în mediul în care activeazã şi cã îl informeazã corespunzãtor şi oportun, ceea ce înseamnã cu suficient timp înainte, astfel încât sã poatã face ceea ce trebuie pentru a-şi atinge obiectivele dorite.

Astfel, se desprind douã caractersitici importante ale celor ce lucreazã în intelligence:

-sã fie buni cunoscãtori ai domeniului în care activeazã beneficiarul pe care-l deservesc;

-sã fie de încredere.

Vom vedea pe parcurs cã nu sunt singurele caracteristici necesare, eu aş zice chiar obligatorii, pentru cei din acest domeniu.

**********

Articol apãrut în revista MARINA ROMANA Nr.2 (140)/2010 la pagina 34 şi preluat de pe www.altfel.info

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.