Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Intelligence şi manipulare

MI6. locul unde se fac si se desfac multePotrivit autorului unui raport despre războiul din Irak, parlamentarul britanic Adam Holloway, primul ministru britanic de la acea vreme, Tony Blair, s-a folosit de o informaţie neverificată obţinută de la un şofer de taxi irakian pentru a decide implicarea Angliei în războiul din Irak (2003).

Şoferul ar fi fost cel care a afirmat că Saddam Hussein deţine arme chimice, pe care le putea îndrepta împotriva unor obiective englezeşti în 45 de minute.

Holloway afirmă că mai mulţi oficiali englezi de vârf au recunoscut în faţa lui de unde a pornit totul. Şoferul respectiv, care lucra în apropierea graniţei cu Iordania, a fost sursa unui oficial irakian, care, la rândul său, le-a spus celor de la serviciile secrete engleze ce a aflat. În jurul acestei informaţii s-a construit întregul casus belli al Angliei.

Dezvăluirea lui Holloway pune într-o lumină foarte proastă guvernul englez, mai ales că, în ultima vreme, au aparut tot mai multe semne care arată cât de departe a mers cabinetul Blair pentru a justifica acest război, sub presiunea americanilor.

Mai mult, analiştii de la MI6 ar fi pus, în dosarul cu analizele privind un eventual război, o notă de subsol, în care avertizau că informaţiile venite de la şoferul de taxi erau o minciună grosolană şi că nu puteau fi folosite. Ulterior, aceasta notă a fost stearsă.

sursa:  The Daily Mail

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Intelligence şi manipulare”

  1. army says:

    povesti de] adormit copii…..numai naivii pot crede ca un stat ca uk poate sa o deciyie pe baya unei asemenea informatii ….au stiut bine ce au si ce nu au irakienii indiferent de ce aveau trebuiau atacati……au atacat fiindca au fost siguri ca nu dispun de adm.