Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Intelligence între James Bond şi realitate – 1

Acest articol a apãrut în revista MARINA ROMÂNĂ, publicaţie aparţinând FORŢELOR NAVALE ROMÂNE, numãrul din Ianuarie-Februarie (139), la pagina 32. Este primul episod dintr-un serial care sper cã va fi publicat integral în numerele viitoare ale aceleaşi reviste.

Mulţumesc pe aceastã cale redacţiei revistei MARINA ROMÂNĂ şi, în primul rând, cãpitanului inginer Mihai EGOROV, redactor-şef, cel care “m-a provocat” şi m-a gãzduit în paginile acestei publicaţii!

*****

Un tânãr, aparent liniştit, m-a provocat la o discuţie…în scris pe marginea a ceea ce este cunoscut sub denumirea  intelligence. La mirarea mea, tânãrul mi-a zis cam aşa: “Am citit nişte articole de-ale dumneavoastrã, în care tot explicaţi ce nu este intelligence. Cã nu e una, cã nu e alta. N-aţi vrea, totuşi,  sã spuneţi şi ce este, nu numai ce nu este?”.

Aparent, “lovitura” lui a fost bunã, dar nu m-a rãpus cu asta, ci cu urmãtoarea: “Pe deasupra, tot pe dumneavostrã v-am auzit spunând cã în Marea Britanie, Trupele de Uscat şi Forţele Aeriene au servicii de intelligence, pe când Forţele Navale nu au. Nu vreţi sã ne spuneţi şi de ce nu au?”. Ei bine, asta chiar a fost lovitura decisivã, cu care m-a convins.

Deci, sã începem un mic periplu prin lumea numitã intelligence. Nu voi apela la noţiuni şi la termeni specifici domeniului şi nici la definiţii pe care cei interesaţi le pot gãsi în manualele, cursurile, revistele dedicate acestui domeniu. Nu am nici calitãţi şi nici veleitãţi de profesor, aşa cã nu-mi propun nici sã ţin lecţii despre intelligence.

Am dat curs sugestiei tânãrului redactor al acestei reviste, cãci el era cel ce “m-a atacat”, pentru cã am întâlnit destui oameni, inclusiv printre cei care ocupã poziţii importante, care considerã intelligence orice, numai ceea ce este nu. De la cei care îşi imagineazã cã intelligence înseamnã “James Bond”, trecând pe la cei care sunt convinşi cã înseamnã “a minţi, a fura, a înşela, a manipula” şi ajungând la cei care îţi rãspund: “mai lasã-mã, dom’le, cu prostia asta!”. Imi asum riscul ca persoanele cu preocupãri în intelligence, sau doar cu hobby-uri legate de acest domeniu, sã mã acuze cã bagatelizez problematica. Tocmai de aceea, o voi aborda într-o manierã atât de simplã, încât nici mãcar ambiţiile nesãbuite sã nu poatã distorsiona ceea ce voi spune.

In mare, intelligence este denumirea unui proces prin care cineva observã ce se întâmplã în jurul sãu şi, pe baza informaţiilor obţinute, înţelege la ce se poate aştepta sau ce ar fi avantajos pentru el sã facã. Deşi, încã de pe vremea lui SUN-TZU, când se vorbeşte de intelligence toatã lumea face trimitere la inamic, eu susţin cã intelligence este o preocupare la fel de utilã şi în relaţia cu amicii.

Cu alte cuvinte, intelligence este o preocupare, aş zice obligatorie, în relaţia cu un partener, oricare ar fi intenţiile acestuia. Desigur, având în vedere cum am definit intelligence, mi se poate pune întrebarea: “Dar de ce nu se foloseşte termenul “informaţii”, sau “cercetare”, sau “observare”, termeni întâlniţi şi chiar folosiţi în limba românã? De ce se foloseşte un termen ale cãrui semnificaţii nu sunt evidente ci, dimpotriva, creeazã confuzii?”. Sunt un înverşunat adversar al preluãrii, fãrã discernãmânt, a noţiunilor strãine.

Mã oripileazã “defectorii”, cei care “şeruiesc” etc. Totuşi, nici “informaţii”, nici “cercetare” şi nici “observare” nu acoperã integral ceea ce înseamnã intelligence. Pentru cã, aşa cum rezultã din însãşi definiţia datã de mine, intelligence presupune nu numai sã observi, nu numai sã obţii informaţii prin observare, ci şi sã înţelegi la ce sã te aştepţi, sau sã înţelegi ce anume trebuie sã faci. Or, eu nu cunosc un termen românesc care sã descrie toate astea, fãrã sã fie nevoie de explicaţii suplimentare!

In încheiere, aş mai sublinia un aspect. In general, se spune cã misiunea de bazã a serviciilor de intelligence este aceea de a preveni surprinderea. Eu aş lãrgi aceastã misiune. Aş zice cã misiunea de bazã este aceea de a permite surprinderea partenerului. Include ceea ce se considerã a fi misiune de bazã. Cãci, ca sã-l surprinzi pe partener, este obligatoriu sã nu fii tu surprins, în primul rând, dar nu este suficient. Ca sã-l surprinzi, trebuie sã faci ceva la care el nu se aştepta.

Si astfel am ajuns la ceea ce eu numesc “esenţa de intelligence”, pe care se bazeazã întregul eşafodaj al acestei profesii, anume “ceea ce ştiu eu despre partener, dar el nu ştie cã eu ştiu”. Incitant, nu?

Pe data viitoare!

Marian IOAN

Joi, 06 Mai 2010

articol preluat de pe www.altfel.info

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.