Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Ipocrizie sau “mintea românului de pe urmă”? Mesajul premierului către Armată

După ce de mai bine de un an de zile premierul Boc se “luptă” cu diminuarea salariilor şi pensiilor “nesimţite” care în mare parte aparţineau militarilor iată că de ziua acestora premierul consideră Armata “un factor de echilibru pentru societatea românească”. Mai mult, Boc îi consideră, subit, pe militari camarazii săi.

Mesajul premierului cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei Române – 25 Octombrie 2010

“Ziua Armatei României, pe care o sărbătorim în fiecare an la 25 Octombrie, este un bun prilej pentru a sublinia rolul de instituţie fundamentală a statului pe care Armata îl are pentru societatea românească.

Indiferent de condiţiile sociale, de contextul politic sau economic, Armata a dovedit că şi-a înţeles misiunea de a apăra fără echivoc valorile fundamentale ale poporului român şi de a consolida prestigiul internaţional al României.

Armata rămâne unul dintre cei mai buni garanţi şi apărători ai reperelor morale şi sociale, un factor de echilibru pentru societatea românească şi un veritabil ambasador al României în lume.

Forţele Armatei României au trecut, de-a lungul ultimelor decenii, prin multiple transformări, răspunzând nevoii de a se adapta permanent noilor ameninţări şi riscuri generate de mediul internaţional de securitate. Astăzi, la fel ca în urmă cu 66 de ani, militarul român este la fel de responsabil, demn şi devotat poporului şi patriei.

Prin efortul de pregătire, zi de zi, în unităţi, comandamente, poligoane de instrucţie, militarii români au dovedit, de-a lungul anilor, pe câmpul de luptă sau în misiunile din teatrele de operaţii externe, devotament şi un curaj deosebit atunci când au apărat cauza naţiunii române. De victorii ne-am bucurat cu toţii, greul luptei, însă, pentru victorie, ei l-au dus. De aceea le suntem recunoscători!

Armata română a dat întotdeauna ţării buni patrioţi, oameni care au ieşit cu fruntea sus din orice misiune. Prin tăria de caracter de care au dat dovadă, ostaşii români şi-au câştigat respectul binemeritat din partea noastră, a tuturor.

Atât în calitate de prim-ministru, cât şi ca simplu cetăţean român, doresc să-mi exprim respectul şi aprecierea sinceră faţă de modul în care militarii noştri au îndeplinit misiunile, atât în cadrul operaţiilor conduse de NATO şi UE în Balcanii de Vest, în Afganistan şi în Irak, cât şi în cadrul misiunilor de monitorizare şi observare ale ONU şi OSCE. Au dovedit curaj şi demnitate ori de câte ori s-au aflat în situaţii limită şi din aceste motive merită toată aprecierea noastră.

Militarii români au avut o contribuţie esenţială, prin misiunile îndeplinite, în poziţionarea României ca un partener serios, credibil şi predictibil în comunitatea internaţională şi consolidarea rolului ţării noastre de furnizor activ de securitate, în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Ziua Armatei este un prilej deosebit pentru a evoca memoria militarilor care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii şi pentru a le aduce un pios omagiu. Sunt alături de familiile lor şi îmi exprim sincera compasiune! Gândurile noastre se îndreaptă astăzi şi spre veteranii de război, militarii în rezervă şi în retragere, către toţi cei care au servit şi slujesc cu credinţă şi onoare patria şi poporul român. Tuturor le aducem recunoştinţa şi preţuirea noastră.
Folosesc acest prilej pentru a-i felicita pe toţi militarii români, în numele Guvernului României şi al meu personal.

Dragi camarazi,
Vă urez succes în activitatea pe care o desfăşuraţi, sănătate şi multă putere de muncă!”

sursa: Biroul de Presă al Guvernului României

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

38 Responses to “Ipocrizie sau “mintea românului de pe urmă”? Mesajul premierului către Armată”

  1. Covăsneanul says:

    Bă Bocuţ, nu-s camarad cu tine! Pe milităreşte: Marş jigodie!

  2. cititor says:

    Domnule prim -ministru,dati afara consilierul sau functionarul care a intocmit mesajul.Expresia “camarad”,priveste membrii apartinand aceleiasi organizatii. Dumneavoastra nu puteti fi, fizic si moral ,camarad cu militarii armatei romane. Dumneavoastra sunteti un adversar al militarilor armatei romane,deci un adversar al tarii,un factor de risc la adresa securitatii nationale a Romaniei.

  3. TITULESCU MIHAI says:

    Nesimtitul!!! Incearca sa dezbine si sa invrajbeasca rezervistii cu activii prin diminuarea pensiilor militare concomitent cu cresterea salariilor cadrelor in activitate!
    Poporul roman nu a avut un idiot mai mare pana acum ca Boc cel mic!!

  4. Pedelicius says:

    Sictir, rahat cu ochi pedelist!

  5. nicolae says:

    Cine ti-a scris mesajul MICUTULE SI LA MINTE SI LA STAT? Noi nu iti suntem camarazi. Nu ai fost alaturi de noi la nici un moment semnificativ din via ta noastra. Asa ca MARS LA C….t/Omuletul asta minte cu o nerusinare fara margini. Cand facea pe primarul la CLUJ(a patat onoarea acestui oras si a locuitorilor lui),S-A EXPRIMAT CLAR: CAND VOI AJUNGE SUS ,VOI INCEPE PRIMA DATA CU MILITARII. Si s-a tinut de cuvant . Stiti foarte bine ,dragi camarazi PRIMA ORDONANTA BOCCIANA. Trebuie de urgenta trimis la coasa. Acolo se pricepe.

  6. Valentin says:

    ,,Gândurile noastre se îndreaptă astăzi şi spre veteranii de război, militarii în rezervă şi în retragere, către toţi cei care au servit şi slujesc cu credinţă şi onoare patria şi poporul român. Tuturor le aducem recunoştinţa şi preţuirea noastră.” Prin ce ,mai GUNOIULE, prin recalcularea/scaderea pensiilor??? SICTIR ,LEPRA INCOMPETENTA!

  7. micutzul says:

    O **jigodie ordinara ** indrazneste sa vorbeasca despre Armata si Camaraderie si sa ne umileasca prin aceasta chiar de ziua noastra. Omul caruia nici natura nu/i permitea sa fie militar de cariera nu pridideste cu umilirea militarilor vorbind cu nesimtire despre familiile militarilor cazuti la datorie in afara tarii. Sa le spuna acestor familii cu ce tehnica sunt obligati acestia sa lupte iar avand in vedere bugetul apararii si implicit tehnica avuta in TO mi/ar place ca un avocat sa spuna daca poate fi acuzat de omor prin imprudenta…Dumnezeu este singurul vinovat ca existi…Dar sigur are un plan cu tine….

  8. Plictisitul says:

    ar fi fost mai nimerit sa nu postati acest mesaj . Ne jigneste inteligenta , ne pune la incercare rabdarea . Era suficient titlul, mesajul l-am fi putut banui . Ca doar nu era sa vorbeasca despre pensii nesimtite si salarii de lux .

  9. Gogu says:

    Care ipocrizie ! Omul este (scuzati) imbecil ! As fi curios sa stiu ce zic fostii lui comandanti de la trupele de securitate, acum ca ii lasa fara pensii si afirma senin, cu toata convingerea, ca face bine si, chiar, ii vom multumi. Asta este imbecilitate !

  10. A.R says:

    Boc a primit “Onoarea Armatei României”
    Autor: C.A. • Categoria: Politică internă • Publicat la: 2010-10-24 19:49:42
    Vizite: 23

    Premierul Emil Boc a primit ieri medalia „Onoarea Armatei României” de la subalternul său Gabriel Oprea. Festivitatea a avut loc la Cercul Militar Naţional, în prezenţa veteranilor de război, dar şi a cadrelor militare active. Interesat este faptul că primul-ministru a tăiat salariile celor care servesc patria cu 25%, fără ca acest lucru să reprezinte un impediment pentru primirea medaliei. „Emblema Onoarea Armatei României reprezintă cea mai înaltă distincţie militară onorifică din sistemul de distincţii şi însemne militare”, se arată în ordinul 97 din august 2010. “Emblema Onoarea Armatei României şi atestatul se conferă de către ministrul apărării naţionale pentru fapte deosebite, care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României, personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale, rezerviştilor, veteranilor de război, altor persoane fizice române, precum şi militarilor şi persoanelor fizice străine”, prevede ordinul menţionat. Pentru a se putea mândri cu această distincţie, premierul Emil Boc a primit şi o insignă-miniatură cu dimensiunile de 20/20 mm, confecţionată din aur de 14 carate. Pe aversul medaliei se poate citi “pro patria semper”.

    Comentariile sunt de prisos!

  11. A.R says:

    Stirea de mai sus a aparut azi 25 octombrie 2010 in ziarul Puterea

  12. Stelian P. says:

    micutzul
    **jigodie ordinara ** nu poate fi acuzat de omor prin imprudenta caci lipseste dovada intentiei de a-i ucide pe militari iar tehnica de proasta calitate are armata noastra de cind exista.

  13. Covăsneanul says:

    @ Stelian P
    Bă cercetaşule, prompt mai eşti! Nu mai scăpăm de Ceiştii ăştia!

  14. Stelian P. says:

    Covăsneanul
    Ba Covasneanul, hotaraste-te: cercetas sau Ceist ca-si schimba parerea civilii despre inteligenta pensionarilor militari.

  15. Covăsneanul says:

    @ Stelian P
    limbaj moderat ! Tu să te hotărăşti! Acceptă realitatea, ai fost un biet cercetaş în unitate, adică ceist! Un limbaj moderat ca tine m-a chinuit vreo 3 zile să-i spun cine are relaţii cu străinii. Descoperise, vigilentul, un ambalaj de Alvorado, după o planşetă din punctul de comandă! Noi am avut şi avem onoare! Slugile, nu!

  16. Stelian P. says:

    Covăsneanul
    ……… limbaj moderat.

  17. micutzul says:

    ACUM , INAINTE SA PLEC AM MAI ARUNCAT O OCHEADA AICI SI M/AM BLOCAT.
    Am rugamintea la cei care posteaza, fara a ma erija in ceva sau cineva, sa pastrati bunul simt si educatia in ceea ce scrieti. Prin jignirile mizerabile nu faceti decat sa ne jigniti si pe noi si pe cei care ne sunt gazde. Loviti/va prin ironii daca asta vreti, prin cuvinte mestesugite dar va rog incetati cu jignirile de mahala….
    Covasneanul , te stiam baiat finut, nu te lasa pacalit si atras in jocuri perfide. Poate are misiune sa inchida blogul…
    Va multumesc din suflet.

  18. Stelian P. says:

    micutzul
    “Limbaj moderat” e o rusine pentru mine cu toate ca am copiat cuvintele respective. Scuze tuturor. Nu am nicio misiune si nu vreau desfiintarea blogului.

  19. Pedelicius says:

    E hai, sa nu cadem in paranoia. Unde ati auzit voi de bloguri inchise, pe motiv de comentarii licentioase? Poate in Arabia Saudita…

  20. Luke says:

    Iarta-l Doamne ca nu stie ce face! Dupa ce ne face nesimtiti se declara camarad cu noi. Matematic rezulta ca si el este nesimtit oficial. Oricum, boc nu stie niciodata ce face si este un nimeni! Atentie, pdl-istii se declara alarmati si ofuscati de o posibila mobilizare a oamenilor de catre opozitie pentru data de 27.10 2010 si ataca pe toate canalele media imoralitatea acestei masuri. Probabil ca au memoria scurta si uita cum au procedat la alegeri cu turismul electoral portocaliu. La ei “s-a putut si a fost legal”!

  21. micutzul says:

    @ Pedelicius
    Am postat un timp pe blogul lui Basescu, apoi vazand ca injuraturile sunt deosebit de scarboase si adanci am renuntat. Am postat apoi parerile anti guvern pe blogul lui S.Voinescu, unde am cerut lui Sever sa intervina pe langa Basele sa opreasca blogul unde cuvintele erau din ce in ce mai vulgare si implicau Institutia Prezidentiala. Culmea dupa cateva zile blogul a fost inchis si nimeni nu a mai putut murdarii tara de la acea adresa.
    Deci se poate. Poti sa spui ce vrei , dar decent.
    De exemplu eu pot sa spun acum dupa miting , intr/o garnizoana mare, ca suntem de R…T . Stati baieti acasa , Tara lucreaza pentru voi. Va da m…e cum stie ea mai bine. Limbaj decent. La anul si celmai devreme de sarbatorile de iarna, cadrele militare in rezerva se vor intreba…Ce are statul cu mine ? Si statul ii v/a raspunde ” Daca esti atat de istet, taci dracului si inghite” . Dormi in pace ostean roman, statul vegheste pentru tine….
    Sunteti niste papagali notorii…Unii ….

  22. Stelian P. says:

    micutzul
    Sa inteleg ca esti dezamagit de numarul mic al celor care au participat le manifestatie ? Ai o explicatie ?

  23. Pedelicius says:

    @Micutzul: “Sunteti niste papagali notorii…Unii ….”. Esti atat de tocat de resentimente, incat mananci rahat amice. Asta ca sa nu spun c….

  24. Covăsneanul says:

    Să fim politicoşi şi muţi! Toţi lacheii portocalii au cântat la tv. aria limbajului decent la adresa ÎNCRUCIŞĂTORULUI.
    Văd că şi pe aici se cântă aceeaşi arie. Sunt de acord cu limbajul decent, cu evitarea vulgarităţilor! Asta nu înseamnă că nu-l pot face pe Boc un dobitoc, sau pe Bă’secu un mincinos ordinar. Să auzim numai de bine! Foamea vă va aduce mântuirea!

  25. micutzul says:

    @ Pedelicius

    Mai, nene nu fi fraier sa inghiti nemestecat. Eu in prima parte a postarii ti/am explicat tie. In ultima parte m/am adresat celor care nu se deranjeaza sa lupte pentru dreptul lor. In nici un caz nu m/am adresat tie. Doar daca esti dintre ei. In concluzie, nu bag in seama ceea ce ai scris la 7.36. Eu prefer un prieten care sa ma injure decat unul care sa ma injunghie…
    In rest respect militarilor romani.

  26. manasia says:

    pentru Stelian P.
    Sunteți un anacronic iremediabil domnule militar ,,în civil,, !
    Însăși ideea de miting efectuat de fostele cadre militare, mai ales de ziua acestora, deși tristă , este cutremurătoare și absolut justificată !
    Toată admirația participanților la această acțiune, fără precedent și la care au participat puțini, în opinia , NUMEROȘI, din punctul meu de vedere , întrucât au fost purtătorii mesajului marii majorități a cadrelor militare în rezervă și în retragere precum și al veteranilor de război și al urmașilor celor enumerați mai sus ( înțeleg că nu și al Dvs) !
    Faptul că în țară, dupa participarea la manifestațiile organizate cu prilejul Zilei Armate, foarte multe asociații ale cadrelor militare alături de membri SCMD din garnizoanele respective au organizat proteste la sediile prefecturilor, ale PDL-ului , este absolut FĂRĂ PRECEDENT !
    Dumneavoastră , despre care acum înțeleg că v-ați pensionat mult mai târziu decât partea anatomică care v-a adăpostit materia cenușie, nu aveți nicio vină că nu înțelegeți sensul acestor acțiuni !
    Probabil colegii de blog au sesizat acest decalaj și iată că vă tolerează, chiar vă bagă în seamă , lucru absolut admirabil !

  27. Stelian P. says:

    manasia
    Inteleg ca exista un anumit decalaj intre partea anatomica care…..Dar nu inteleg ce va supara ? Am pus o intrebare adresata cuiva. Ce va deranjeaza ? Am jignit pe cineva ?

  28. Stelian P. says:

    Mai pun o intrebare despre un comentariu pe care l-am gasit azi. E adevarat ce scrie mai jos ?

    „Colonelul in rezerva Mircea Dogaru nu a facut nicio secunda de armata. Absolvent de istorie, s-a casatorit cu Viorela Petrut, fiica generalului colonel Vasile Petrut, fost comandant, inainte de 89, al trupelor de graniceri, studii la Academia Frunze de la Moscova, dupa 89, vicepresedinte al partidului socialist al muncii, al lui Ilie Verdet. Tata socru i-a facut o viata mai usoara ginerelui Mircea Dogaru, angajindu-l in armata, pentru o leafa mai buna, istoric la Directia de propaganda a armatei, adica politruc. Nu s-a imbracat militar decit la festivitati, nici pistol nu i s-a dat sa nu se impuste singur. Cit despre “singele varsat”… In fine, a adunat rezervistii dintr-o armata neprofesionista, nostalgici ai comunismului socrului, stiut fiind ca in armata dinainte de 89 toti secretari de partid in unitati si subunitati erau parte la comanda! „

  29. pensionar militar says:

    stelian P
    Lasa ca au facut “armata’ multi alti generali in rez. si retragere: Ontanu 1 an si 4 luni ca mil in termen; Iordanescu, chiar si oprea vreo 9 ani “arhisuficienti”pentru a ajunge “cu 4 stele”si lista ar putea continua…

  30. micutzul says:

    @ Stelian P.
    Problema noastra a romanilor este ca inghitim orice, de la cine vrea si cine nu vrea sa ne ” ajute “.Nu stiu cum a ajuns Dogaru ofiter si acum cand este in rezerva ma intereseaza aproape de zero. Problema este ca el si nu eu, sau tu sau altul s/a obosit si a creat un sindicat. Daca tu nu crezi in SCMD si spui ca nu reprezinta si interesele tale, atunci spune sus si tare fiindca ramane scris iar eu fotografiez totul…
    Cu privire la armata neprofesionista, sunt curios cine scrie si cati ani are….Cea mai mare parte dintre noi am participat la aplicatii adevarate, am mancat mancare facuta la bucataria de campanie, am pazit unitatile si obiectivele , nu am beneficiat de catering sau externalizare a serviciului de paza. Si nu am mers la tragere in poligon cu trenul de persoane sa gasesc tehnica pregatita acolo….
    Inainte ca un jurnalist sa arunce mizerii in cineva ar trebui sa fie perfect informat…Dar cine sa ii pregateasca pe astia ? Scriu orice , bani sa iasa…Cat despre studii si facultati, tot romanul stie ce scoala se face…

    LA MULTI ANI CELOR CARE SERBEAZA ZIUA ONOMASTICA !

  31. parere personala says:

    @ Stelian P.
    Nu prea ai somn…..7.01am;te roade rau.Te inscri cu succes la…”drumul lung si prostul ce moare de grija altuia”(exprimare populara).

  32. Stelian P. says:

    pensionar militar
    De acord. Putem deci sa fim condusi si de Dogaru.

    parere personala
    Am zeci de ani de cind la ora 05.00 sunt in picioare. Daca te deranjeaza te rog sa-mi spui si pentru tine o sa postez la ora dorita.

    micutzul
    CRED IN SINDICAT SI VREAU SA NE APERE PENSIILE. Ai scris ?
    Nu inteleg de ce oameni cu experienta militara se lasa condusi de niste politruci care nu stiu nici sa tina o harta in mina. Nu sunteti in stare sa alegeti niste militari adevarati ? Speriati de o eventuala reducere a pensiilor acceptati “revendicari” incredibile cum ar fi: “9. Desfiintarea….Curtii Constitutionale, DNA, ANI, CNSAS, etc.” Miine o sa acceptati revenirea la RSR numai sa nu se atinga cineva de pensiile noastre ?
    Eu am peste 30 de ani de armata daca asta voiai sa stii.
    Am trecut si eu prin privatiunile de care vorbesti si parca as mai minca o fasole la gamela cu lingura din aluminiu.
    Cu jurnalistii sunt de acord cu tine dar ce sa spun daca intreb de citeva saptamini ce scoala militara au Dogaru si Pricina si militarii adevarati se fac ca ploua ? Cum sa ader eu si multi alti colegi daca vad ca suntem din nou condusi de oameni fara scoala (militara acum) ?

  33. micutzul says:

    @ Stelian P.
    Este strict problema lor. De ce spun asta ? Fiindca daca citeai cu mult timp in urma intelegeai ca ” micutzul ” nu este membru de sindicat, adica nu face parte din SCMDRR.
    Dar asta nu ma retine sa recunosc meritele cuiva, adica ale lui MD si a celor care au reusit crearea sindicatului. In aceasta privinta am experienta si stiu bine ca trebuie sa faci fata si la picioare in dos si la pupaturi otravitoare si la dragoste cu sila si la multe altele. Tot ce trebuie sa faci ca lider, este sa te pastrezi curat , demn si perspicace…Daca membrilor din SCMD le convine sau nu e treaba lor, pot mentine sau pune pe cine vor.
    Ceea ce este mai suparator este ca de exemplu la tine acasa, intr/o garnizoana cu mii de rezervisti, ne/am strans o mana de oameni. Am aflat de asemenea ca sunt multi care citesc pe net dar nu posteaza. Intrebarea pe care o pun este ,de ce oamenii astia asteapta sa vada ce se intampla ? Le este frica de filmari si de poze ? Sau sunt atat de creduli si inconstienti luand de buna chestia cu pensiile de pana in 3000 lei ? Domnilor in armata s/a lucrat pe documente scrise , clare. Exista un singur act oficial care sa spuna ca pensiile militare sub 3000 nu scad ? Daca da, dormiti linistiti in continuare, SCMD lupta si pentru voi. Daca nu, dormiti linistiti in continuare, acesta este doar inceputul decaderii voastre…

  34. parere personala says:

    @ Stelian P.
    Gata piata stimate domn….”peste 30 de ani de armata”?
    Adevarat…. este regretabil ca cei din sindicat nu te-au ales pe tine ce ai”experienta militara” obligatoriu necesara “sa poti tine o harta in mina”.Iarta-i ca “nu stiu”ce fac.Sa aleaga ei un istoric,”intamplator” dr tot in istorie ce nu ne spune print-un comunicat SCMD daca nai “pofteste” la o “fasole la gamela cu lingura din aluminiu”.Gresala totala!Tu ce de” zeci de ani de cind la ora 05.00 sunt in picioare” intruneai toate conditiile pt a fi Presedinte…..

  35. Plano10 says:

    M. Dogaru e si va ramane un nume in istoriografia militara a Romaniei. Stelian P. autorul unui comentariu de mai sus, este un anonim propagandist portocaliu, cu nimic deosebit de secretarii de partid din perioada comunist-stalinista. Nici cei din perioada ceausista nu-si mai permiteau sa scormoneasca in biografia unor personalitati publice adversare ale regimului… asa cum fac cei care i-au pus la dispozitie mizeria de “fisa personala” cadrista despre reputatul istoric.

  36. Stelian P. says:

    Plano10
    Nu eu sunt autorul comentariului si nici nu sunt portocaliu. Vad insa ca cei de alta culoare au probleme mari cu taina scrisului si citesc doar printre rinduri.

    parere personala
    Nu e regretabil ca nu m-au ales deoarece nu am candidat si nici nu am de gind. Ii iert ca ai dreptate.

    micutzul
    Ai dreptate ca trebuie sa incasezi ca sef tot felul de lovituri dar cred ca trebuie sa ai si bunul simt sa nu conduci niste oameni cind tu nu ai nici cele mai elementare cunostinte despre munca lor. Oare daca am zburat cu avionul pot sa fac si eu sindicatul pilotilor disponibilizati ? Sunt sigur ca da, totul e sa injur cit mai convingator ca naivi care sa-mi dea cotizatie se gasesc.
    iti inteleg supararea cu numarul celor strinsi. Te asigur ca si eu eram acolo daca nu vedeam pretentiile pe care le are Dogaru cu desfiintarea unor institutii ale statului, cu aprobarea poporului, cu Moarte FMI si alte aberatii politice care cred eu (si nu numai eu) ca nu au ce cauta intr-un sindicat. Chestia cu senatorul de drept mi-a placut cel mai mult. Pariem ca eu stiu cine candideaza si ca asta e telul lui ?
    De acord cu chestia cu 3000 de lei. Nu scrie in nici o lege existenta in acest moment asa ceva.

  37. Plano10 says:

    @Stelian.P.
    Scuze. Dupa felul cum a fost scris comentariul pe blogul meu se intelegea ca dvs ati scris.
    Atunci… e ce-am spus mai sus Liviu Iordache care a comentat in Adevarul