Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Irak – istorie şi civilizaţie – povestire de Dorel Pietrăreanu

Continuăm să vă oferim spre lectură o altă povestire semnată Dorel Pietrăreanu. “Decorul” este cel oferit de Irak. Aşadar, azi, episodul intitulat “Irak – istorie şi civilizaţie”.
Mă aflam, deci, pe străvechiul pământ al Mesopotamiei, teritoriu străbătut de două fluvii: Tigru şi Eufrat. Irakul are o  suprafaţă de două ori mai mare ca a României, dar cam acelaşi număr de suflete, ca şi la noi. Cele două fluvii (care în acea zonă frământată a lumii au provocat „războiul apelor”) se  unesc la nord de oraşul Basrah, formând canalul Shatt-al-Arab, care se varsă în Golful Persic. În Biblie scrie că în aceea zonă, unde se unesc cele două fluvii, ar fi fost Eden-ul, adică Raiul pe pământ, zona unde ar fi trăit Adam şi Eva.

De fapt, lângă Basrah se poate vedea un copac vechi cimentat, îngrădit, la care lumea vine să se uite. Se spune că acel copac ar fi fost „Mărul” din care Adam şi Eva ar fi luat fructul oprit. Aşa zic ei, irakienii! De amintit, în context, că Basrah este şi locul de unde ar fi plecat în călătorie legendarul Sindbad Marinarul.

În Irak găseşti de toate: relief variat, lume pestriţă, climă ca la noi, religii ca la ei. Pe vremuri, Bucureştiul era considerat „Micul Paris”, iar Bagdadul „Parisul Orientului”. Eu am apucat să-l văd şi mă consider un norocos! Numai că acum,
din ce vedem la televizor că se întâmplă pe acolo, nu ştiu dacă se mai poate spune aşa.

Am avut şansa de a merge în vechea provincie Asiria, cât şi în zona Babilonului, leagănul unor strălucite civilizaţii despre care învăţam la şcoală. Să mai amintesc de faptul că poveştile Şeherezadei din Bagdad ne-au bucurat copilăria!? (În povestirea trecută, spuneam că unul dintre vecinii mei din Bagdad mi-a arătat, într-o seară, un grup statuar reprezentând pe Şeherezada şi regele Şahriar, căruia-i spunea poveştile: „Aceasta este statuia Şeherezadei”. Nu scria nimic altceva pe soclu. Aşa să fie, am zis. Si aşa am considerat-o şi eu, ori de câte ori am trecut pe acolo).

Irakul dispune de mari rezerve de petrol şi de gaze naturale. Spre deosebire de Kuwait, la irakieni, mai spre nord, poţi vedea şi sonde ca la noi. Era interesant şi, în acelaşi timp, straniu, să constaţi ce mare diferenţă exista între populaţia de la oraşe (destul de emancipată, cu puternice influenţe europene) şi populaţia de la sate care, şi în zilele noastre, poartă straiele asemeni celor de acum două-trei secole. Limba oficială este araba. Limba străină cel mai des folosită era engleza. Aveau şi motive istorice în acest sens.

Irakienii sunt foarte mândri de istoria lor şi le făcea o reală plăcere să-ţi povestească despre trecutul lor şi despre locurile lor istorice: Babilon, Ninive, Asiria, Mossul, Karballa şi Samarra. Deşi din punct de vedere istoric afirmaţia este eronată (istoric şi în timp nu este reală!!!) irakieni (in corpore!) spuneau că Bagdadul este capitala vechii Mesopotamia!

Asta e, fie că ne convine sau nu! Era mândria lor! Iar eu le-am respectat afirmaţia şi atitudinea!

Pe 4 august 1993, am vizitat pentru prima dată vechea cetate a Babilonului situată pe malul fluviului Eufrat, la vreo 80 km sud, sud-vest de Bagdad, cetate ce a cunoscut perioada de glorie cu 600 de ani înainte de Cristos. Am mers de vreo 12-14 ori  acolo, cu colegi observatori ONU din deşert (aflaţi în vizită la Bagdad) şi, în timp, aproape că puteam să fiu eu însumi ghid pentru ei. Doamne, ce aş vrea să mai văd locurile acelea…

La discuţiile la care participam împreună cu colegii mei din Biroul de Legătură (un rus, un indian, un chinez, un irlandez şi eu), oficialităţile diplomatico-militare irakiene ne spuneau că Irakul se afla, în acea perioadă, în faza construirii unui sistem socialist democratic-naţional. Suna interesant, dar nici ei nu puteau să dea mai multe detalii, apreciind că este un subiect sensibil. Nici noi nu insistam din motive mai mult sau mai puţin personale. Eu tocmai trecusem prin experienţa „societate socialistă multilateral-dezvoltată”, colegul rus spunea că „Moscova nu crede în lacrimi”, chinezul zicea că nu a primit instrucţiuni de acasă în ce să creadă etc.

În orice caz eram foarte atenţi la deciziile luate de către Consiliul Suprem al Revoluţiei, condus de atât de năzdrăvanul Saddam Hussein. Consiliul era considerat ca fiind autoritatea supremă în stat. Aşa spuneau ei. Partidul Baas Arab Socialist

reunise toate celelalte partide şi formaţiuni politice în Frontul Patriotic Progresist. Nu era greu să constaţi că militarii conduceau aproape toate sectoarele de activitate. Mai mult chiar, din discuţiile cu caracter informal pe care le aveam la cele două ministere (apărare şi externe), se contura o anume ierarhizare a ministerelor, după implicare, forţă reală şi importanţă: Ministerul Apărării, Serviciile Secrete, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne, Ministerul de Justiţie, Ministerul de Finanţe etc.

Era ceva foarte interesant în mentalitatea lor, care după părerea mea, exprima o curioasă stare de spirit: irakienii considerau că au ieşit victorioşi atât din războiul de 8 ani cu Iranul, cât şi din cel de la începutul anilor ’90, cu Kuwaitul şi restul lumii. Din acest motiv ei sărbătoreau la 8 august Ziua Victoriei împotriva Iranului, iar pe 2 august – Ziua Victoriei împotriva Kuwaitului şi a forţelor coaliţiei!?!? Comentariile vă aparţin!…

Şi să vedeţi ce monumente impunătoare au făcut pentru aceste sărbători! Pentru ei nu conta faptul că în războiul cu Iranul au pierdut peste un milion de oameni. Era doar o problemă de statistică! Pierderile efective şi durerile pricinuite de acestea erau considerate probleme personale ale familiilor respective… Dar chiar şi familiile se simţeau onorate de faptul că fiii lor s-au jertfit pentru apărarea, pentru mândria şi demnitatea ţării lor. Erau valori fundamentale pentru poporul irakian.

Erau oameni deosebit de mândri şi nu era vorba de un orgoliu prostesc. Îşi învăţau de mici copiii cu această mândrie: de a fi urmaşi ai unei străvechi şi importante civilizaţii. Acceptau faptul că uneori au fost şi învinşi, însă nu te-ar fi iertat niciodată şi nu ar fi acceptat să le spui că au fost înfrânţi!

Povestire de Dorel Pietrăreanu

(Va urma)

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

2 Responses to “Irak – istorie şi civilizaţie – povestire de Dorel Pietrăreanu”

  1. Dracula says:

    Dur comentariul.Parca ai fi Don Corleone, singurul destept, documentat si maestru in arta scrisului…

  2. sorin says:

    Actuala populatie a Iraqului,este de orgine araba, stabilita aici, in urma cu 1300 de ani, care nu are nimic de-a face cu vechea populatie din antichitate.Actualii iraqieni se lauda cu cultura si realizarile altor culturi care au populat aceste teritorii, si pe care treptat le-au exterminat, asimilat sau marginalizat.
    Iranul(fosta Persie), China, India, insa se pot mandri pe buna dreptate cu vechea lor cultura si civilizatie.