Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

ISAF a transferat responsabilitatea asigurării securităţii în oraşul Herat forţelor afgane

Joi, 21 iulie a avut loc pe aeroportul Herat, transferul de responsabilitate în domeniul securităţii între ISAF şi trupele afgane în acest oraş din vestul Afganistanului.

Herat este unul dintre cele şapte locuri desemnate pentru începerea transferului de responsabilitate în domeniul securităţii, până acum în sarcina forţei internaţionale.

Au participat şeful Comisiei de tranziţie, Ashraf Ghani Ahmadzai, miniştrii afgani ai apărării, de interne şi energiei, ca şi reprezentanţi ai misiunii NATO în Afganistan, ISAF.

“Acest steag va flutura în curând în întregul Afganistan”, a spus Ghani Ahmadzai în cadrul ceremoniei, referindu-se la drapelul afgan, în faţa a circa 200 de lideri tribali din zonă.

Au mai asistat ambasadorul Italiei la Kabul şi ministrul italian al dezvoltării economice, Paolo Romani, dat fiind faptul că trupele italiene au la Herat o echipă de reconstrucţie (PRT) şi comandă forţa multinaţională în vestul Afganistanului.

Transferul responsabilităţilor de securitate reprezintă un pas simbolic în procesul de retragere a trupelor internaţionale din ţară, deşi mulţi analişti se tem că forţele afgane nu sunt încă suficient pregătite pentru această sarcină.

Pe de altă parte, SUA au prevăzut retragerea în acest an a 10.000 de militari şi a altor 23.000 până în septembrie 2012, iar ceilalţi aproape 70.000 de soldaţi americani vor pleca din Afganistan în 2013 şi 2014.

Decizia de a prelua responsabilitatea menţinerii securităţii a fost anunţată în luna martie de preşedintele afgan, Hamid Karzai.

În ultimele zile, misiunea NATO, care numără în această ţară circa 133.000 de soldaţi, a predat forţelor afgane controlul în oraşul Lashkar Gah (sud), în provincia Bamiyan (centru) şi în oraşul Mehter Lam (est).

Se prevede ca forţele afgane să preia responsabilitatea menţinerii securităţii în Mazar-i-Sharif (nord), Kabul şi provincia Panjshir, zone relativ liniştite.

sursa: AGERPRES

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.