Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

La bună revedere, Locotenenţi ai speranţelor!

Între dezbateri privind pensiile, temeri privind salariile sau criza ucraineană de la frontieră, vă propunem o lectură plăcută:

Trecut-au anii, cum trecură… Ce-a fost verde s-a uscat! În rest, viaţa şi activitatea noastră militară s-a desfăşurat în limite kaki rezonabile. Fiecare dintre noi, (cei pe care metaforic i-am numit ‘’Locotenenţii speranţelor’’) a avut şi are dreptul să viseze, pentru că noi chiar am crezut şi am sperat că România este „ţara unui vis posibil”. Cum spunea Niki, unul dintre „locotenenţii speranţelor”: „La cât de potrivnic destin am avut, cine ştie, poate spre final, o să ne calce şi pe noi puţin dărnicia providenţei!”.

Eu cred că România în care m-am născut ne-a privilegiat istoric cu o altă şansă.  Aceea dată de Revoluţia în direct. Dar, cum spunea Octavian Paller, “O revoluţie e întotdeauna începută de naivi, continuată de intriganţi şi exploatată de escroci…” Totuşi, să nu intrăm în detalii tehnice pentru că nu este nici cazul şi nici locul aici. Asta nu mă face nici erou, nici victimă. Am fost un tânăr ca oricare altul din generaţia mea, cu vise, blugi, probleme, aspiraţii, frustrări şi, poate, cu ceva mai multe speranţe…

Se spune că toţi ne naştem cu aceleaşi oportunităţi şi că doar felul în care le gestionăm ne diferenţiază. Eu cred că cel mai important este să faci cu plăcere ce te-ai hotărât să faci, să încerci să fii printre cei mai buni, să-ţi spui părerile indiferent cât de sus şi să-ţi susţii poziţia în faţa oricui din schema de organizare, asta dacă îţi dai seama că este corectă. Ceea ce (aşa cum mi-a demonstrat viaţa!) nu înseamnă neapărat că este şi suficient!!!

Trecem grăbiţi prin viaţă spre ţeluri de cele mai multe ori mărunte, legate de bani, funcţii sau posturi şi se-ntâmplă ca, uneori, să te uiţi dimineaţa în oglindă şi să te întrebi: “Cine-i străinul din faţa mea”?!

Uneori în “oglindă” îmi revăd mulţi dintre prietenii pierduţi pe drum, sau prieteniile risipite prin cotloanele uitării nemeritate. Alteori văd eşecurile pe care nu le-am putut evita, sau cum spunea Gică Oţet-MVT “eşecurile acelea imune la farduri şi la alte fonduri de ten“.

Cu regret trebuie să o spun, dar sunt şi situaţii în care văd şi cuvintele si gesturile stupide pe care uneori le-am aruncat unora sau altora în faţă. O spun sincer, nu din politeţe!     Din când în când, mai văd şi câte ceva frumos, mai rar dar văd: aspecte de onestitate, loialitate şi speranţă, respect faţă de semeni, prieteni adevăraţi. Nu pot plăti “oglinda” (deşi uneori tare aş mai vrea!) să mă facă mai înalt, mai frumos, mai deştept, mai talentat sau mai bun… Pentru că am cam uitat în drumul nostru cu ce idealuri am pornit în viaţă. Ne-am mulţumit cu firimituri de bucurii cotidiene şi ne-am dat seama că, de fapt, nu ştim adevăratul gust al fericirii.

Iar pensia s-a apropiat cu paşi mărunţi şi repezi, dacă nu cumva în pas alergător…

Locotenenţii speranţelor – o tempora!

Cu mult respect şi prietenie, Dorel Pietrăreanu

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

5 Responses to “La bună revedere, Locotenenţi ai speranţelor!”

  1. Dan Aldea says:

    Frumos, dar un mic amanunt .Militarii nu mai au pensie dupa legea lui Boc ci ajutor social..

  2. Dan Aldea. says:

    Frumos, dar un mic amanunt .Militarii nu mai au pensie dupa legea lui Boc ci ajutor social.

  3. Lunetistu' says:

    Au ce merita! Uitati-va la militieni – astia au avut sefi, nu pupincuristi!

  4. gigi says:

    frumos…ganduri puse bine pe hartie…imi place tare!!!

  5. Florin B. says:

    Frumoase gânduri. Şi adevărate, domnule Pietrăreanu. Si eu am fost “locotenent al speranţelor”, acum mai bine de 30 de ani (promoţie 1983 – Braşov – Radiolocaţie). Mă regăsesc în multe din “imaginile” dvs., privesc cu emoţie şi nostalgie “în trecut”, trăiesc, încă intens, “în prezent” si mă gândesc la ce va să fie când va veni timpul să ies la pensie. Oricum, încă mă consider “locotenent al speranţelor” (chiar dacă gradul este altul).
    Cu acelaşi respect şi prietenie, Florin.