Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Legea privind modificările la statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari a fost promulgată de Preşedintele României

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat joi, 18 martie a.c. Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.384/2006, privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari.

Principalele noutăţi sunt:

– soldaţii şi gradaţii voluntari vor putea activa în sistemul militar până la 45 de ani, faţă de 40 de ani, cum permite legea în prezent, vechimea în serviciu, în calitate de soldat sau gradat voluntar urmând să fie considerată vechime în serviciul militar şi să fie luată în calcul la stabilirea pensiei;

– soldaţii şi gradaţii voluntari vor beneficia de încadrarea în condiţii deosebite, conform legislaţiei aplicabile cadrelor militare în activitate, iar aceia care vor fi trecuţi în rezervă sau scoşi din evidenţele militare vor putea beneficia gratuit de asistenţă medicală şi medicamente, potrivit prevederilor statutului cadrelor militare;

– perioada în care soldaţii şi gradaţii voluntari participă la misiuni în afara teritoriului statului român se va considera dublu în calculul vechimii în serviciul militar, iar stagiul de cotizare realizat în sistemul public de pensii în perioada 24 decembrie 2006 şi până la intrarea în vigoare a Legii va constitui vechime în serviciu şi se valorifică la stabilirea pensiei;

– este eliminată sancţiunea referitoare la diminuarea veniturilor cu 5% – 20% pe o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni, aceasta fiind înlocuită cu cea a retrogradării din funcţie, ca sancţiune disciplinară;

– soldaţii şi gradaţii voluntari vor putea urma orice formă de învăţământ din sistemul de învăţământ superior civil;

– soldaţii şi gradaţii voluntari vor putea fi mutaţi şi la cerere dintr-o unitate militară în alta, nu numai în interesul serviciului, cum este în prezent.

Tot joi 18 martie a fost semnat Decretul privind trecerea în rezervă a domnului general maior – cu două stele Pâlşoiu Ion din Ministerul Apărării Naţionale.

sursa: Departamentul de Comunicare Publică al Preşedinţiei României; AGERPRES

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

10 Responses to “Legea privind modificările la statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari a fost promulgată de Preşedintele României”

  1. Bine ati venit, domnule general, in randurile celor cu pensii nesimtite!

  2. pass says:

    De cand intra in vigoare promulgarea legi gradatilor voluntari

  3. minel says:

    Cum domnule administrator ,nu există spațiu suficient pentru cel care a pus bazele unei structuri de elită cum este cea a SCORPIONILOR ROȘII …
    Un militar care a impus întotdeauna teamă și respect în egală măsură nu poate avea o rubrică specială …
    Pentru mine ,domnul general Pâlşoiu a fost și va rămâne Comandantul care dă trupelor încredere numai prin simpla prezență a domniei sale .
    Fie ca ce e mai bun să vină de acum încolo! Domnule General.

  4. Marlon Juvet says:

    Cre’ ca pana una alta principala chestie pe care a impus-o nenea ala pe care atata il laudati comentatorii pe aci, a fost teama. Cu respectu, mai rar, poate la crila de nepoti si pilosi pe care i-a dus in spate si carora le-a netezit calea, calcandu-i in picioare pe ceilalti.

  5. Mi-a placut mesajul lui Marlon Juvet.

  6. georgica says:

    Dl.juvete cam are dreptate, aici. vreo 100%.

  7. alexandru says:

    cei care am parasit sistemul anul trecut ne mai reangajeaza inapoi/

  8. EU says:

    viata buna in armata -25% din salariu+112 ore muncinte pe luna neplatite viata……..greseala vietii angajarea in armata

  9. nare rost says:

    referitor la cea ce a scris ‘EU’ sta bine doar cu 112 ore muncite plus fata de cei de la PIATRA NEAMT unde se munceste cam 200 de ore peste si in unele luni mai bune chiar si 250 peste!!!!! si nu mai spunem ca suntem tratati ca niste sclavi negri cum era odata prin Anglia pt ca asa se gaseste cate un sclav de locotenent sa creada ca e unitatea lui masa si ca poate sa tina oamenii 24 din 24 plus ca mai imbarliga si comandantul de unitate ca sa fie vazut bine si poate mai sare si dumnalui vrun grad ceva ca la noi cam sa merge treaba pupa-l pe sef in cur ca poate te mai ridica vrun grad ceva. sa va dau exeplu cam cum se face la P.N. faci serviciu de 24 teoretic practic fiind undeva la 28, 29 de ore si ai liber doar in ziua in care ai iesit din serviciu in timpul saptamanii vorbind si adoua zi treci la munca la sapat santuri la sectoare la fugareala pe campuri la trageri sau ce dracu de activitati ori mai fi, si daca ai nevoie de o zi libera trebuie sa te milogesti de o suta de oameni pt ca nu se poate ca exact in ziua in care ai tu nevoie atunci e ceva important si trebuie sa fii la munca. ce mai este foarte deranjant ca noi cei mai mici vorbind ca si in calitate de SGV nu avem niciodata dreptate si nu numai asta nu avem dreptul sa vorbim, “cum imi permit eu un kkt de caporal sa-i dau sfaturi unui plutonier” citat cuv. cu cuv. si sincer spuneti voi mai aparativa patria mi-asi p**a in ea ca Dm. fereste de ceva mai intai ii impusc pe ai mei si pe urma ma gandesc daca si pe restu!!!!!!!!!!

  10. gogu says:

    bravo NARE zi-le !!!
    omul are dreptate deplina !!
    asa este in toata armata!