Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

MAI: Destituiri şi noi numiri la Jandarmerie

În urma scandalului privind angajările ilegale din IGJR, şeful Jandarmeriei Române, Olimpiodor Antonescu şi prim-adjunctul acestuia, Nicolaie Rugină, au fost demişi de la conducerea instituţiei. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Ioan Dascălu, a anunţat pe 17 ianuarie că Parchetul ICCJ a început urmărirea penală în cazul lui Olimpiodor Antonescu şi Nicolaei Rugină.

Totodată, au fost destituiţi din funcţii comisarii Ioan Valentin Opriţescu, Constantin Toleriu şi colonelul Marian Grigoroiu.

Împotriva acestora s-a început urmărirea penală în dosarul în care sunt cercetaţi şi Gheorghe Nicolaie Rugină, fostul şef al resurselor umane din MAI, Adrian Pătraşcu, şi fostul secretar general al MAI, Cristian Baci.

Cristian Baci, Adrian Pătraşcu şi Ioan Valentin Opriţescu sunt acuzaţi de “abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”, iar Constantin Toleriu pentru “complicitate” la această infracţiune.

Generalul locotenent Olimpiodor Antonescu este acuzat de “neglijenţă în serviciu”.

Generalul Nicolaie Rugină este învinuit de “fals intelectual” şi “abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”, în timp ce colonelul Marian Grigoriu de abuz în servciu contra intereselor persoanelor şi complicitate la fals.

Costel Gavrilă, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie Dâmboviţa, a fost împuternicit în funcţia de inspector general al Jandarmeriei Române în locul lui Olimpiodor Antonescu.

Potrivit declaraţiei de avere din 2010, postată pe site-ul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, inspectorul – şef

Costel Gavrilă deţine:
– două imobile în Târgovişe, cumpărate în 1987 şi 2004.
– două autoturisme – Opel Astra şi Volkswagen Golf – ambele cumpărate în 2001 şi, respectiv 2002.

Inspectorul – şef, împuternicit în funcţia de şef al Jandarmeriei Române, are datorii înregistrate în perioada 2004- 2010, fiind vorba de două credite în euro (valoare totală de 25.700 de euro) şi alte două în lei (valoare totală de 26.000 de lei).

În 2010, Gavrilă Costel a câştigat, în urma deţinerii funcţiei de conducere de la IJJ Dâmboviţa, 78.000 de lei, potrivit declaraţiei de avere.

Gavrilă Costel este născut în 31 ianuarie 1964, este căsătorit şi are doi copii.

În funcţia de adjunct al său a fost numit Adrian Marian Faur, de la IJJ Covasna.

Ca şef al Direcţiei  de la Resurse Umane, în locul lui Marian Grigoroiu, a fost numit Marian Zaharia, fost şef al Resurselor Umane din Poliţia Română.

Reprezentanţii MAI vor sancţiona ferm orice nereguli săvârşite de angajaţii instituţiei, a susţinut secretarul de stat în Ministerul de Interne, Ioan Dascălu.

Totodată, ministrul Internelor, Traian Igaş a dispus extinderea verificărilor în acest caz şi la aparatul central, precum şi la nivelul altor structuri ale MAI.

În 7 ianuarie, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au început audierile în dosarul deschis la cererea ministrului de Interne Traian Igaş în urma neregulilor descoperite de Corpul de Control în organizarea unor concursuri de angajare în Jandarmerie.

Sursa: MEDIAFAX

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “MAI: Destituiri şi noi numiri la Jandarmerie”

  1. Valentin says:

    Iata rezultatul integrarii ,,politicului” in stucturile militare:el te ridica dar tot el te coboara…