Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

MApN face pe placul “revoluţionarilor” şi desecretizează 7.617 file din dosarele Revoluţiei

Ca urmare a deciziei CEDO, care a dispus ca Asociaţia 21 Decembrie să primească toate documentele cuprinse în dosarul Revoluţiei, dar mai ales a protestului cu greva foamei declanşat de preşedintele organizaţiei, Teodor Mărieş, MApN se vede nevoit să facă demersurile legale necesare pentru declasificarea informaţiilor clasificate “secret de stat”,  în legătură cu Revoluţia din decembrie 1989.

Mărieş se află, luni 08 februarie, în a 28-a zi de grevă a foamei, nemulţumit că autorităţile de la Bucureşti nu respectă întocmai decizia CEDO, care a dispus ca organizaţia să primească toate documentele cuprinse în dosarul Revoluţiei.

MApN a declasificat deja pe 15 ianuarie, 1.989 de documente conţinând 2.684 de file referitoare la Revoluţie.

Biroul de presă al MApN a comunicat, luni, la solicitarea MEDIAFAX, că la 15 ianuarie, la solicitarea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Ministerul a declasificat 1.989 de documente secret de serviciu, respectiv 2.684 de file, care au fost deja comunicate Secţiei Parchetelor Militare.

Totodată, Ministerul Apărării precizează că “face deja demersuri” pentru declasificarea informaţiilor clasificate secret de stat, care pot deveni publice numai printr-o Hotărâre de Guvern.

“Declasificarea informaţiilor clasificate secret de stat se face prin Hotărâre de Guvern”, a explicat MApN, precizând că proiectul de hotărâre de Guvern va fi înaintat “factorilor de drept” pentru avizare şi aprobare.

Precizările vin după ce ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a răspuns cererii de audienţă adresată de Asociaţia 21 decembrie 1989 şi s-a întâlnit, vineri, cu membrii acesteia.

Avocatul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Ionuţ Matei, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că cele peste 2.600 de file din dosare vizând Revoluţia din decembrie 1989 declasificate deja conţineau informaţii cu statutul de secret de serviciu. “Ele au fost desecretizate şi majoritatea ne-au fost deja transmise”, a spus Matei. Avocatul a mai spus că, potrivit datelor pe care le deţine, la MApN mai există 8.635 de file cuprinse în documente clasificate ca secret de stat.

“În timpul întâlnirii de vinerea trecută, ministrul Oprea ne-a promis că în 10 februarie va aduce în guvern un proiect de HG prin care 7.617 file dintre acestea să fie desecretizate. În legătură cu restul de 1.018 care ar rămâne secrete, ministrul ne-a asigurat că se va analiza conţinutul lor şi ne-a promis că va desecretiza orice filă conţinând referiri la Revoluţia din decembrie 1989″, a mai spus Ionuţ Matei.

Avocatul Asociaţiei 21 Decembrie a participat, vineri, alături de şeful organizaţiei, Teodor Mărieş, la o întrevedere cu ministrul Apărării, Gabriel Oprea. Întâlnirea a avut loc în contextul protestului declanşat de Mărieş pentru obţinerea dosarului penal având ca obiect cele petrecute în decembrie 1989.

sursa: MEDIAFAX

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

3 Responses to “MApN face pe placul “revoluţionarilor” şi desecretizează 7.617 file din dosarele Revoluţiei”

  1. Altfel says:

    Daca tot se desecretizeaza, ar trebui sa le publice pe site-ul M.Ap.N., nu? De ce sa le dea doar celor care tipa dupa ele, ca sa le interpreteze numai aia cum vor ei? Sa vada toata lumea, ca sa judece fiecare.
    Nu ridic aceasta chestiune lui infomondo, doar mi-am expus si eu parerea, in virtutea principiului ca orice fiinta are dreptul sa vorbeasca singura, nimeni nu e obligat sa-l asculte, dar oricine are voie sa-i raspunda.

  2. Bure Bista says:

    Este o desecretizare secretă. Oricum dacă Oprea a promis atunci …

    Apropos de individ. Ăsta nici nu s-a urnit la întâlnirea miniştrilor Apărării NATO de la Istanbul. L-a trimis pe omul de servici Oancea. Să fie oare problema modului admirabil de cunoaştere a englezei?

  3. Nimeni says:

    Măi băieţi… e praf în ochi. 7.600 de file înseamnă aproximativ 25 dosare a 300 file. Adică, mai clar… vreo 3-4 pungi-de-un-leu cu hârtii. Of Doamne! Oare acolo stă “secretul” Revoluţiei?