Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

MApN femeia de servici a ministerului lui Udrea?

După goana furibundă a ministrului Apărării, Oprea Gabriel, prin ţară pentru a oferii cu delicateţe şi mărinimie, cazărmi, terenuri de instrucţie, poligoane, Ministerului Dezvoltării şi Turismului (condus de nimeni alta decât de Elena Udrea, doctorand în ştiinţă militară), iată că parteneriatul dintre cei doi oameni politici de prim plan se concretizează într-un nou parteneriat.

Bricul Mircea, nava şcoală a Marinei Române va fi utilizată, de 1 Mai, pentru plimbarea turiştilor pe Marea Neagră.

Anunţul a fost făcut de ministrul Apărării în funcţie, nu înainte de a fi fost anunţată colaborarea de către Udrea Elena (că doar aşa e cavalereşte).

“Printr-un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării şi Turismului, Bricul Mircea va face, printre manevrele obişnuite, şi plimbări pe Marea Neagră cu grupuri de turişti, contra cost. Totul legal, pe baza unui contract între instituţiile statului”, a afirmat ministrul Oprea, prezent la Constanţa pentru a participa, în port, la ceremonia de sfinţire Troiţei Călătorului pe mare din incinta Portului Constanţa.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat zilele trecute, la Râmnicu Vâlcea, că intenţionează ca, în minivacanţa de 1 Mai, turiştii aflaţi pe litoral să poată face croaziere, cu Bricul Mircea, între Mamaia, Constanţa şi Mangalia.

Dacă banii vor fi direcţionaţi exclusiv spre nevoile de reparaţii şi dotăre ale navei simbol a Marinei Române, bricul “Mircea”, salutăm iniţiativa MApN, de a adera la campania de imagine a ministrului Udrea, dar le recomandăm ca astfel de iniţiative să nu depindă de capriciile altui ministru, ci să fie exclusiv iniţiativa MApN cu scopul de a-şi face sieşi imagine, nu altora.

Recomandăm celor de la MApN să încheie un parteneriat cu acelaşi minister pentru plimbarea turiştilor cu tancul pe bulevardul Kiseleff cu întoarcere în Piaţa Victoriei.

sursa: Ziua de Constanta

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

9 Responses to “MApN femeia de servici a ministerului lui Udrea?”

  1. karadeniz says:

    Probabil că urmează croaziere cu fregatele şi cu submarinul Delfinul.
    Că şi aceste nave au nevoie de reparaţii. Pe Bric se pot organiza, nunţi, botezuri chiar şi înmormântări ( pentru cei care nu au locuri de veci). Cu aceste evenimente se pot obţine sume mai consistente decât croazierele.

  2. catalin says:

    Nu domnilor, cel mai bine s-ar executa excursii cu turisti din zona politica in vehiculele militare Pirahna, prin Afganistan, ca si ele au nevoie de reparatii, chiar daca, culmea, sunt noi-noute. Asa au posibilitatea si politicienii nostri, in frunte cu doamna Elena Udrea, sa prinda un dispozitiv exploziv improvizat in loc de artificiile de 1 mai de la malul Marii Negre. Poate atunci o sa inteleaga si clasa de politicieni demagogi ai Romaniei de ce ar trebui militarii “nesimtiti” sa aiba conditii speciale la pensie si la salarizare.

  3. ionica_minune says:

    Foarte de acord cu tine Cătălin. Tare as vrea să văd tentativele astea de politicieni cum stau pe salarii de 2-3 mii de euro in caldura si in pericolul din Afganistan.Tare as vrea sa le vad reactia cand le flutura un IED-ut sau un glont pe la ureche.
    Si cand te gandesti ca minunatii europarlamentari au alocati la Bruxeless peste 40 de mii de euro lunar………….
    Oare chiar nu se gandește nimeni sa măreasca diurnele pentru militarii astia?
    Stau si indura conditii de cosmar pentru 2000 de euro…….mai si mor, mai sunt si raniti………oare stie tata Base si Boc?

  4. Nimeni says:

    Nu am înţeles care-i treaba cu “femeia de servici”!?

  5. Valentin says:

    Sa se organizeze excursii cu Tab-ul la Targoviste,pentru acualii guvernanti.

  6. cocorul says:

    Cred ca vrea ED sa fie legata de catarg si sa vina “piratul” sa o salveze…

  7. cocorul says:

    Cand a fost cu modernizarea bricului, au fugit toti ca dracul de tamaie, de-aia a durat asa mult. Acum se lauda toti cu velierul asta. Pe unde a fost a primit numai cuvinte de lauda. Este vreun politician care a indraznit sa mearga in croaziera cu nava asta? Iar, ei, copiiI care se pregatesc cu dragoste pentru meseria lor, aud acum ca vor avea pensii nesimtite dupa o cariera deloc usoara pe marile lumii. MAI PUTEM COMENTA CEVA?

  8. […] MIG-ul. Poimîine, cu F16. Sau cu tancul TR-85 M1. Vă daţi seama, Elena U nu poate fi refuzată. Nici de armată, nici de comandantul suprem. Să nu întrebaţi de ce. […]