Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Mariana Drăgescu, fosta mare aviatoare, nu mai e printre noi!

Mariana Dragescu,pe cand era pilot. foto arhiva MAI

Mariana Dragescu,pe cand era pilot. foto arhiva MAI

Comandorul în retragere Mariana Drăgescu, pilot în escadrila sanitară românească din cel de-Al Doilea Război Mondial, “Escadrila Albă”, a încetat din viaţă pe 24 martie la vârsta de 100 de ani.

“Dispariţia sa lasă un gol imens în sufletele şi inimile personalului Armatei României, fie că sunt sau nu membri ai Forţelor Aeriene, oameni pentru care Mariana Drăgescu a reprezentat un simbol de curaj, dăruire şi un exemplu de viaţă. Dumnezeu să o aibă în pace!”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.

Mariana Drăgescu, în vârstă de 100 de ani, a fost decorată cu Emblema Onoarea Armatei României pe data de 7 septembrie 2012, la împlinirea unui secol de viaţă.

Ea a început să zboare în dublă comadă în anul 1935, obţinând al şaptelea brevet feminin din România.

În anul 1937 a fost încadrată la Aeroclubul Regal apoi, din iunie 1940, la Ministerul Transporturilor, Navale şi Aeriene, în funcţia de pilot.
A fost mobilizată şi, din anul 1941, a plecat pe front făcând parte din Escadrila Sanitară, supranumită “Escadrila Albă”, participând la război pe ambele fronturi, până în ultima zi.

După campania din Crimeea a rămas singura româncă-pilot de pe Frontul de Vest.

Dormi în pace, alături de îngerii de care ai fost de multe ori aproape!

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

4 Responses to “Mariana Drăgescu, fosta mare aviatoare, nu mai e printre noi!”

  1. ursu says:

    Dumnezeu S-o ierte!
    Pentru faptele ei de arme, femeii asteia nici un golan de presedinte din 89 incoace, nu i-a dat o stea pe umar. Bine ca avem tot felul de coorvete -gen mme Wolf, care si-au frecat fundul pe…Mi-e sila! Chelneri cu 4 stele, civili facuti colonei/generali la ‘tu-i ma-sa, iar noi, educati “in spiritul si litera legii” + a regulamentelor militare, ne milogim de acesti derbedei. Am ajuns rau, rau de tot. Daca in Romania nu avea loc o revolutie morala, putem sa ne autodesfiintam ca stat.

  2. STOPS says:

    Salvatoarea ne-ntreruptă,
    Sfidând Katiușa-n zborul ei surd,
    A scris tradiții de luptă
    Pentru viteaz, actualul … SMURD.

  3. gheo says:

    Dumnezeu sa o odihneasca in liniste si pace !!!

  4. Petru-Liviu says:

    Dumnezeu sa o odihneasca! Poate se indura dl. Dusa sa o avanseze post mortem. In alte tari probabil ca avea deja si statuie !