Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Medicina Militară la 150 de ani de existenţă

Fara participarea personalului militar la misiuni numarul militarilor romani morti ar fi fost probabil mult mai mare!

Medicina militară împlineşte, la 21 august, 150 de ani de la înfiinţarea Corpului ofiţerilor sanitari ai Armatei.

La data de 21 august 1862, printr-un Înalt decret domnesc, au fost înfiinţate Corpul ofiţerilor sanitari ai armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român. S-a constituit astfel organismul specializat pentru asigurarea păstrării sănătăţii efectivelor armatei române.

Încă de la începuturile ei, medicina militară a beneficiat de profesionalismul şi calităţile generalului de divizie medic dr. Carol Davila, care la acea vreme era inspector general al serviciului sanitar al armatei, director al Şcolii de Medicină (întemeietorul învăţământului medico-militar şi medical superior din ţara noastră), inspector al adminstraţiei centrale sanitare şi efor al spitalelor.

Elaborarea “Instrucţiunilor pentru funcţionarea ambulanţelor” şi a “Deciziei relative la serviciul ambulanţelor în armată”, precum şi promulgarea, prin Înaltul Decret nr. 1125/15.04.1882, a “Legii pentru organizarea Serviciului Sanitar al Armatei” a creat cadrul normativ de funcţionare a serviciului sanitar militar, condus de o direcţie specializată existentă în cadrul Ministerului de Război.

În prezent medicina militară beneficiază de o bază materială diversificată şi de un sistem de formare propriu.

Felicităm cu această ocazie tot personalul medical care-şi aduce aportul real la menţinerea unei stări de sănătate bune a membrilor Armatei Române, dar mai ales pe cei care participă la toate misiunile de luptă ale camarazilor dislocaţi în prezent în Afganistan dar şi a celor care au fost în Irak sau oriunde altundeva.

Oare câte vieţi au fost salvate de aceşti anonimi?

Felicitări şi LA MULŢI ANI!

sursa: Biroul de Presă al MApN

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.