Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Mici sau mari potlogării?

mita. foto voxpublika

Se poate vorbi de mici sau mari potlogării în cazurile despre care, posibil, cititorii au şi aflat? Mă refer la două cazuri care au reţinut zilele acestea atenţia opiniei publice, şi care vorbeau despre potlogăriile sau “mânăriile” săvârşite de nişte comandanţi din cadrul armatei române.

Un prim caz este cel al fostului comandant al UM 01541 Budieni, din judeţul Gorj.

Pe data de 1 noiembrie 2012, colonelul în rezervă Walter Loga a fost trimis în judecată pentru “luare de mită” şi “abuz în serviciu”.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari l-au trimis în judecată pe Walter Loga pentru “luare de mită”, “primire de foloase necuvenite”, şi “abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public
a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial”, toate în formă continuată.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, care în 10 decembrie 2012 l-a condamnat pe fostul colonel, sentinţa rămânând definitivă în 27 decembrie 2012.

În rechizitoriul trimis instanţei de procuri se arată că, în perioada 2004-2011, Walter Loga, în calitate de comandant al UM 01541 Budieni, a pretins şi primit, în mod repetat, de la 11 cadre militare din subordinea sa, sume de bani sau alte foloase de ordin material în cuantum total de 2.600 euro şi 4.400 lei pentru a le prelungi contractele de muncă în baza cărora aceştia fuseseră angajaţi în cadrul unităţii militare.

“De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul Loga Walter a primit, în mod repetat, de la patru cadre militare din subordinea sa, sume de bani sau alte foloase de ordin material în cuantum total de 300 euro şi 270 lei, după ce le aprobase acestora, conform procedurii legale, prelungirea contractelor de muncă sau transferul de la o unitate la alta”, preciza DNA.

Procurorii l-au acuzat pe Walter Loga şi de faptul că, prin încălcarea cu bunăştiinţă a atribuţiilor de serviciu, a obligat în mod repetat 13 cadre militare din subordine să muncească în timpul lor liber, inclusiv în perioadele de concediu de odihnă, gratuit, în gospodăria acestuia şi pe alte proprietăţi ale sale.

“Astfel, inculpatul a realizat pentru sine şi familia sa un folos material în cuantum total de 16.650 lei, rezultat din însumarea contravalorii tuturor zilelor de muncă prestate în aceste condiţii de către subordonaţii săi”, notează procurorii DNA în rechizitoriul trimis instanţei.

Pentru acoperirea prejudiciului şi asigurarea restituirii sau confiscării speciale a sumelor de bani primite de acesta de la subordonaţii săi,procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale lui Walter Loga.

Instanţa militară a decis înterzicerea, timp de trei ani după executarea pedepsei principale, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a,de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Instanţa a constatat repararea pagubelor, restituirea sumelor pentru foloasele de care au fost lipsite părţile civile constituite în cauză în faza urmăririi penale nominalizate în rechizitoriu, dispunând şi confiscarea de la inculpat în favoarea statului sumele totale de 1.750 de lei şi 350 de euro primite de inculpat de la martorii denunţători.

În cel de-a doilea caz, fostul comandant al unităţii militare din localitatea Ionăşeni, comuna Truşeşti,Botosani,maiorul în rezervă Valerică Obreja, acuzat de “abuz în serviciu” şi “delapidare”, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu o perioada de încercare de cinci ani.

Sentinţa definitivă a fost pronunţată de către Curtea Militară de Apel Bucureşti.

În toată această perioadă fostul comandant va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani; să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice
deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea la domiciliu; să comunice şi să justifice locul de muncă; să comunice informatii ce pot fi controlate refritoare la mijloacele sale de existenţă.

Orice nerespectare a acestor măsuri atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

Totodata, magistratii au dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 5.806 lei reprezentând folosul realizat de Obreja pentru sine şi pentru alţii.

Valerica Obreja a fost trimis în judecata de procurorii Directiei Nationale Anticorupţie, deoarece în perioada 2003-2007, Valerica Obreja, în calitate de comandant al unităţii Ionăşeni, a  orodnat subordonaţilor săi sa presteze diferite servicii – lucrări de construcţii, renovarea unor locuinţe, activităţi agricole etc. – în timpul programului de activitate, în folosul său sau al altor persoane.

Procurorii susţin că ofiţerul a cauzat un prejudiciu Ministerului Apărarii Naţionale în valoare de 13.982,83 lei şi a creat un folos material pentru sine şi pentru alte persoane fizice în sumă totală de 5.806,33 lei.

De asemenea, potrivit rechizitoriului, Valerica Obreja şi-a însuşit din patrimoniul unităţii militare două tone de ciment pe care le-a folosit în interes personal.

Cu amendamentul că aceste două situaţii nu reprezintă ceva specific oamenilor din armata română, considerăm că aducerea la cunoştinţa cititorilor  a unor astfel de cazuri  vine în sprijinul ideii de transparenţă şi corectitudine  de care această instituţie, armata, trebuie şi dă dovadă.

Pe de altă parte, acum, după ce aţi parcurs cele 2 cazuri, sunteţi invitaţi să vă spuneţi părerea: sunt cei doi foşti comandanţi, mici sau mari potlogari? Meritau pedepse mai grele sau nu?

 

Sursa: stiri.Botosani; MEDIAFAX

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

13 Responses to “Mici sau mari potlogării?”

  1. Dr. House says:

    ..PLEVUSCAAAA!!!!

  2. kukhuri says:

    Acel Walter o avea cumva blog?

  3. LICA says:

    DA DESPRE NIMICURILE MARESALULUI DE MUCAVA , GABRIEL OPREA ZIS GABITA FIXATIV, VAD CA NU SE POMENESTE NIMIC. IN BAZA LEGII 18 A ILICITULUI , OARE ISI POATE JUSTIFICA MARILE AVERI PERSONALE DIN VENITUL OBTINUT IN CARIERA MILITARA SI/SAU PUBLICA ???

  4. dodo says:

    Aici este marea deosebire intre militari(SIE,SRI,SPP,STS,MI,MApN ) si restul lumii din Romania: modul diferit in care sunt anchetati si judecati de catre frumoasele structuri de justitie militara de care se vorbea mai zilele trecute;nu numai ca nu ofera nici un fel de protectie -in sensul legii,adica o dreapta judecare,in concordanta cu justita din restul spectrului-dar din lipsa de activitate,si pentru a-si justifica existenta ,isi umfla muschii si dau pedepse foarte severe ,la maximum .Pai daca astia au luat atat pantru niste gainarii,inseamna ca alde Nastase trebuia sa putrezeasca in inchisoare.Dar la-l lasam pe Bombo,infractori care au nenorocit tara de 23 de ani,o lalaie cu anii prin justitie ,pana se prescriu faptele lor;ai nostri, nu domnule,in doua saptamani l-a bagat la puscarie,ca noi suntem la armata.
    Problema este aceea care a mai spus-o cineva pe aici :nu mai au ce cauta structuri de justitie militara,adica sectia parchetelor militare si directia tribunalelor militare in armata si nicaieri.IN MOD EVIDENT SUNT STRUCTURI DE SORGINTE COMUNISTA,atunci au fost necesare din trei motive:
    -numarul urias de structuri militarizate din tara,cu efective ce depaseau jumatate de milion;
    -existenta militarilor in termen care furnizau zilnic cazuri incepand de la dezertari pana la crime, violuri, furturi, etc. ;
    -situatia politico -militara conferita de blocul tarilor socialiste,modelul sovietic si teama de tradare specifica razboiului rece;
    Acum este un paradox ceea ce se intampla ;daca acesti oameni ar fi fost anchetati si judecati in mod firesc de aceeasi justitie care ii judeca pe toti ,ar fi primit pedepse similare civililor,adica mult mai mici,poate deloc,poate amenzi penale,poate contraventii,poate mai mari,dar LA FEL CU RESTUL LUMII.
    Sigur,exista state cum sunt SUA care au un sistem de justitie militara,dar ei au in schimb si un corp de avocati militari care isi fac treaba la sange.La noi,esti fiul ploii:iti iei avocat civil si il fac praf procurorii militari,fiindca il paralizeaza cu intimidari de genul ca nu cunosc ce e aceea linia de mira si cate locuri are un rastel…iar judecatorii se intrec a fi drastici,ca ,de ei sunt militari nu ca aia civili,cu frica de Dumnezeu….Pe de alta parte,americanii sunt in razboi continuu,pe toate teatrele de operatii,si sigur,la razboi intotdeauna au existat si trebuie si la noi sa existe, tribunale si parchete militare (unul singur la razboi e suficient pentru Romania).
    Pe de alta parte,lefurile uriase (15000-20000 lei)duble si triple fata de soldele ofiterilor cu functii mari din armata precum si pensiile lor uriase-egale cu ultima leafa-ii indeparteaza total de corpul militarilor,sunt un corp strain in aceasta masa,care nu isi mai au rostul.
    Prin mentinerea lor,militarii sunt discriminati in mod evident.De fapt a existat vointa politica in acest sens prin anul 2000 daca nu gresesc,cand s-a vrut desfiintarea,dar mafia din justitie a invins ,au reusit sa supravietuiasca.
    Concluzionez cu privire la cele doua cazuri ca ambii ofiteri,vinovati cred eu,au fost discriminati in sensul ca justitia militara a agravat ca de fiecare data pedepsele,numai di nevoia de a-si justifica in continuare existenta.

  5. Marlon Juvet says:

    Plevuşcă, neplevuşcă, ăştia sunt. Asta e şcoala de gândire în care au fost educaţi şi crescuţi, inclusiv de acasă (unul dintre ei, ăla pe care îl cunosc eu, e tot copil de “ofiţer”). Ce a fost mai prost în noi ca naţie, combinat cu trăsăturile general valabile ale comunismului de tip sovietic cu nuanţele sale din domeniul armatei, astea toate şi-au dat mana ca să producă astfel de “comandanţi”. Ăştia care vă grăbiţi să le luaţi apărarea, faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi puneţi-vă în pielea amărăştenilor ălora obligaţi să presteze zilele de muncă cvasiiobăgeşti pe moşia tovarăşilor comandanţi şi să le “care” dările tot de sorginte feudală. Iar unii dintre iobagi să accepte şi chestia cu “jus primae noctis” (cine crede că exagerez cumva cu “Le droit du seigneur” să se uite un pic la ce se întâmplă zilele astea prin MAI).
    Pe de altă parte, nu ăştia au luat pedepse prea mari, ăilalţi au luat prea puţin.

  6. UNA says:

    NU. Sunt doua persoane TOTAL diferite.

  7. arti78 says:

    Este prima sau, ca sa nu fiu rautacios, printre cele cateva postari care AU RASPUNS LA SUBIECT, fiind, in acelasi timp, gramatical concepute si corect editate.
    FELICITARILE MELE !
    Singura problema este ca trebuiau despartiti cei de la MApN cu cei din celelate structuri de ordine si siguranta nationala. Dupa parerea mea, justitia recunoaste si judeca pe urmatoarele paliere: 1. politicieni si asimilati (ca sa nu zic acoliti ai acestora) 2. oameni de afaceri (puternici, nu tarabagii) 3. structurile MI, SRI, STS, SPP, SIE 4. MApN si oamnei obisnuiti.
    Intre justitie si cei din cele 4 paliere exista o persoana/profesie importanta, AVOCATUL. EL ESTE CEL CARE FACE DIFERENTA !!! Iti permiti un AVOCAT BUN, ai putea avea parte de suspendarea pedepsei, micsorarea acesteia sau chiar de iertare ! Ai un AVOCAT MAI PUTIN BUN SAU DIN OFICIU, intri rapid la inchisoare sau platesti de te rupi !
    Nu mai mergem mai departe cu rationamentul astfel incat sa ajungem la judecatori !

  8. arti78 says:

    pentru Administrator
    Pana acum m-am abtinut, dar nu mai pot !
    Domnule, este in discutie o problema fierbinte, a unor fosti militari care au gresit grav si care au fost pedepsiti ca atare, chiar daca NU CU ACEEASI MONEDA CU CARE SUNT PEDEPSITE PERSOANE CARE AU PRADUIT STATUL SAU BANUL PUBLIC INFINIT MAI MULT.
    PAI, ATUNCI, DE CE POSTATI COMENTARIUL, de altfel, total in afara subiectului, al ACESTUI AGRAMAT DE HORVATH ? L-am citit de mai multe ori, in diferite postari, cred ca omului i-au mai ramas doar cateva sinapse sanatoase !!!
    Alo, domnule RH, daca te crezi atat de vigilent, inteligent, responsabil, cu spirit de observatie, adaptabil, razboinic samd , te sfatuiesc sa faci cerere de inscriere in CIA sau macar FBI. Poate asa indrepti lumea !!!
    Si lasa-ne pe noi, obisnuitii pamanteni, cu ale noastre !

  9. anonim says:

    Dece oare nu sunt si civilii judecati de tribunale militare pentru prejudicii grave, economice aduse tarii?
    Neamul prost ramane tot neamul prost.Pai cum sa-ti ei subordonatul si sa-l pui la munca in folos propriu fara sa-i dai si tu ceva acolo sa fie si el multumit si tu multumit?

  10. LICA says:

    Statele independente se respecta. Coloniile si-au pierdut respectul de sine. Austria isi pastreaza, prin referendum, serviciul militar obligatoriu.
    Aciduzzul | 24 ianuarie, 2013
    austria serviciu militar 150×150 Statele independente se respecta. Coloniile si au pierdut respectul de sine. Austria isi pastreaza, prin referendum, serviciul militar obligatoriu.Intre tarile din cadrul Consiliului Europei, in Austria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Norvegia, Elvetia si Turcia exista, in continuare, serviciu militar obligatoriu, pe baza de recrutare. Austriecii au votat masiv, in cursul referendumului, duminica, pentru mentinerea serviciului militar obligatoriu, respingand astfel o armata profesionista, o problema care diviza mica republica alpina cu statut de tara neutra, relateaza AFP. Acest rezultat constituie un esec pentru cancelarul social-democrat (SPÖ) Werner Faymann, ministrul Apararii Norbert Darabos (SPÖ), Verzi, dar si pentru publicatiile de mare tiraj care au purtat o campanie favorabila unei armate profesioniste. Costul unei armate consolidate, numarul recutilor si impactul asupra misiunilor in strainatate sau de salvare in caz de catastrofe naturale au fost principalele mize ale dezbaterii, pe fundalul problemei centrale, si anume care sunt implicatiile in ceea ce priveste neutralitatea Austriei.
    Intre tarile din cadrul Consiliului Europei, in Austria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Norvegia, Elvetia si Turcia exista, in continuare, serviciu militar obligatoriu, pe baza de recrutare. Franta a trecut la o armata profesionista inca din 1996, exemplu urmat, in ultima perioada, de alte tari europene, inclusiv Germania, in 2011.
    Austria are 55.000 de militari, un numar care ar trebui sa fie pastrat odata cu reforma, insista Ministerul Apararii. In fiecare an, 22.000 de austrieci efectueaza un serviciu militar de sase luni.
    Dezbaterea publica se desfasoara, in mod paradoxal, invers. Social-democratii din cadrul SPÖ, istoric favorabili serviciului militar obligatoriu, se pronunta, de aceasta data, cu doar cateva exceptii, pentru o armata profesionista. Invers, democrat-crestinii din cadrul ÖVP, mai degraba sustinatori ai unei armate de profesionisti, apara serviciul pe baza de recrutare.
    In contextul alegerilor legislative din octombrie 2013, aceasta divergenta in cadrul Guvernului de mare coalitie, aflat la putere in Austria de la sfarsitul lui 2008, se regaseste si la nivelul opiniei publice. Austria este angajata de mult timp in cadrul misiunilor ONU de mentinere a pacii, in special in fosta Iugoslavie (Kosovo si Bosnia) si in Orientul Mijlociu (Liban si Golan).
    Sursa: Rumania Military

  11. Fapta e fapta si daca este vorba de 1 leu. Coruptia se presupune si nu se dovedeste. Serban Huidu omoara trei oameni si primeste cu suspendare. Eu am lovit pe un timpit care s-a aruncat pe zebra in fata masinii, si acum am sechestru pe bunurile mobile si imobile. Apoi asta este dreptate? Unde mai pui ca avocata victimi imi cere 1,5 milioane lei (noi) daune materiale si 2 milioane (noi) daune morale…

  12. Horatiu Tudor says:

    Coruptie…Ar fi interesant de verificat cum numai anumite persoane beneficiaza de prelungirea misiunilor in strainatate.Pe ce baza si de ce doar pentru unii si nu pentru toata lumea?

  13. adrian says:

    Da de unde stiti voi ca nu au primit nimic? Ceea ce e interesant edte faptul ca eu unul am fost acolo, la unul din cei in cauza si a avut bunul simt de a ne plati cu o anumita suma de bani precum si 2 mese/zi! Cei care au vrut mai mult au fost niste lacomi nesimtiti lipsiti de respect, s-au bucurat la 50-100 lei in plus pentru a manji numele unui om respectat in societate! Dar oare domnilor de ce nu vorbiti si de faptele bune aduse de cei doi societatii?! S-a interesat oare cineva sa vada lucrurile astea?! Pun pariu ca nu. inainte de a comenta ceva interesati-va de toata problema nu numai de exagerarile nesimtite din media!