Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Militar român decedat în Germania

În timpul desfăşurării exerciţiului multinaţional “Saber Junction 14″ un militar român a decedat şi alţi patru au fost răniţi.

Accidentul a avut loc vineri, 5 septembrie la Centrul de Instruire din Hohenfels, Germania.

Militarul decedat este plutonierul Adrian-Constantin Leu din cadrul Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni”, Bucureşti. Acesta era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din anul 2001, era necăsătorit şi a participat la trei misiuni în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan.

Accidentul s-a produs pe timpul desfăşurării unui exerciţiu tactic, vehiculul de tip HMMWV în care se aflau cei cinci militari s-a răsturnat la intrarea pe un drum secundar.

Deşi personalul medical al unităţii, aflat la faţa locului, le-a acordat militarilor accidentaţi primele îngrijiri medicale,  plutonierul Adrian Leu a decedat la scurt timp după producerea accidentului. Răniţii sunt internaţi în unităţi medicale din Germania.

Militarii români făceau parte dintr-un detaşament de 130 de militari ai Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni” care participă, în perioada 22 august – 17 septembrie, la exerciţiul multinaţional “Saber Junction 14″, ce se desfăşoară la Centrul de Instruire din Hohenfels, Germania.

În cadrul exerciţiului, militarii Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni” se instruiesc alături de alţi peste 5.800 de militari din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Canada, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Serbia, Slovenia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Suedia, în planificarea şi executarea simultană a operaţiilor ofensive, defensive şi de menţinere a păcii.

sursa: Biroul de Presă al MApN

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Militar român decedat în Germania”

  1. Dan Voinea says:

    Aha, armata de profesionisti, care la primul viraj de pe un drum se rastoarna in sant.Noi nu putem spune ca sunt eroi cei slab pragtiti. Daca omu conducea un ABI nu patea nimica, da intr-un Hanvee, cand poti vedea filme porno pe ecran in timp ce conduci, cum poui mei sa nu te rastorni si sa n-o mierlesti. Incepand de la Dusa, sefii de la DIA, SMG, comandanti sa-si dea toti demisia. Armata noastra a ajuns de rasul curcilor, eroi care s-au urcat in TAB-uri italiene din indisciplina, eroi care dezamorsau DEI cu bombeul bocancului, militari care dau ciubuc sa fie trimisi in misiuni afara, la cdt lor incepand de la 1500 euro de fiecare cap ras, tuns si frezat. Glorie eterna eroilor aparatorilor patriei Romania, dar accidente stupide nu pot fi considerate morti de eroi ci incompetenta, trecuta acuma la mare pret.