Militari americani au incendiat exemplare din Coran
Oare cum este posibil să faci gesturi despre care ştii, sau măcar poţi presupune că vor stârni furia? Să fie din dorinţa de a provoca, din cea de a jigni, din ambele? Sau, din neştiinţă şi indolenţă? Cum oare se poate interpreta gestul unor militari americani care, în interiorul bazei de la Bagram, au incendiat exemplare ale Coranului?
Reacţia afganilor a fost imdediată. Astfel, mii de afgani au înconjurat baza Bagram, situată la nord de Kabul, lansând cocteiluri Molotov care au incendiat una dintre intrările în bază. Aceasta, potrivit unui fotoreporter al AFP prezent la locul protestului, citat de MEDIAFAX.
“Sunt cel puţin 2.000 de persoane; ele protestează pentru că exemplare ale Coranului au fost incendiate în interiorul bazei”, a declarat un ofiţer de poliţie.
Comandantul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a NATO, generalul american John Allen, a prezentat scuze “poporului nobil al Afganistanului”, deoarece “soldaţi de la baza Bagram s-au debarasat în mod necuviincios, în cursul nopţii, de un număr important de documente islamice, inclusiv de exemplare ale Coranului”
“Anchetăm acest incident şi vom lua măsurile necesare pentru a ne asigura că acest lucru nu se mai întâmple niciodată. Vă asigur… vă promit… că acest act nu a fost intenţionat”, ar fi spus într-un comunicat generalul Allen.
“Vreau să le mulţumesc afganilor care ne-au ajutat să dezvăluim această eroare şi care ne-au ajutat imediat să o corectăm”, conchide textul.
Sursa: MEDIAFAX
Etichete: generalul John Allen, ISAF, militari americani
Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.
Agenda summitului NATO de la Chicago
Începe summitul G8
Ce mai e cu noua relaţie franco-germană
Atitudinea unor state UE faţă de propunerea de majorare a bugetului pe 2013
UE – sancţiuni împotriva Siriei
Va ieşi, în cele din urmă, Grecia din zona euro?
Declaraţii ale Angelei Merkel premergătoare summitului G8
UBB găzduieşte a doua ediţiei a Conferinţei cu participare internaţională “GUVERNANŢĂ, INTELLIGENCE ŞI SECURITATE ÎN SECOLUL XXI”
Sarkozy, încotro?
Fracţiunea comunistă din Parlamentul rus nu-l va vota pe Medvedev ca premier


Asta cu incendiatul Coranului e o temă recurentă în propaganda islamistă, nu trece anu’ să nu apară zvonuri pe ici pe colo că unii şi alţii, anchetatori de pe la Guantanamo, poliţişti militari care păzesc nuş ce centru de detenţie, au dat foc/ intinat/ aruncat în WC-uri CARTEA…
Părere
2. @Autorul: poate ne indicaţi şi noo, la prostime, sursa de unde aţi luat şi pus în gura lui John Allen fraza cu “soldaţi de la baza Bagram s-au debarasat în mod necuviincios, în cursul nopţii, de un număr important de documente islamice, inclusiv de exemplare ale Coranului”.
Intr-adevar cel ce uneori semneaza cu pseudonimul Marlon Juvet face parte din… prostime. Daca era atat de interesat putea citi pana la capat articolul si vedea sursa: MEDIAFAX