Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Militarii Batalioanelor 300 Infanterie şi 280 Infanterie au fost vizitaţi în Afganistan de primul ministru

Militari romani si primul ministru Victor Ponta in Afganistan, 22 mai 2012 foto mapn.ro

Militarii români aflaţi în misiune în provincia Zabul din Afganistan au fost vizitaţi în cursul zilei de marţi 22 mai, de primul-ministru Victor Ponta care a fost înoţit de secretarul de stat Dan Tătaru, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului SMG, general-locotenent Valeriu Nicuţ şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.

Şeful Guvernului României a fost informat în legătură cu situaţia îndeplinirii principalelor misiuni ale militarilor români în zona de responsabilitate din sudul Afganistanului, modul în care sunt executate operaţiile în cooperare cu forţele Coaliţiei şi în parteneriat cu Forţele de securitate afgane, precum şi acţiunile de sprijin şi asistenţă a populaţiei locale.

Membrii delegaţiei s-au întâlnit cu militarii Batalionului 2 Manevră dislocaţi în baza militară înaintată Bullard, iar cu cei ai Batalionului 1 Manevră şi cu colonelul Adrian Tonea, comandantul contingentului naţional din Provincia Zabul, în baza militară înaintată Apache, unde a fost prezentată tehnica folosită de militarii români în Afganistan.

În partea a doua a zilei, membrii delegaţiei s-au deplasat la Kandahar, unde au avut o întrevedere cu comandantul Comandamentului Regional de Sud al Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate (ISAF), generalul-maior (SUA) James Huggins, cu care au discutat despre colaborarea dintre militarii români şi cei ai ţărilor partenere în cadrul ISAF.

Reprezentantul naţional al Armatei României în Afganistan, colonelul Mircea Mândrescu, a prezentat delegaţiei o informare cu privire la activitatea militarilor Elementului Naţional de Sprijin, care asigură din punct de vedere logistic operativitatea forţelor româneşti dislocate în teatru şi cooperarea cu structurile similare ale Armatei SUA în vederea asigurării echipamentelor specifice necesare, pe baza acordurilor încheiate.

În prezent, Armata României participă în teatrul de operaţii din Afganistan cu aproximativ 1.800 de militari, încadraţi în batalioane de manevră, structuri de intelligence, legătură şi monitorizare, structuri de sprijin logistic şi personal de stat major, dislocaţi în principal în provincia Zabul, dar şi la Kandahar, Bagram şi Kabul.

Batalioanele 1 şi 2 Manevră din Afganistan sunt formate, în principal, din militari ai Batalionului 300 Infanterie de la Galaţi, respectiv din cei ai Batalionului 280 Infanterie Mecanizată de la Focşani.

La plecarea în Afganistan Victor Ponta a declarat că scopul vizitei sale este de a arăta “aprecierea şi recunoştinţa noastră ca ţară şi ca naţiune pentru rolul pe care militarii români îl joacă în operaţiunile din Afganistan”. Acesta a adăugat că totodată “vreau să cunosc care sunt problemele de zi cu zi cu care ei (militarii români n.r.) se confruntă, dacă putem îmbunătăţi situaţia lor de acolo, dacă putem să îmbunătăţim situaţia familiilor lor rămase aici în ţară, şi mai ales să discut despre planurile lor de viitor”.

sursa: Biroul de Presă al MApN

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

2 Responses to “Militarii Batalioanelor 300 Infanterie şi 280 Infanterie au fost vizitaţi în Afganistan de primul ministru”

  1. Ioan says:

    Excelenta ideea premierului de a vizita militarii romani in cea mai periculoasa zona de pe pamant. Prezenta ambasadorului S.U.A. este un gest de mare respect pentru cei aflati in Afganistan si fata de Romania. Acolo unde americanii au interes si sunt sprijiniti, nu uita niciodata si raspund prin gesturi de mare semnificatie politica si nu numai.
    Indiferent ce greutati au de indurat militarii nostri in razboiul din Afganistan, sa nu facem greseala sa ne retragem emotional, nu vom fi iertati niciodata. Niciun efort pentru asigurarea conditiilor la standard N.A.T.O. nu trebuie eludat.
    Nemtii nu iarta nici acum ziua de “23 August, 1944″, desi au pierdut razboiul, au fost demilitarizati si democratizati fortat de americani si au ajuns tara model a U.E.
    In privinta reprezentarii externe, atat presedintele cat si premierul, impreuna cu “echipele” lor trebuie sa fie in aceeasi cadenta. Orgoliile trebuie lasate la o parte cand este vorba de un interes national de asemenea importanta geopolitica strategica.
    Luciditatea trebuie sa primeze si nimic altceva.
    Incrancenarea este neproductiva.
    Sper sa invete chiar in al 12-lea ceas ceea ce la altii este demult o cutuma.

  2. indisciplinatu says:

    …sa invete cine, domnule Ioan???
    “Cutumele” din ultimii 7 ani au fost calcate in picioare doar de “seful statului”.
    Asa-i place sa i se spuna,…cu sintagma “presedinte”, mai incet, ca nu suna bine.