Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Militarii vor rămâne fără 25% din salarii

După ce judecătorii Curţii Constituţionale au declarat, vineri, neconstituţional articolul 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cel care prevedea reducerea pensiilor, Parlamentul a votat marţi pentru scoaterea din Lege a acelui articol şi păstrarea articolului privitor la scăderea salariilor angajaţilor din sectorul public cu 25%.

Raportul comisilor juridice întocmit după reexaminarea legii echilibrului bugetar în acord cu decizia CC a fost votat, marţi, de plenul Parlamentului, cu 321 voturi “pentru” şi 2 “împotrivă”.

Adoptarea raportului comisiilor juridice pentru punerea în acord cu decizia CC a Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a făcut fără intervenţii politice, în numai câteva minute.

Sursa: MEDIAFAX

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

8 Responses to “Militarii vor rămâne fără 25% din salarii”

  1. cocorul says:

    Si ministrul apararii nu-si da demisia?

  2. micutzul says:

    Cine este ?

  3. Nimeni says:

    @ cocorul: ministrul apararii trebuie sa apara din nou sa ne serveasca “greturi” cu onoarea, patriotismul, bla bla bla…..
    Ceea ce uita stimabilul este ca: ONOAREA SI PATRIOTISMUL NU PLATESC RATELE LA BANCA! Banii o fac.

  4. rezervistul says:

    sugeratii sa faca asa cum s-a mai facut pana acum. scad salariile cu 25–creste norma de hrana cu 50. pacaleala este ca mai devreme sau mai tarziu veti iesi si voi la pensie si pe noua lege va conta doar contributia pe solda ,norma de hrana nefiind inclusa.

  5. ilie de la scularie says:

    @rezervistul a scris:
    30 Iunie 2010 la 7:49 pm
    Spuneti ca : “sugeratii sa faca asa cum s-a mai facut pana acum. scad salariile cu 25–creste norma de hrana cu 50.”
    Situatia este diferita : scad soldele cu 25% ; scad tot cu 25% si norma de hrana , dar si norma de echipare… Si ca totul sa fie in regula … ceea ce mai ramine din norma de hrana se impoziteaza cu 16%… Adica , la militari , scaderea soldelor cu 25% este de….

  6. militar .roman says:

    romania si statul roman o iau razna…ce vor sa iesim si noi in strada sau dupa cum stiu toti MApN-ul nu are voie sa faca greva si nici nu are sindicat.Mai ramane sa munceasca cainii care mai sunt in unitate.LA TOTI TINERII……”NU VA ANGAJATI IN ARMATA”

  7. soso says:

    Ne ia si noua militarilor cineva APARAREA?Va fi jale mare in armata, dupa 15 august.Pe tineri ii sfatuiesc sa se orienteze spre alte meserii.

  8. micutzul says:

    @ soso
    Daca esti militar adevarat descurca/te, nu plange ca o muiere.
    Noi, in viitorul apropiat vom ramane fara pensii si nu plangem pe umarul vostru. Va intrebam doar CE FACETI ?