Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Ministrul Apărării naţionale apreciază că “nu se impune o stare de alertă în armată şi nici convocarea CSAT”

accident aviatic la granita ucraineano-rusa. foto estireazileiUrmare a catastrofei aviatice de la graniţa Ucrainei cu Rusia, petrecută pe 17 iulie, când un avion malaysian care efectua zborul MH17 cu 298 de persoane la bord, a fost doborât de o rachetă, ministrul Apărării naţionale, Mircea Duşa, a făcut câteva afirmaţii pentru presă.
Acesta declarat că “se fereşte să facă afirmaţii clare despre catastrofa aviatică din Ucraina, până când o comisie de expertiză echidistantă va stabili cauzele acestui accident”.

”Atât timp cât lucrurile sunt incerte, cred că trebuie cel puţin eu să fiu mai ponderat. Sigur că este un eveniment deosebit, de condamnat, faptul că şi-au pierdut viaţa peste 250 de oameni, dar până o anchetă tehnică, care are şi girul echidistanţei, va stabili ce s-a întâmplat cu acel avion, eu, ca ministru al Apărării, nu aş face comentarii”,citează MEDIAFAX.

Duşa a precizat că “nu se impune o stare de alertă în armată şi nici convocarea CSAT”.

”E un zbor civil. Din câte ştiu, ieri, din informaţiile date de presă, au fost doborâte şi două avioane militare. Asta nu înseamnă că pentru un asemenea lucru este necesară o şedinţă CSAT. A fost un zbor civil, sigur că este un eveniment deosebit şi numai o minte bolnavă poate să lanseze o rachetă către un avion. Dar nu avem certitudinea”, a spus Duşa în încheiere.

Sursa: MEDIAFAX

Etichete: , , , , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

6 Responses to “Ministrul Apărării naţionale apreciază că “nu se impune o stare de alertă în armată şi nici convocarea CSAT””

  1. Karadeniz says:

    Un ministru al apărări care are în subordine un serviciu militar de informații, care primește informații de la multele și stufoasele servicii de informații române, care este conectat la sistemul de informații al NATO și face o declarație pe baza informațiilor din presă se cam descalifică.

  2. Robert Horvath Sua says:

    Karadeniz are dreptate.
    Probabil a fost lovit de o racheta sol aer in timp ce
    statea la toaleta.

  3. Robert Horvath Sua says:

    Baiatul acesta cu breton nu este prost…..
    Am tendinta de a minimaliza lucrurile.
    Ma refer la Dusa
    Dar valabil si pentru blogher.

  4. Robert Horvath Sua says:

    Nu trebuie lasat sa faca declaratii presei.
    Ne face de rahat.
    Sunt impotriva libertatii de exprimare a
    unui ministru idiot si imbecil.

  5. Horvat Robert USA says:

    La bursa din Karaci, de rachete AA, Buk 1 M a saltat de trei ori pretul. 6 Milioane de parai bucata. Pomama curata. Una din uana este visul oricarui rachetist. Evreii trag 6 Patriot ca sa nimereasca o racheta palestiniana… Pomana fara lumanare, cumparati…cumparati… marfa garantata de la Victor Bouth.

  6. nebunul satului says:

    Victor e prietenul lui Basescu