Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Ministrul Apărării va fi audiat de comisia de apărare din Senat

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat Teodor Meleşcanu a declarat, duminică, 30 august, că “ministrul Stănişoară va fi audiat săptămâna viitoare pentru clarificarea stadiului de desfăşurare a programelor de înzestrare a Armatei şi de delaborare de muniţii şi a cazului Mircea Băsescu”.
“În această săptămână am avut o reuniune a Comisie pentru apărare din Senat, la Constanţa, şi am discutat despre audierea lui Stănişoară. Ideea a fost ca, la reluarea lucrărilor Parlamentului, în săptămâna care urmează, să invităm la audieri pe ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, pe şeful Statului Major, şi pe secretarul de stat pe armament, să ne precizeze stadiul şi perspectivele programului de înzestrare a Armatei şi programul de delaborare de muniţii, având în vedere că în presă au circulat tot felul de informaţii”, a afirmat liberalul Teodor Meleşcanu.

Întrebat dacă în urma acestor audieri va fi decisă iniţierea unie comisii de anchetă, senatorul PNL a menţionat că, “în funcţie de elementele de clarificare care vor fi aduse de către audiaţi, comisia va decide ce e de făcut mai departe”.

Sursa: MEDIAFAX

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

5 Responses to “Ministrul Apărării va fi audiat de comisia de apărare din Senat”

  1. OBAMA says:

    Melescanu face propaganda ieftina. A uitat probabil cand la fel de viteaz parea ca interimar la ministerul falsei justitii, evident din Romania, pana cand Basescu i-a comunicat sec ca a doua zi ii va fi publicat in presa dosarul de ofiter acoperit, pregatit special, inainte de 1989, pentru lichidarea fizica a opozantilor de vaza ai regimului ceausist, din state vest-europene. Urmarea? In 30 de minute Teo a semnat ce-i solicita presedintele…
    Teo, lasa-ne!
    Cu el alaturi, domnule Crin, o sa ai non-voturi din armata!

  2. parablue says:

    nici macar sa fie audiat , asa de caterinca , nu suntem de acord ?CERCETAT sa fie distinsi camarazi!

  3. schwartzkopff says:

    Praf si fum din petarda SRS – ului.

  4. OBAMA says:

    Cu completarea: doar cu praful de pe toba si fumul din poligon a ramas Armia Romana…

  5. GBAD says:

    Este prima data cand postez un comentariu aici si o fac pt ca ma scoate din sarite circul asta legat de armata (si nu ma refer doar la cel la are face referire articolul acesta). Domnul Melescanu mai bine si-ar vedea de afaceri si “filosofie politica” (in traducere gogosi pe care doar ei cred ca le mai cred) ca atunci cand a fost ministru m-a lamurit beton in privinta capacitatilor lui manageriale. Ministerul asta nu se conduce cu astfel de oameni…ba chiar acum aud barfe despre madam asta care a ajuns si doctorand in stiinta militara…e incredibil cat de mult sau umilit si injosit toti aceia care ar trebui sa dea exemplu de coloana vertebrala celor mai mici sau mai noi in armata. Si daca mi-ar da scutire de 90% la salariu si nu m-as inscrie la doctorat la armata…mi-ar fi rusine sa fiu “coleg” de breasla cu foarte multi dintre “doctorii in stiinta militara” de la noi. dar nu asta era subiectul principal, asa ca sa revin Dl Mele…lasati-ne…