Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Negocierea în situaţia luării de ostatici

exercitiu al Jandarmeriei Române foto adevarul.ro

exercitiu al Jandarmeriei Române foto adevarul.ro

Preocupările specialiştilor în domeniul comunicării produc rezultate remarcabile, departe de a putea considera că ele sunt pe cale să se epuizeze. Toate aceste preocupări teoretice trebuie să-şi găsească o aplicare practică ce ţine, în general, de dezvoltarea şi consolidarea competenţelor de comunicare ale personalului militar specializat în negociere.

Orice negociere implică, în mod direct, comunicarea între participanţii la acest proces. Negocierea se desfăşoară prin comunicare şi în cadrul acesteia, fiind elementul cheie în situaţiile de luare de ostatici.

Luarea de ostatici este o practică forte veche. Conştientizarea unei astfel de acţiuni la nivelul opiniei publice se manifestă direct în ultimele decenii, având ca vector central mass-media.

Luarea de ostatici este un incident militar periculos, neexistând reţete de succes garantat pentru rezolvarea unei astfel de situaţii. Planurile de acţiune se realizează adaptat la situaţia concretă din teren, ţinând cont de toate elementele şi informaţiile disponibile. Se au în vedere diverse situaţii de criză ce pot apărea pe parcursul acţunii şi se evaluează permanent vulnerabilităţile ebiectivelor. Forţele de intervenţie trebuie angajate simultan în rezolvarea situaţiei de criză, incluzând personal şi mijloace pentru negocieri.

Deși specialiștii negociatori sunt în centrul atenției, operațiunea de recuperare a ostaticilor implică o echipă de management a situației de criză, în care se regăsesc coordonatori ai forţelor de intervenţie, personal cu responsabilităţi logistice, specialişti în gestionarea situaţiilor de criză, psihologi etc.

Timpul este un element important pentru specialiştii în intervenţii, el favorizând rezolvarea situaţiei de luare de ostatici. În general, tehnicile de negociere permit forţelor speciale câştigarea timpului necesar pentru angajarea eficientă în controlul situaţiei din teren.

În procesul de negociere, persuasiunea și sugestia sunt intens folosite pentru a putea  influenţa comportamentul răpitorilor.

Dacă persuasiunea se adresează conştientului, producând influenţarea prin raţiune şi argumente, sugestia acţionează asupra subconştientului, dirijând idei şi gânduri prin intermediul insinuării, aluziilor şi intimidării.

Misiunile de soluţionare a crizelor soldate cu luare de ostatici implică forţe specializate, cu o înaltă calificare profesională. Militari de elită, aceşti profesioniști ai armelor reprezintă cu cinste structurile din care fac parte, atât în misiunile desfăşurate pe teritoriul naţional, cât şi în misiunile desfăşurate în teatrele de operaţii internaţionale.

 

Col. Marin BOATĂ

Prim adjunct al Inspectorului şef al I.J.J Olt

 

La 48 de ani, col. Marin Boată este un ofiţer cu o vastă experienţă

Col. Marin BOATĂ

Col. Marin BOATĂ

profesională. După ce timp de 11 ani şi-a desfăşurat activitatea în cadrul IJJ Mehedinţi, a urcat treptele profesionale, ajungând să ocupe funcţia de Adjunct al Comandantului Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. O perioadă a fost înputernicit Comandant al aceleiaşi structuri. După 12 ani de experienţă acumulată la Craiova, col. Marin Boată a fost numit, din luna mai 2013, Prim-adjunct al Inspectorului şef al IJJ Olt, funcţie din care col. Marin Boată răspunde de planificarea, organizarea, coordonarea, conducerea, controlul şi evaluarea activităţilor şi misiunilor specifice structurii de jandarmi judeţene.

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.