Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Noaptea muzeelor la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti

Muzeul Aviaţiei din Bucureşti îşi va aştepta vizitatorii, în noaptea de 15 spre 16 mai, între orele 20.00 şi 04.00, cu prilejul “Nopţii Muzeelor”, manifestare la care sunt invitate să participe instituţii de cultură din toate statele membre ale Uniunii Europene.

Pot fi admirate aici mărturii ale trecutului aeronautic românesc, avioane civile şi militare, staţii de radiolocaţie, piese de artilerie antiaeriană şi rachete sol-aer, machete, uniforme, decoraţii şi documente.

Programarea se poate face până sâmbătă, 15 mai, ora 19.00, la telefon 021.232.04.04. Grupurile mai mari de opt persoane vor beneficia de ghid în regim gratuit.

În prezent muzeul se află în centrul unui scandal mediatic, primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, colegul de partid al actualului ministru al Apărării intenţionând să construiască pe parte din terenul muzeului un ansamblu rezidenţial.

sursa: Biroul de presă al MApN

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.