Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Noi numiri la MAI

În urmă cu o zi, prin Decizia primului-ministru, Victor Ponta, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 14 mai 2012, Ion STOICA a fost desemnat pentru funcţia publică de Secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Acesta va ocupa această funcţie temporar.
În comunicatul MAI se arată că “decizia a fost emisă la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu avizul favorabil al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici”.
Anterior acestei date, chestor de poliţie Ion STOICA a îndeplinit atribuţiile funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Sursa: comunicat de presă MAI  

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

2 Responses to “Noi numiri la MAI”

  1. ROBERT HORVATH CINEAST SUA says:

    @Culmea….serviciile occidentale incep sa sprijine pe Basescu ! Intrarea Romaniei in spatiul de influenta rusa nu va fi aceptata…..chiar daca niste militari nostalgici depe acest blog vor acest lucru.
    Ei au psedonime ciudate ….de tigri,planoare si de gangsteri sicilieni. La ei se adauga militari cu doi epoleti la suprafata si doi acoperiti. Ei semneaza anonim…………. desi sunt cunoscuti de toata lunea !!!

  2. Lucian* says:

    Hai sa vedem ce apropiere exista de fapt.
    Mai degraba face parte din: business is business, politics is politics.