Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Noile salarii în Armată începând cu 1 ianuarie 2011

Potrivit noii legi a salarizării unice, aflată în proces de adoptare, începând cu prima zi din 2011 toţi cei aproximativ 1,3 milioane de angajaţi la stat, inclusiv militarii, îşi vor primi salariile după nişte criterii unice.

Conform legii vor exista 15 trepte de salarizare împărţite în 110 clase în funcţie de greutatea dar şi de importanţa muncii depuse.

Salariile de bază, soldele funcţiilor de bază şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei 1, rotunjindu-se din leu în leu, în favoarea salariatului.

Clasei 1 îi corespunde salariul minim pe economie de 600 de lei.

În Armată, un plutonier major va avea un coeficient 2,32 şi va câştiga 1.392 lei, adică mai puţin decât un profesor debutant, iar un locotenent va câştiga puţin mai mult, 1.572 lei lunar.

Un general va avea o soldă de 7.446 lei (coeficient 12,41), iar Şeful Marelui Stat Major, cu un coeficient de 13,1, cel mai mare din armată, va câştiga 7.860 lei.

Sporurile vor exista în continuare şi vor fi de maximum 30%:

– 15% spor pentru muncă în condiţii periculoase sau muncă în condiţii grele;
– 20% spor pentru muncă în condiţii de maximă izolare;
– 100% spor pentru munca depusă în afara orelor de program sau în timpul sărbătorilor legale.

sursa: National

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

50 Responses to “Noile salarii în Armată începând cu 1 ianuarie 2011”

  1. micutzul says:

    Este o lege care ca si altele , legate de salarizare, nu v/a fi aplicata. Este o simpla amagire , pentru a mai castiga timp in fata populatiei nemultumite si in fierbere. Este o amagire a generalilor care cred ca vor avea lefuri mari….
    Pai o aplicatie cu trageri de lupta cum v/a fi considerata , ca timp lucrat ? Si cinstit mie m/i se pare de/a dreptul scarboasa diferenta intre un general si un SGV. De cand stiu eu armata, niciodata un general nu a luat 12,41 solde de alt grad ( cel mai mic ) . Acum sa vedem ploconeli si umilinte ….
    Si inca ceva, incep sa inteleg de ce am fost rupti de soldele activilor….Discriminarea este crasa si tot mai profunda…

  2. ursu says:

    COMPARATIE INTRE SOLDELE LUNARE BRUTE, PENTRU GRADUL DE COLONEL, CALCULATE CONF. L-138/1999;
    L-330/2009; proiect lege salarizare unitara 2010

    CALCULUL SOLDEI LUNARE BRUTE CONF. L-138/1999

    http://www.jandarmeriasatumare.ro/LEGISLATIE/LEGE%20nr138.pdf

    Art. 3
    Cadrele militare in activitate si militarii angajati pe baza de contract au dreptul la o solda lunara, compusa din:
    -solda de functie;
    -solda de grad;
    -solda de merit;
    -indemnizatia de comanda;
    -gradatii;
    – indemnizatia de dispozitiv

    EXEMPLU:
    PTR. Gradul de colonel cu coef.de functie max:
    Solda lunara, compusa din:
    -solda de functie;
    -solda de grad;
    -solda de merit;
    -indemnizatia de comanda;
    -gradatii;
    – indemnizatia de dispozitiv.

    -valoare de referinta sectoriala =197,3387;
    -solda de functie: 197.3387*5.5= 1085
    -solda de grad: 355
    -indemnizatia de comanda: 434
    -solda de merit: 217
    -gradatii: 879
    -indemnizatia de dispozitiv :743
    TOTAL =3.713

    CALCULUL SOLDEI LUNARE BRUTE CONF. L-330/2009

    http://www.cdep.ro/proiecte/2009/300/90/4/leg_pl394_09.pdf

    Art. 3. – (1) Pentru activitatea depusă, cadrele militare în activitate,
    soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate au dreptul la soldă.
    (2) Solda se compune din solda lunară şi din alte drepturi salariale.
    (3) Solda lunară este formată din:
    -solda funcţiei de bază;
    -solda de grad;
    -gradaţii şi, după caz,
    -indemnizaţia de comandă.

    Art. 6. – Solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi de prezenta lege pentru fiecare funcţie cu valoarea coeficientului 1,00, rotunjindu-se din leu în leu în favoarea personalului.

    EXEMPLU:
    PTR. Gradul de colonel cu coef.de functie max.:
    Solda lunară este formată din:
    -solda funcţiei de bază;
    -solda de grad;
    -gradaţii şi, după caz,
    -indemnizaţia de comandă

    SL=Sfb+Sg+G+Ic

    Sfb=765*7=5.355

    Sg=468 lei

    G=42%*5.355=2.249

    Ic=40%*5.355=2.142

    SL=5.355+468+2.249+2.142=10.214

    TOTAL =10.214

    PROIECT LEGE CADRU SALARIZARE UNITARA 2010
    http://www.mmuncii.ro/ro/articole/2010-08-24/proiect-de-lege-cadru-privind-salarizarea-unitara-a-personalului-platit-din-fonduri-publice-versiune-in-care-sunt-incluse-observatiile-formulate-de-mfp-1688-articol.html

    Anexa nr. VII – FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE ” APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ”
    Soldele şi salariile funcţiilor de bază
    Art. 3 – (1) Personalul militar are dreptul la soldă lunară
    (2) Solda lunară se compune din solda funcţiei de bază, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale

    (3) Solda funcţiei de bază este formată din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi, după caz, solda de comandă. Pentru realizarea diferenţierii soldelor funcţiilor de bază, se stabilesc clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare pentru soldele de funcţie

    Art. 6 – Solda de funcţie, respectiv salariul de funcţie se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi pentru fiecare funcţie cu valoarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei 1, rotunjindu-se din leu în leu în favoarea personalului sau prin acordarea cuantumului aferent claselor de salarizare corespunzătoare funcţiilor
    ….
    SL=Sfb+Ind+Comp+Sporuri+Prime+Premii+A dr. Sal

    Sfb= Sfct+Sgrd+Grtii+Scda

    Sfct=Coef. ierarh. x Val coef de ierarh ptr cls 1

    SIMULARE:
    Solda lunara ptr grd colonel, coef de ierarhizare functie la max. = 7,58
    – Sa consideram: valoarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei 1= 765 lei, conf.
    PROIECT L 330/2009 – forma initiatorului ( http://www.cdep.ro/proiecte/2009/300/90/4/pl394.pdf )
    ART 41.
    Valoare coeficientului de ierarhizare 1,00, pentru perioada 2010-2015, este:
    a) 705 lei în anul 2010;
    b) 765 lei în anul 2011;
    c) 845 lei în anul 2012;
    d) 935 lei în anul 2013;
    e) 1015 lei în anul 2014;
    f) 1100 lei în anul 2015)

    in mod normal, conf. Art. 10. –
    (3) Valoarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare 1 se stabileşte anual prin lege la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor Publice, se aprobă până la sfârşitul lunii octombrie a fiecărui an, şi este în concordanţă cu obiectivele şi limitele din strategia fiscal-bugetară.

    Sfct=Coef. ierarh. x Val coef de ierarh ptr cls 1
    Sfc=7,58 x 765 lei = 5.798;

    Sfb= Sfct+Sgrd+Grtii+Scda
    Sfct=5.798 lei;
    Sgrd=468 lei;
    Grtii : 21% x 5.798=1.217 lei;(grd 7x 3%);
    Scda: 20% x 5.798=1.160 lei;
    Sfb=5.798+468+1.217+1.160=8.643;

    SL=Sfb+Ind+Comp+Sporuri+Prime+Premii+A dr. Sal

    3.713 10.214/3.713=2,75 (275%) 8.643/3.713 = 2,32 (232%)

  3. Alex says:

    Vorba lu’ Adolf: “valoarea unui tratat (sau legi in cazul nostru) este egala cu a hartiei pe care e scris.

  4. yuan says:

    priviti toate proiectele de salarizare siobservati umilirea celor de baza carierei dar mai ales din corpul subofiterilor si s.g.v.-eilor….bataie de joc ,nu alta desi astia duc greul in armata…
    de asemeni priviti valoarea chiriilor.si va cruciti,pai nu este aceeasi piata imobiliara pt.toti?de ce nu se stabileste o valoare unica pentru orice cadru sau soldat?toti platim aceeasi chirie…
    are dreptate colegul de mai sus..sa vezi de-acum ploconeli…

  5. oto says:

    Pentru “URSU”

    Citeste mai bine legea.
    Fiecare gradatie va fi 3% din SFB iar Ic va fi de maxim 25% din SFB. E frumos cum scrii tu. O sa vezi ca nu va fi diferenta intre solda de acum nediminuata si noua solda

  6. ursu says:

    Oto, fiti mai atent la ultimele calcule!

  7. adi says:

    De sgv nu scrie nimeni nimic? suntem chiar asa de nsemnificativi?? Totusi as fi curios si eu cam cat as lua de la 1 ianuarie dupa noile criterii de la 1 ianuarie.Va multumes anticipat!

  8. adi says:

    Si inca ceva ca sa vedeti ce batuti de soarta suntem noi sgv-i,azi am fost la o banca, sa solicit un credit de nevoi personale respectiv 1500( e) toae bune si frumoase pana m-a intrebat, unde lucrezi si ce contract ai? cad am dat raspunsul ca pe perioada determinata a zis angajata banci ne pare rau dar nu va incadrati doar la 1000( e) chiar mai putin si imi imaginam ca pe 2 ani aveam o rata ce nu-mi permiteam sa o platesc. Asa ca am renuntat….o sa imi para rau toata viata ca m-am angajat la armata si cu prima ocazie….i salut din mers.

  9. mihai says:

    Ha,ha,ha,ha, vrajeala de 2 lei.Cine mai crede in Mos Craciun!!!!???.Fugiti de stat fratilor.Nu mai este cea fost.Pa.

  10. Schwartzkopff says:

    ursu, oto,
    Cititi art 2 din chestia de mai jos si nu mai bateti campii.

    http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Proiecte%20legislative/240810lege_implementare.pdf

  11. alex says:

    E o diferenta fantastica intre corpul SGV, subofiteri-mm si ofiteri,diferenta care poate sa duca la solde de 6 ori mai mari pentru cei care nu fac altceva decit sa semneze niste hirtii. Nicaieri in lume nu este asa ceva! Coeficientii astia noi condamna la foame familiele militarilor de la baza ierarhiei .Nu au nici o logica,plt.adj cu 25 ani de vechime, cu studii superioare si cu 200 de ore lucrate intr-o luna va lua mai putin ca un ofiter debutant care inca nu e foarte dumirit cu rolul sau in cazarma. Mereu a fost aiurea in armata, dar acum s-a ajuns la aberatii, un intreg corp de soldati-gradati, mm si subofiteri au o grila de salarizare cit diferenta dintre capitan si maior, si asta in conditiile in care nu exista pentru cei de jos decit umilinta si o continua incalcare a drepturilor fundamentale.

  12. lucian says:

    tare fain de ofiteri ei comanda si primesc tot, adica functii marite la maxim nu ca ar fi rau, salarii la fel, nu ca ar fi rau dar ……… ceilati prosti care dupa taierea de salar muncesc mai mult ca inaite sa ne fie de BINE adica SGV,MM,SUBOF. inca una ar fi ca miramida e cu c… in sus spuse NATO. TOATE BUNE!!!!!!!!!

  13. Lorem says:

    Am vazut tot felul de calcule aici despre salariile din armata, ce pot sa spun este ca un general va primi in mana(caciula) aproximativ 20.000 RON si nici pe departe 7.000 RON, suma de 7000 RON reprezinta numai venitul din indicii de ierarhizare, adaugati la acest venit: vechime, prima de comanda, sporul de max.30% si bineinteles chiria pe care un general care se respecta trebuie sa o ia ca asa este la noi si veti vedea intradevar venitul unui general, deci concluzia este ca acesti domni vor castiga aproape un sfert de miliard de lei vechi lunar. Nici un colonel nu este departe de un general daca faceti calculele cum trebuie, imi este scarba de ce se intampla, dupa 25 de ani de munca am ajuns sa nu am din ce sa traiesc ca sa aiba domnii ofiteri superiori si generali de unde sa ia un salariu nesimtit. Maistrii/subofiterii si SGV au ramas sa nu aiba ce pune pe masa iar ceilalti sa se lafaie in nesimtire. Vreau sa mai adaug aici un lucru foarte important, marea majoritate a ofiterilor NU au studii superioare de lunga durata cu sunt trecuti in anexele noi legi de salarizare, studiile de 3 ani de zile nu sunt studii superioare de lunga durata conform legii educatiei, nu sunt nici studii superioare de scurta durata deoarece nu au profil tehnic, legal ar trebui incadrati cu studii medii, insa culmea ironiei este ca tocmai maistrii militari si subofiteri care au scoli militare recunoscute prin legea educatiei sunt incadrati cu studii medii, sunt convins ca in codul penal exista un articol legat de acestea.

  14. Lorem says:

    Pentru maistri militari si subofiteri referitor la noile reglementari privind salarizarea si altele am deschis un blog si astept opinii si masuri care mai trebuiesc intreprinse pentru ca unele au fost luate deja ex. Petitie la Comisia Europeana.

  15. MARIUS says:

    De ce se in calca legea atat de grav, Ordonanta 1 pe 2010 zice ca nu se mai pastreaza soldele de merit in armata, dar sefii au hotarat ca cei care le au la data de 31.12.2009 le vor pastra pana la pensie.Nu mi se pare corect ca unii sa aiba salariile mai mari cu 20% decat ceilalti. Ma poate lamuri cineva daca este legal< daca nu vreau sa stiu cui ma pot adresa. Mentionez ca nu am avut niciodata solda de merit.

  16. COSTI says:

    Pentru Marius: Ordonanta 1/2010 de care spui tu se refera la eliminarea salariilor de merit si nu soldelor de merit! MAI SI MAPN au interpretat legea asa cum au vrut ei, din pacate numai cei care au beneficiat pana la 31.12.2009 vor fi in continuare cei care se vor bucura de aceasta solda de merit! Cat anume? Nu se stie, poate doar pana la 31.12.2010!

  17. alin says:

    Tot in folosul ofiteriilor s-a eliminat la mm si subof. indemnizatia de comanda(” ba tu nu esti aici sa gandesti, ci sa executi ordine”). Dar culmea ca sunt multe subunitati in care cdantul de grupa,pluton este culmea o functie incadrata de mm sau subof. …Deci fratilor legea e facuta pt ei si nu pt “fraieri”

  18. Tudor says:

    Mentierea soldei de merit este o inechitate sociala care creaza mari neplaceri in randul militarilor. Nu este corect ca tot acei indivizi sa ramana cu salariul de meriteste spulberata egalitatea de sanse in randul militarilor, si mai mult in mod normal ea nu mai trebuie sa existe. sper ca guvernantii nostri sa se sesezeze si sa se faca dreptate. nu e rau ca si presa sa analizeze acest aspect care aduce mari prejudicii materiale bugetului.

  19. CALCOSS says:

    Domnule Tudor esti de-a dreptul haios cand spui ca guvernanti nostri se vor sesiza si vor face dreptate! Pai si ei beneficiaza de salariu de merit si chiar de prime trimestriale asa ca las-o mai moale cu dreptatea! Traim in Romania si asta n-e omoara pe noi….pardon tot timpul!

  20. akord75 says:

    Este extraordinar ca in aceste vremuri pe care le traim, caracterizate in primul rand de compromisuri,lasitate,duplicitate, exista in lume asemenea persoane (mai ales oficiali) care-si asuma un asemenea discurs si care culmea, mai are si MARE DREPTATE! Dar, Australia este in afara granitelor Europei,nu?! Si cu asta am spus tot!

    Prime Minister Kevin Rudd – Australia
    Indraznet si corect!

    Muslims who want to live under Islamic Sharia law were told on Wednesday to get out of Australia , as the government targeted radicals in a bid to head off potential terror attacks.
    Musulmanilor care doresc sa traiasca dupa legile islamice li s-a pus in vedere sa paraseasca Australia , in contextul in care guvernul a tintit radicalismul intr-o incercare de a decapita potentiale tentative de atac terorist.
    Citat:
    ” IMM IGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture. Since the terrorist attacks on Bali , we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.
    “IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali incoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor.
    This culture has been developed over two centuries of struggles, trials and victories by millions of men and women who have sought freedom’
    Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei in cautarea libertatii.
    We speak mainly ENGLISH, not Spanish, Lebanese, Arabic, Chinese, Japanese, Russian, or any other language. Therefore, if you wish to become part of our society, learn the language!
    Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau orice alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba!

    Most Australians believe in God. This is not some Christian, right wing, political push, but a fact, because Christian men and women, on Christian principles, founded this nation, and this is clearly documented. It is certainly appropriate to display it on the walls of our schools. If God offends you, then I suggest you consider another part of the world as your new home, because God is part of our culture.
    Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre.

    We will accept your beliefs, and will not question why. All we ask is that you accept ours, and live in harmony and peaceful enjoyment with us.
    Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in armonie si bucurie pasnica.
    This is OUR COUNTRY, OUR LAND, and OUR LIFESTYLE, and we will allow you every opportunity to enjoy all this. But once you are done complaining, whining, and griping about Our Flag, Our Pledge, Our Christian beliefs, or Our Way of Life, I highly encourage you take advantage of one other great Australian freedom, ‘THE RIGHT TO LEAVE’.
    Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA.
    If you aren’t happy here then LEAVE. We didn’t force you to come here. You asked to be here. So accept the country YOU accepted.”
    Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi sa veniti aici. Voi ati solicitat sa fiti aici. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o.”
    Prime Minister Kevin Rudd – Australia
    Nota Traducatorului: Ma si gandesc cam cum ar reactiona statul Iranian, sa zicem, daca o minoritate de crestini aflata acolo ar incepe sa faca scandal ca e obligata sa suporte tipetele muezinilor la ora rugaciunii, insemnele religioase omniprezente pe strazi, in scolile lor samd, clamand dreptul de a nu fi ofensati de acestea?… Mda, cred ca statul ar lua rapid masuri sa scoata de peste tot aceste insemne, si le-ar da rapid dreptate minoritarilor crestini… :)))
    Nota… altcuiva :-) Nu pot sa nu apreciez stilul direct si transant in care acest domn si-a facut cunoscut punctul de vedere, avand in vedere ca problema era “spinoasa” si ameninta sa se transforme intr-o porcarie mare…
    Asta este adevarul: “Daca va place, stati, daca nu: la revedere! Dar, daca stati, sunt niste reguli pe care trebuie sa le respectati, si nu vrem aberatiile voastre!”

    Tot…..Nota Perfect adevarat,logic si aplicabil in mai toate tarile….de ce nu si Romania;Atentie!Nu e nationalism

  21. ion says:

    Dar cu salariile de merit cum ramane? E normal ca toti ofiterii sa aiba salariu de merit? Numai ei sa traiasca bine? Armata e facuta doar din ofiteri? De ce nu se scoate acest salariu de merit care a distrus moralul armatei? Astept raspuns. sa se studieze modul de acordare al acestui nenorocit de salariu de merit, se da doar la lingai, pupincuristi si labari.

  22. alex says:

    citesc si ma minunez!!! fratilor asta cu Australia lui e de pe alta planeta?
    noi ne plingem in pumni si el bate cimpii cu traduceri din dracu’ stie cine …
    ai vazut despre ce vorbesc oamenii astia aici? desprea jalea care ne cuprinde cind ne gindim ce nenorociri ne asteapta cu noile aberatii salariale!!!!!!!!!
    lasa naibi Australia foamea e aici,si nu mi-am propus sa plec pentru ca asa bate cimpii Primul Om, el pleaca ,PDL va obtine 4% din voturi si va vaea soarta PNTCD, poate se va face dreaptate, dar nu cred ca totusi vom trai decent,

  23. alex says:

    citesc si ma minunez!!! fratilor asta cu Australia lui e de pe alta planeta?
    noi ne plingem in pumni si el bate cimpii cu traduceri din dracu’ stie cine …
    ai vazut despre ce vorbesc oamenii astia aici? desprea jalea care ne cuprinde cind ne gindim ce nenorociri ne asteapta cu noile aberatii salariale!!!!!!!!!
    lasa naibi Australia foamea e aici,si nu mi-am propus sa plec pentru ca asa bate cimpii Primul Om, el pleaca ,PDL va obtine 4% din voturi si va avea soarta PNTCD, poate se va face dreaptate, dar nu cred ca totusi vom trai decent,i nca trebuie sa mai fure, si deci trebuie sa mai imprumute, si sa puna taxe si impozite.DOANME AJUTA-NE !ca Fanariotii astia nu au limita.

  24. alex says:

    referitor la chestiunea primelor de comanda ,DA este legal sa o primesca numai ofiterii! dar nu toti…. legea spune clar, numai ofiterii care indeplinesc functii de comandanti si loctiitori.
    Mm si subof putem urla la luna . degeaba ! UNDE LEGEA NU DISTINGE NICI NOI NU NPUTEM DISTINGE! naiba sa -i pe romani( de la Roma) cu dreptul lor cu tot!

  25. anonim 1918 says:

    crezi ca acel salariu de merit te scoate din foame? nu vezi cat de nasoale sunt soldele noastre? si sa stii ca numai in lege e de 20%. in realitate este de 47 RON,solda de 640 RON. eu am salariu de merit, n-am dat niciodata spaga, nu sunt sifonar si nici pupincurist. DAR sunt unii sefi care observa ca munceste un singur sgv-ist si de fapt trebuiau sa fie 10 mereu. cred ca toti stiu de sapa, coasa, grebla si toate uneltele astea cu ` Windows` in ele
    SI CA SA STII CA SOLDELE DE MERIT SE ACORDA LA 25 % DIN PERSONALUL FIECARUI COMPARTIMENT,BIROU, UNITATE, SUBUNITATE, BATALION, REGIMENT SI CE VREI TU. DACA NU AI FACUT PARTE DIN AIA , ASTA E. SI SA ACORZI TU SOLDA DE MERIT LA 25% DIN PERSONAL ,CAND UN BIROU, COMPANIE, ETC ARE DECAT 3 OAMENI. O SA VEZI CA NICI SEFUL DE BIROU NU POATE LUA. DACA AS PUTEA TI-AS DONA SOLDA MEA DE MERIT. SI MAI E SI INVIDIA CA ALTII AU SI TU NU.

  26. CALCOSS says:

    Anonim 1918 are mare, mare dreptate, noi o dam in diverse pentru ceva… care inseamna….nimik! Domnilor, BUBA este in alta parte, noi militarii, din 2006 si pana in 2010 am fost umiliti, adik in 2008 un salariat civil (p.c.c.) a beneficiat de o marire de salariu de pana la 70-80 %, in schimb noi am primit pana in 5 %! Asa ca despre ce vorbim noi!!!!???? Propun sa inchidem acest topic pentru ca,….Australia,….indemnizatia de comanda,….etc,…n-e facem de cacao!!!!!!!!

  27. ion says:

    Anonim 1918, sunt sigur ca te simti cu musca pe caciula, sigur esti pupincurist fiindca tii cu ursul, se vede de la o posta. Pai nu e posibil sa se mentina acest salariu de merit care creaza inechitate sociala. Cu ce esti tu mai bun ca altii?, fiecare isi face treaba lui, fara ca cineva sa fie mai bine platit. A daca dai cu ciocul ti se cuvine acest “drept” . Mai reflecteaza la acest aspect!

  28. MARIUS says:

    FRATILOR nu va mai certati, eu am intrebat frumos daca stie cineva pana cand se pastreaza soldele de merit, deoarece nu mi se pare normal si logic ca cineva care a beneficiat de acest drept in DECEMBRIE 2009 sa beneficieze toata viata.Eu nu zic ca nu e bine dar mie nu mi se pare drept.Chiar un abuz. De ce si pentru ce cineva sa aiba mai mult cu 20% decat mine.Nu gasesc o explicatie logica.

  29. ion says:

    Salariul de merit se da in continuare fiindca in armata a fost, este si va fi multa NESIMTIRE, si mai ales la cei care ne conduc si au produs acest efect criminal.

  30. MARIUS says:

    Ai dreptate Ion, am vorbit azi la financiar si intradevar cine a avut solda de merit in decembrie 2009 o sa aiba toata viata cu 20% mai mult decat ceilalti care nu au avut. Cata nesimtire.

  31. Bogdan says:

    Am si eu o intrebare: Se merita sa intru in cadrul armatei sau astept pana imi da astea somaj k loc de munca nu gasesc. ps am 19 ani

  32. Bogdan says:

    Imi raspundeti si mie va rog!

  33. CALCOSS says:

    Mariusică tată să nu faci prostia să intri in cadrul armatei pentru că a-i să regreți peste 20 de ani, așa cum fac eu akum! Mai multe nu pot să-ți spun aici pe site!

  34. dana says:

    care stie sa calculeze cit va avea un adjutant sef cu coeficient de 2.80

  35. ioana says:

    Legea asta a salarizarii a fost facuta, ca deobicei, de catre ofiteri in beneficiul ofiterilor …. asa ca voi subofiterii nu va mai chinuiti sa calculati ca mare lucru nu luati in plus fata de cat ati luat luna trecuta …. ei vor lua ca asa au facut legea ….

  36. CopperNick says:

    Nu va mai obositi cu calculele pe noua lege a salarizarii. Ea a fost creata doar ca sa fie pe hartie. Veti ramane la salariile pe statele actuale si in 2011 si in 2012. Noua lege nu se poate aplica pt ca a fost facuta sa abureasca activii. Dar fondurile alocabile sunt cu aprox 140% mai mari si ei nu stiu pe unde sa scoata camasa. Asa ca……

  37. adi says:

    anonim 1918 a scris:

    7 Ianuarie 2011 la 2:57 pm
    crezi ca acel salariu de merit te scoate din foame? nu vezi cat de nasoale sunt soldele noastre? si sa stii ca numai in lege e de 20%. in realitate este de 47 RON,solda de 640 RON. eu am salariu de merit, n-am dat niciodata spaga, nu sunt sifonar si nici pupincurist. DAR sunt unii sefi care observa ca munceste un singur sgv-ist si de fapt trebuiau sa fie 10 mereu. cred ca toti stiu de sapa, coasa, grebla si toate uneltele astea cu ` Windows` in ele
    SI CA SA STII CA SOLDELE DE MERIT SE ACORDA LA 25 % DIN PERSONALUL FIECARUI COMPARTIMENT,BIROU, UNITATE, SUBUNITATE, BATALION, REGIMENT SI CE VREI TU. DACA NU AI FACUT PARTE DIN AIA , ASTA E. SI SA ACORZI TU SOLDA DE MERIT LA 25% DIN PERSONAL ,CAND UN BIROU, COMPANIE, ETC ARE DECAT 3 OAMENI. O SA VEZI CA NICI SEFUL DE BIROU NU POATE LUA. DACA AS PUTEA TI-AS DONA SOLDA MEA DE MERIT. SI MAI E SI INVIDIA CA ALTII AU SI TU NU.

    NU PREA AI DREPTATE
    LA MINE IN UNITATE SALARIU DE MERIT IAU TOTI OFITERII,CAM 80% DIN SUBOFITERI SI VREO 6-7 SGV
    ADICA PUPINCURISTII SI SCLAVII CARE MUNCESC PE ACASA PE LA SEFI

  38. Mihai says:

    Salariile SGV-ilor sunt o mare bataie de joc,eu am trecut pe cartea de munca 650 Lei,va imaginati ce bataie de joc este acest salariu pentru un tanar de 23 ani,ce viitor am eu in armata,poate nu stiti dar sistemu te exclude la 45 ani fara absolut nici un drept,ca pe o masea stricata.In momentu de fata salariu meu este de 1150 Lei,insa problema este ca Armata imi interzice sa desfasor alte activitatii economice,practic eu nu pot face nici o activitate legala care sa mi aduca alte benefici financiare.Cum mi-asi putea eu intemeia o familie,sa-mi construiesc o casuta,sa am un copil cu un salariu de 1150Lei.Este imposibil sa faci ceva in Romania cu un salariu ca ecesta.In scurt timp am sa parasesc aceasta tara pentru si sper din tot sufletul sa nu ma mai intorc…

  39. alex says:

    Revin azi mai amarit ca altadata, si le spun nenorocitilor care nu au limita in nesimtirea lor: NU VA MAI BATE-TI JOC DE SOARTA TARII! a-ti furat destul dati -le voie si celor mici sa traiasca, cum va arata tara dupa disparitia ciumei portocalii? distrusa si fara viitor! .Pleaca Domnule ca ai nenorocit un popor, vrei iar varsare de singe nevinovat? ca foamea nu-i va lasa pe oameni sa stea cu miineile in sin !
    nu poti sa nu vezi ce se intimpla , suntem furati, mintiti, jefuiti la tot pasul nu stiti decit taxe si impozite marite……dati lgi le care tot voi le incalcati , le modificati ca la bazar dupa negocierea pretului.
    imi mentin sfatul pe care l-am dat si cu alta ocazie celor ce intentioneaza sa intre in armata ……..FUGITI CA D… DE TAMIE CA NU E DE TRAI!

  40. alex says:

    Am alt subiect ! Legea unica de salarizare aplicata in domeniul militar.
    CE MIZERIE! CE MAGARIE TIPIC ROMANEASCA!
    iar cei mici sunt calcati in picioare, sunt facuti chirpici de lut, dau lovitura dupa lovitura , sunt multi cei din Armata SI DECI TREBUIE SA MAI PLECE!
    Coeficientii de ierarhizare sunt facuti ca la jocul de table, dupa cum pica zarul!
    daca politistii l-au suparat pe nr 1 TRAG PONOASELE, le taie indicii .Noi astia din armata orIcum avem salarii MARI doar sunt aceleasi din 2004 deci daca s-au pastrat atita timp nealterate, se mai pot mentine vreo doi-trei ani de acum inainte. Am citit alta nebunie , cum ca se ia din norma de hrana pentru a se face hranirea in unitati, (poate creste consumul, impus de FMI) Am ale zice si celor care gindesc asa, cite ceva…. lasati-ne sa traim cum putem ,ca si asa o ducem greu, nu ne mai ingreunati si voi viata.
    mai sunt comisioane de primit ,aviz amatorilor ! FACE ARMATA HRANIRE LA PRETURI EXORBITANTE .hai cu licitatia1

  41. anonim 1918 says:

    Neoficial , cica vor cei mari sa ne dea esalonat pe o perioada de `n` ani toti banii retinuti de boc. Nu cred , dar e un zvon. Ne-au scos ochii cu avansari la grad de caporal , pentru cine nu a fost , si cu marire coeficient pana la 1,72. Ca sa fim sinceri nu este mare diferenta intre solda de dinainte de reducere si cea actuala. Ce este cel mai dureros este ca nu revin salariile la forma initiala. Atunci s-ar simti ceva marire si la noi in solde. Totusi neneaOprea si cu neaBase fiind prieteni , cred ca de aia pe timp de criza ai ridicat coeficientul.S-au gandit ca ar ramane decat cu colonei si generali in subordine, multi sgv-isti dandu-si demisia si chiar platindu-si clauza contractuala cu armata ca sa plece din sistem.
    Un alt zvon este acela ca ne-ar da un statut ciudat nici de subofiter dar nici nu mai este de sgv, numidu-se o functie `administrativ`, care cu timpul ne-ar putea tine si pe noi peste limita de 45 de ani, respectiv pana la pensie. Dar este tot la capitolul de zvon.
    Guvernul se bucura de faptul ca militarii nu pot face greva, sau sa-si negocieze individual solda, dar ar trebui sa se ALARMEZE la modul cel mai serios,pentru ca putem sa ne dam demisia cu demnitate.
    Mai stiu ca la regimentul de garda `Mihai Viteazul` s-au avansat peste noapte de la caporal la subofiter circa 20 de sgv care isi pusesera demisiile pe masa.Dupa atata instructie si tot felul de frecusuri, cred ca nu au mai suportat psihic.Cred ca nici noi, ceilalti nu mai suportam, dar nu ne putem pune cu totii in comun ca sa rezolvam ceva.Unii sunt prea fricosi si sa-si faca un raport de o zi de permisie.Daca am fi uniti , am rezolva ceva si cu statutul nostru.Prea putini din cei m ari se gandesc la noi, si nu au nici sustinere.
    Este ultima moda si care face ravagii in sistem pentru ca pe praful asta nu se gandesc ca ei nu pot sta in varful unei piramide daca aceasta nu are o baza(iar baza suntem noi).
    Tot de la sef smg in sus (ministru, premier, presedinte), ar trebui sa se gandeasca ,si eventual sa ne ceara si noua o parere liber exprimata si fara repercursiuni tot asupra .
    NOI , SGV-ISTII, NU VREM MACAROANE PE UMAR NEAPARAT. NOI VREM SA AVEM DREPTUL LA PENSIE CA ORICE OM CARE COTIZEAZA STATULUI O CARUTA DE BANI SI DUPA AIA SUNTEM DATI AFARA CA O MASEA STRICATA.
    NOI VREM SA MUNCIM SI DUPA 45 DE ANI , MACAR DACA NE TRANSFORMATI DIN CAPORAL IN CIVIL, SAU IN CAZ DE PREA MARI PERFORMANTE IN SUBOFITERI.
    NOI VREM SA MODIFICATI SI STATUTUL NOSTRU PENTRU A BENEFICIA DE TOATE DREPTURILE, ASA CUM DUMNEAVOASTRA NE CERETI SA NE INDEPLINIM OBLIGATIILE.
    NOI VREM DREPTUL LA DEMNITATE (DOAR SUNTEM MILITARI).
    CUM SA AVEM ONOARE DACA NICI DUMNEAVOASTRA NU NE PUTETI DA UN ASEMENEA EXEMPLU?
    CE MAI REPREZINTA PENTRU DUMNEAVOASTRA ARMATA DACA A INTRAT IN REGIMUL U.E. DE FARA FRECVENTA SI VOLUNTARIAT?
    DACA NI SE TAIE TOATE MACAROANA DE NATO,UE, SI ALTE TRATATE SI ALIANTE DE STRATEGIE MILITARA SI DE APARARE?
    CE SE VA INTAMPLA ATAT CU DUMNEAVOASTRA(PENTRU CA LA VOI VA GANDITI PRIMII) DACA IESE O REVOLTA SAU CEVA SI MAI GRAV?
    CREDETI CA GENERATIA DE AZI VA FI LA FEL DE PROASTA ? SA SE IMPUSTE MILITARII SINGURI INTRE EI? EU CRED CA DE DATA ASTA ISI VOR APARA DOAR FAMILIILE SI VETI RAMANE SINGURI. CRED CA NU VOM EXECUTA FOC IN PROPRIILE RUDE, DEOARECE NU MAI SUNTEM INDOCTRINATI CA PE VREMEA LU` IMPUSCATU` SA ASCULTAM ORBESTE SI SA GRESIM PROSTESTE DIN CAUZA LA UN HABARNIST CU GRADE MAI MARI PE UMAR.
    IN CONCLUZIE CAPUL SUS . ASTEPTAM ZILE MAI BUNE IN POZITIE DE DREPTI.

  42. tupak amaru says:

    anonimule , de la 1918 .
    vad ca ti-a intrat bine in cap indoctrinarea cu “militarii care s-au impuscat , intre ei , la revolutie “. parca , in armata , nu se mai face munca politica !?
    la cum gandesti si dupa cat de tare iti iubesti comandantii , cred ca era mai bine “inainte “, cu MT .
    anonimii nu stau in pozitie de drepti . si nu mai pune botul la propaganda portocalie , care-ti da statut de administrativ . asta exista deja . si nu te avantajeaza . asta inseamna ca esti civil . vei afla asta cand vei fi dat afara . atunci , va fi prea tarziu . ti-o spune unul , cu macaroane pe umar , care i-a respectat pe cei ca tine , chiar daca isi aleg gresit inamicii .
    tupak amaru

  43. zae says:

    ce minciună!!!!!!!!!!!!! Unde e legea asta?

  44. Dadits says:

    gresit…. salariul tau nu este 1150 lei, desi ar fi frumos…. este defapt 1150 minus norma de hrana (M50 parca) asadar, mai calculeaza si compara cu ce gasesti in alta parte, scade de exemplu, statul in picioare cu rost sau fara rost ore in sir, in frig sau caldura, in vant sau ploaie si asa mai departe….nu are rost sa insir si alte activitati cu uzura fizica

  45. militar la MAI says:

    nu era necesar incadrari directe in nici un minister se faceau doar din scoli militare si academii si se mentineau soldatii si era ok oricum voi sgv astia nustiu ce munciti k nu executati misiuni ca noi cei din MAI in tzara si in afara aveti misiuni faine dar luati bani putini. oricum in afara de instructie si dat cu sapa+ varuit si carat lazi mai facti si altceva……..

  46. Marlon Juvet says:

    mai respiră şi tu…
    Dacă ar fi fost să se respecte ce zici tu,”nu era necesar incadrari directe”, “si se mentineau soldatii”, io zic că la ora asta tu ai fi cărat lăzi cu spinarea. Şi nu prin vreo instituţie militară, ci în câmpul cu flori al pieţei libere a muncii. După cum scrii, nu cred că te ducea capul la mai mult. Procentul ăla pe care l-a fluturat Igaş (nu era din capul lui, tipul e prea simpluţ la minte, i s-a “servit” pe hârtiuţă ce sa spună), deci procentul ăla de 60% mie mi se pare chiar prea optimist. Cred că 70-75% ar fi mai aproape de realitate. Valabil şi pentru MAp., să nu ne facem iluzii.
    Cine face treaba? Restul de 25%, ăia fără neamuri la Jerusalim.

  47. anonim 1918 says:

    Constat ca in loc sa gandim constructiv, am ajuns sa ma luati peste picior aiurea. In loc sa ne informam unii pe altii cum am putea sa obtinem mai mult decat avem , sau sa facem ceva in plus , pentru noi, ne dam lectii de moralitate.
    Daca am salariu de merit nu este conditia sa fii sifon,lingerica sau altceva.Poate chiar mi-am rupt coloana ani de zile cand altii o frecau. Poate am aplicatii si misiuni care unii subofiteri depasiti de tehnologia actuala nu stiu sa vorbeasca decat la mobil, pe cand eu administram traficul de radio.
    Sa-ti dau un exemplu: undeva in Romania un sergent de serviciu la PCZ de la un aeroport a radiat frecventele din statie si a taiat legaturile radio cu tot ce zbura.Statia de rezerva nu era pornita si nici nu avea in ea cheile si parolele.
    Daca eu i-am refacut toate canalele in 5 min. si era operational, cine crezi ca a luat salariu de merit? eu ? sau el ?. Dar de fapt sunt un pupincurist. Omul potrivit la locul potrivit a luat salariu de merit.
    Propaganda portocalie….mi-e drag de ea. Nu mai pot dormi noaptea de pdl-isti si psd-isti. Toti o apa si un pamant.Isi paseaza puterea, si fiecare fura timp de un mandat pe rupte, dupa care fac schimb de locuri. Eu sunt adeptul comunismului.
    Si iti dau un exemplu (daca vrei sa-l intelegi):

    Contradicţiile comunismului:
    Cu toate că în comunism se munceşte ineficient, treaba merge foarte bine.
    Cu toate că treaba merge foarte bine, în magazine nu găseşti nimic.
    Cu toate că în magazine nu găseşti nimic, omul are acasă tot ce vrea.
    Cu toate că omul are acasă tot ce vrea, el este nemulţumit.
    Cu toate că omul este nemulţumit, el totuşi aplaudă.

    Pana in `89. De atunci si pana in prezent, sa stiti ca este exact inversa celor de mai sus.
    Din pacate puterea actuala , orbita de mirajul u.e. in speranta ca la nevoie are sprijin militar de la americani , ne-a lasat pe ultimul loc ca si militari indiferent de grad.
    Avem nava de razboi made in U.K.(reconditionata de la fier vechi, programul rabla pentru englezoi),avem avioane (urmeaza sa le ia) made in U.S.A. (cumparam 20, zboara 7 si de restul 13 luam piese de pe ele…..vezi si cazul Antonov si mig 33). AK47 inca este a doua arma din lume ca eficacitate, precizie si fiabilitate. Sper sa nu ma trezesc ca am de tras cu un m16 care pentru un gram de praf se blocheaza, iar AK-urile sunt neantretinute. Statii radio din al doilea razboi mondial, casate de americani……..la noi 10000 euro bucata.
    Nu mai are rost sa comentez altceva pentru ca la asta m-am referit de la inceput. Pentru orice exista bani in bugetul MApN numai pentru noi, militarii nu.
    Si cred , ca din cauza celor cu salariu de merit , ca mine nu mai sunt bani ptr. mariri de salarii.
    Dar stii cum e………..dezbina si cucereste. In loc sa fim uniti, trebuie sa ne mancam de la spate unii pe altii.
    Asta meritam , asta aveam……..popor fara demnitate, mandrie si orgoliu, neuniti , in cautare sa-l furam pe cel de langa noi, mincinosi, fara caracter, ne uitam la altul in curte si la noi zace gunoiul. Un cizmar fara pantofi a ajuns presedinte si cu armata si puscariasii a ridicat case, blocuri, cai ferate, metrou, industrii grele si usoare, exporturi triple fata de importuri, granarul europei, cel mai mare depozit de sare din Europa,tara cu 4 anotimpuri ,unde poti planta aproape orice, Delta Dunarii si multe altele. Acum orice hot cu pufuleti cadou de sarbatori obtine voturi si ajunge la putere.
    Asta suntem si cu asta defilam. Sarbatori fericite. Nu am nimic cu nimeni, dar nu mai dati in mine sau in altii. Nu la noi e problema, dar si noi ajutam la nerezolvarea ei.
    Va pup si un 2012 fara sfarsitul lumii va doresc.

  48. costi says:

    Pentru toti plangaretii am o solutie: puneti mana pe carte, faceti-va ofiteri ,parcurgeti cariera cu performantele maxime, luati grad dupa grad pe merit si apoi …….boierie curata !!!!! bani , recunoastere sociala, case (pardon , vile..), de ce nu si un iaht, ce mai asteptati, va opreste cineva ?

  49. alex says:

    costi batrine esti dus ! nepotismul e baza in armata Romaniei . nepoti .neveste .frati , cumnati ., e cineva care sa te ajute bine , nu stai pe acelasi grad si 15 ani . ce bati cimpii cu recunoastere sociala etc.
    e ce a mai aiurea situatie in 30 ani de cind o stiu ca militar.
    si nu se va schimba !!!!!!!!!!!!!

  50. dan says:

    Sa te vad eu in misiune intr-o zona de conflict cum ii mai bine: sa tii o pusca automata 5, 45 in mina vre-o ora , sau un Colt M 4. Care nu a avut in mina vre-o data un M 4 sau un M 16 nu stiu ce alte caracteristici mai are aceasta arma.
    Ce credeti ca PA nu se blocheaza?