Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Norma de hrană restantă va fi primită de poliţişti în prima jumătate a lunii iulie

politisti demonstrand - foto-prolex.blog.ro

Veşti bune pentru poliţişti. Aceştia îşi vor primi restanţele la norma de hrană în prima jumătate a lunii iulie, cel mai târziu, în ziua salariului. Totodată, conducerea MAI a solicitat Ministerului Finanţelor şi acordarea normei pentru echipamente.

După întâlnirea cu sindicaliştii, reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) au declarat, în seara zilei de 21 iunie, că “poliţiştii vor primi restanţele la norma de hrană, cel mai probabil, înainte de 15 iulie”, aşa cum promisese ministrul Traian Igaş, potrivit MEDIAFAX.

În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii sindicatelor din poliţie s-au dezbătut şi propunerile acestora din urmă privind evitarea disponibilizării a aproximativ 10.000 de angajaţi.

Astfel, potrivit lui Pavel Abraham, şeful departamentului juridic al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă (SCMD), la întrunire “s-a manifestat bunăvoinţă” şi de partea sindicaliştilor, şi de partea oficialilor MAI.
Referitor la disponibilizarea unor cadre, Abraham a afirmat că “este necesară o reevaluare a situaţiei operative, pentru a nu ajunge în situaţia în care numărul celor daţi afară să afecteze activitatea unităţilor din teritoriu”.

Referitor la evaluările ce urmează să fie făcute înaintea disponibilizărilor, Abraham a specificat că “în prima etapă se va evalua activitatea poliţistului, pregătirea sa şi rezultatele obţinute, urmând ca în situaţii extreme să se treacă la susţinerea unui examen”.

Pavel Abraham a precizat că aceste “concursuri” nu trebuie totuşi generalizate, ci trebuie să se ţină cont de situaţia operativă în fiecare unitate în parte.

El a mai spus că efectivele MAI pot fi reduse pe măsură ce vor fi introduse noi mijloace de lucru, noi tehnologii şi se va informatiza sistemul poliţienesc şi al aparatului administrativ.

Totodată, sindicaliştii au cerut să se facă un raport în legătură cu economiile care s-ar face prin disponibilizarea angajaţilor din MAI şi cum ar afecta acest lucru situaţia operativă. Ei au solicitat ca raportul să se întocmească nu comparativ cu situaţia din UE, ci pe baza situaţiei concrete din ţara noastră.

Sursa: MEDIAFAX

Etichete: , , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.