Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Nou Şef al Statului Major General în Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a înlocuit pe şeful Statului Major General, Nikolai Makarov, cu un fost comandant din războiul din Cecenia, Valeri Gherasimov, potrivit RIA Novosti.

Această schimbare are loc la câteva zile după demiterea ministrului Apărării, Anatoli Serdiukov, pe fondul unui scandal de fraudă.

Gherasimov s-a aflat în fruntea celei de-a 58-a armate ruse în districtul militar din Caucazul de Nord în timpul celui de-al doilea război din Cecenia la începutul anilor 2000, conform agenţiilor internaţionale de presă, citate de AGERPRES.

Valeri Gherasimov a fost de asemenea numit prim-ministru adjunct pentru Apărare, conform decretului respectiv.

“Una dintre principalele sarcini este, în mod evident, reînarmarea armatei şi a flotei, dar nu numai atât. Mai există şi alte obiective, precum perfecţionarea structurilor şi conducerea trupelor’, i-ar fi transmis Putin lui Gherasimov, potrivit unor declaraţii publicat de Kremlin.

Sursa: RIA Novosti

 

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.