Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Noul Secretar General al NATO, despre relaţia Alianţei cu Rusia

Noul Secretar General al Organizaţiei Atlanticului de Nord (NATO), Anders Fogh Rasmussen, s-a pronunţat, în discursul rostit la instalarea sa în funcţia menţionată, “în favoarea unei cooperări strategice între Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia”, punctând, printre posibilele direcţii ale unei astfel de colaborări lupta împotriva terorismului în Afganistan, combaterea pirateriei şi a proliferării nucleare etc.

“NATO nu este inamicul Rusiei, nu este îndreptată împotriva Rusiei, ci dimpotrivă îşi propune să colaboreze cu Moscova în ceea ce priveşte contracararea provocărilor comune în materie de securitate”, a subliniat noul Secretar General al NATO, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Alianţei din Bruxelles.

El a recunoscut însă că între Rusia şi NATO se meţin divergenţele într-o serie de probleme şi şi-a exprimat speranţa că Moscova îşi va îndeplini obligaţiile internaţionale asumate, între care respectarea “integrităţii teritoriale şi a libertăţii politice ale ţărilor vecine”.

Rasmussen, fost ministru danez de externe care şi-a preluat pe 3 august,în mod oficial mandatul în fruntea NATO, a ţinut să sublinieze că toate aceste divergenţe şi, în primul rând, disensiunile în privinţa Georgiei, nu ar trebui să “otrăvească raporturile dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia”, apreciind că ambele părţi ar trebui să depună eforturi în direcţia unei cooperări în baza unei comunităţi de interese.

Sursa: AGERPRES

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.