Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

OBSERVATOR MILITAR ONU ÎN DEŞERT (8) – Zbor de dimineaţă -

Chiar dacă sunteţi trişti că vi s-a tăiat din pensie, sau chiar dacă sunteţi bulversaţi de marea reformă a sănătăţii, poate o lectură uşoară vă va mai alunga gândurile negre.Aşadar, un nou episod din  OBSERVATOR MILITAR ONU ÎN DEŞERT (8) – intitulat Zbor de dimineaţă.

Pe 17 mai’93, eu şi Luis am fost invitaţi de colegul nostru Geir la petrecerea prilejuită de ziua naţională a Norvegiei. Petrecerea s-a desfăşurat la Comandamentul Misiunii, de la Umm Qasr. Doamne, ce bine ne-am simţit! Am stat până dimineaţa pe la ora 8. Pe la ora 8.30, eu şi Luis am plecat cu avionul Pilatus, de la Umm Qasr la Comandamentul Sectorului “Centru”, în deşert, avion cu care făceam şi patrulele aeriene. Ne lipisem şi noi de colegii care erau planificaţi în acea dimineaţă să execute serviciul de patrulare, cu intenţia de a ajunge mai repede în bază să ne odihnim, după o noapte de chef. În după-amiaza aceleiaşi zile, eu şi Luis trebuia să plecăm în patrulă în deşert. Acolo la comandamentul de sector, ne aşteptau doi colegi de-ai noştri cu o maşină. Ce mai, aranjamente în toată regula! Dar, vorba cântecului: “Dimineaţa pe răcoare…”

A fost un zbor pe care nici eu, nici Luis nu-l vom uita. Dietmar, (căpitanul, pilot elveţian) căsătorit cum am mai spus cu o româncă, ne-a văzut şi a înţeles cam de unde veneam noi la ora aceea. Şi el fusese la petrecere, dar plecase pe la ora 23.15. Om normal! Şi ceea ce nu îndrăznise să facă până atunci în timpul zborurilor de patrulare (când şi noi eram în formă!), a făcut în acea dimineaţă de… neuitat. Eram când la 300 de metri înălţime, când cobora imediat în viteză până la vreo 10 metri de sol, speriind cămilele, care începeau să alerge bezmetice de colo-colo. El râdea, ce-i păsa, însă eu şi Luis nu mai puteam: stomacul nostru era la nivelul urechilor. Diezmar mai avea chef şi de conversaţie!

În mod normal, zborul pe acea distanţă dura cel mult 35 de minute. În acea dimineaţă însă, zborul – pentru plăcerea lui Dietmar nu şi a noastră -, a durat 90 de minute. I-am spus lui Dietmar că dacă nu are de gând să facă singur curăţenie în avion din cauza mea şi a lui Luis (care demult timp nu mai scotea o vorbă şi se încolăcise după gâtul chitarei) din motive lesne de înţeles, ar fi mai bine să aterizeze cât mai degrabă. Dietmar, băiat isteţ, a înţeles repede cum devine situaţia şi a aterizat.

Când am coborât din avion, eu şi Luis aveam feţele de culoarea nisipului. I-am spus lui Dietmar că figura aceasta îl costă o pălincă. Zis şi făcut. Când peste câteva zile, eu şi Luis l-am întâlnit din nou în Umm Qasr, Dietmar ne-a invitat la el în cameră pentru a rezolva, într-adevăr, nişte pălincă!

Aşa a făcut şi Luis cunoştinţă cu pălinca românească, oferită însă de… un elveţian!

*
Între timp, şi-au încheiat misiunea şi a plecat pe la casele lor majoritatea prietenilor pe care mi-i

făcusem în deşert. Au fost înlocuiţi de alţi ofiţeri din alte ţări.
Pentru câteva zile, până la plecarea mea la Bagdad, am lucrat în aceeaşi bază din deşert cu Petrică. Fusese transferat la noi, pentru a mă înlocui. Era un fapt inedit şi toată lumea vorbea: doi ofiţeri din aceeaşi ţară să lucreze în aceeaşi bază! A fost frumos şi interesant! Mai mult de atât, era şi oarecum ciudată situaţia atunci când, spre exemplu, dorind să vorbesc ceva cu Petrică, dar fiind şi un alt coleg sau alţi colegi de faţă, trebuia să vorbim în engleză. Dar, ne-am obişnuit. Am folosit limba română doar când eram singuri. Totuşi, pentru amuzament sau antrenament mai vorbeam în engleză şi când eram singuri. Dar, mai răruţ că-i mai bunuţ.

Într-o seară, cred că era trecut de miezul nopţii, eram cu Petrică la o masă afară în curtea bazei. La un moment dat, l-am văzut pe Petrică cum se supără pe viaţă, ia un şlap şi începe să umble după scorpioni.
-Don Pedros, lasă-i dracului în pace, că „au fost salon” şi ne-au permis să ne bem liniştiţi materialul ăsta didactic din pahare! Ţi s-a pus pata pe ei? Vezi că o cauţi cu lumânarea!
Petrică, foarte calm – ca orice ardelean care se respectă – s-a întors spre mine şi cu cea mai nevinovată faţă mi-a spus:
-Dorele, dacă reuşeşti să traduci în engleză ceea ce mi-ai zis, să ştii că vin din nou la masă şi-i las în pace!
M-a blocat, efectiv. Am început să râd, după care am plecat în camera mea (din container) să aduc dicţionarul. După câteva minute, am reuşit să rezolv problema dată. Destul de aproximativ. Mai puţin expresia „lasă-i dracului în pace”, care mi-a ieşit cam cu zecimale, motiv pentru care am oferit pe loc o bere. El s-a declarat de acord.

Şi aşa, seara s-a terminat cu bine.

(va urma)

povestire de Dorel Pietrăreanu

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

3 Responses to “OBSERVATOR MILITAR ONU ÎN DEŞERT (8) – Zbor de dimineaţă -”

  1. Versace says:

    Resurse consumate aiurea!!

  2. ursu says:

    V-ul ala …vine cumva de de vitzelule, Cezare ?

  3. Versace says:

    RRRRapanosule…………