Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Ofensivă de amploare în Afganistan

4.000 de puşcaşi marini, sprijiniţi de forţele aeriene ale NATO şi de 650 de militari afgani, au început pe 2 iulie cea mai amplă ofensivă, de când în fruntea administraţiei americane se află Obama.
Oficiali din cadrul Pentagonului au declarat că “acest plan (care reprezintă cea mai mare ofensivă americană de la războiul din Vietnam) nu urmăreşte doar cauzarea de victime în rândurile inamicului, ci cucerirea de teritorii ocupate în prezent de talibani”.

“Vom merge acolo şi vom înainta până unde talibanii nu se aşteaptă să ajungem, unde nu sunt pregătiţi de luptă”, a declarat căpitanul Zachary Martin.

Generalul de brigadă Larry Nicholson, comandantul Brigăzii a doua de Puşcaşi Marini aflate în Afganistan, a precizat că: “Operaţiunea Khanjar (Lovitură de Sabie) se deosebeşte de toate celelalte misiuni anterioare prin numărul important de forţe participante, viteza sa şi faptul că vom rămâne acolo unde mergem şi vom păstra controlul acelor teritorii”.

Această operaţiune are loc înaintea alegerilor prezidenţiale din Afganistan, programate să aibă loc pe 20 August.

Sursa: Amos News

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

10 Responses to “Ofensivă de amploare în Afganistan”

  1. mega2005 says:

    Un mare fisssssssssss……..Ce dracului ne-a mancat undeva sa ne ducem acolo alaturi de acesti baieti minunati care mesteca ciunga si ridica degetul aratator inainte sa dea coltul nu pot sa pricep,…asa sunt eu mai greu de cap.
    Treaba asta cu am venit sa instauram si la voi democratia,..nu prea merge in Aghanistan,..astia sunt cu triburile,..chestii-socoteli,…ei cu Parlamentul mai usurel ca-i ia cu ameteala.
    Iar noi,…ce sa mai zicem,…cred ca avem noroc cu comandantii de batalioane si in general cu trupa care se dau cu sefii de trib, mai o patura, mai o jucarie si un paracetamol pt. copii,etc…..altfel cred ca pana acum aveam mai multe pierderi. Astia stiu clar cu cine au de a face si nu prea ne iau pe noi in serios,…iar americanu cred ca a mirosit chestia si ne-a incredintat, nu stiu, cred ca de vreo 2-3 ani si sectoare de patrulare si chiar de scotocire protejandu-si astfel propriile trupe si asa decimate de talibani,…
    Ce om cauta noi acolo…..????…..iarasi stau si ma intreb….ca cetateanul turmentat de atata dispret, ura si nepasare fata de adevarata vocatie a conationalilor mei, romanii simpli…
    Treaba cu interesul national suna tamp si neadevarat,…cu obligatiile statului roman,…care stat???,…adica noi, alegatorii , am girat prin vot ca militarii nostri sa moara te miri pe unde,…in numele Unchiului Sam si al prezidentiabililor nostri corupti????
    Foarte mishto e si democratia asta,…la noi, ca in Afghanistan nici in 30 de ani sau poate niciodata nu se vor linisti apele.
    Toata tehnologia americana sau de aiurea n-o sa infranga in razboiul de gherila dus de acest popor simplu si demn,…cel putin asa cred,..asa ca revin si spun ca aceste marete ofensive sunt un mare fissssssssssss

  2. schwartzkopff says:

    mega2005,
    Cum adica ce cautam noi acolo?? noi trebuie sa fim acolo unde interesele Romaniei o cer – e simplu, iar tu ca militar trebuie sa stii asta cel mai bine.

  3. voinea says:

    Ale cui inteese va rog?
    Ale nemernicilor de politicieni, care dupa ce au furat tot ce s-a putut fura,s-au umflat ca niste plosnice, au acaparat puterea politica si acum ne rad in nas.Ne-au trimis copiii la o moarte sigura drept carne de tun ,precar inarmata si ei fac summit NATO de 35 milioane de euro ca sa se dea mari in fata americanilor.Pe buna dreptate stai si te intrebi ce a adus NATO benefic pentru ROMANIA si armata ei?
    In afara de mai multa securitate in relatiile cu vecinii ne-a adus:
    – jale si suferinta in multe familii de romani;
    -cheltueli incomesurabile cu mentinerea trupelor in teatre de operatii straine;
    -contributie substantiala la cheltuielile NATO;
    – inzestrarea armatei cu fiare vechi la standarde NATO
    ( fregate,avioane,blindate,tehnica de razboi electronic etc.)
    -distrugerea sistemului de razboi electronic al armatei;
    – nesiguranta zilei de maine pentru pensionarii militari si familiile lor prin spolierea bugetului apararii.
    Acesta este adevarul si nu ma poate convinge nimeni ca negrul este negru numai in aparenta.

  4. schwartzkopff says:

    Domnule Voinea,
    Ati enumerat doar minusurile pe care le avem, iar acestea le aveam si daca eram in afara NATO. Corect ar fi, in opinia mea, sa ne intrebam ce a adus bun aderarea la NATO si UE (sa luam si UE avand in vedere dimensiunea militara crescanda a acesteia) societatii si nu mie ca soldat care sunt pus sa stau pe metereze. Sa enumeram deci lucrurile bune:
    – libertate de circulatie (nici nu visam in urma cu 15 ani)
    – libertate de expresie
    – incepem sa invatam valorile democratiei
    – suntem intr-un club select, langa tari ca Germania, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg (nucleul UE) pe de o parte si SUA, UK (miezul NATO) pe de alta parte, iar clubul acesta impartaseste valori pe care trebuie sa incepem sa le cultivam si noi prin educatie.
    Sunt doar cateva avantaje din care decurg altele.
    Desigur ca exista si o nota de plata pe care trebuie sa o platim si eu zic ca merita.
    Politicienii vin si pleaca, faptele lor vor fi judecate mai devreme sau mai tarziu iar treaba noastra este sa fim gata sa plecam acolo unde interesele tarii o cer.
    Proiectul Afganistan e unul de durata iar miza e una importanta. E paradoxal dar razboiul pentru apararea valorilor democratice impartasite de tarile din NATO si UE trebuie dus departe de granitele acestor tari, motivele le cunoasteti foarte bine si nu cred ca intrebarea “ce cautam noi acolo?” este legitima daca vrei sa existi in aceste organizatii internationale.

  5. mega2005 says:

    Domnule Schwartzkopff,
    In primul rand,…de unde stiti ca sunt militar….ca poate nu sunt!!! Pur si simplu ma informez intr-un domeniu in care am multi prieteni si in care as fi dorit sa performez,….
    In al doilea rand v-as ruga sa dezvoltati putin subiectul mizei din Aghanistan, dar nu la nivelul enuntat mai sus adica libertatea de…..si de….ca la din astea suntem foarte buni.
    Ceva mai concret de genul,…baieti, astia pe langa plantatiile de opium si retelele de traficare a drogurilor mai au, stiu si eu, …gaze naturale, petrol, uraniu etc. si o sa ne primim si noi partea,…cum nu am primit-o, se pare, in mod asteptat in Irak. Ei, gasiti dumneavoastra ceva interesant,…sunt sigur de acest lucru.
    S-auzim de bine!!!

  6. schwartzkopff says:

    mega2005,
    Poate ca ceea ce am enuntat mai sus suna a bla, bla… dar eu chiar cred in fleacurile alea numite libertati de…
    Sigur ca exista si interese economice si nimeni nu e naiv sa creada ca unicul scop al campaniei din Afganistan este constructia institutiiilor democratice si in final democratizarea acestei tari, cu toate ca, si numai aceste obiective ar justifica aceasta campanie.
    Vedeti, cand esti jucator de liga 2 sau 3 nu iti permiti sa emiti mari pretentii ci trebuia sa fi in joc si sa speri la mai bine. In Kosovo am jucat prost, dupa parerea mea, si in loc sa fim pe langa ‘capitanul de echipa’ Germania am preferat ‘banca de rezerve’ prin nerecunoasterea independentei Kosovo (am preferat ramanerea in matca fobiei de separatismul pe criterii etnice desi la noi problema se pune in alti termeni). Acolo se vorbea ca miza ar fi rezervele subterane de nustiuce. Oricare ar fi miza, e una pierduta de Romania.
    In Afganistan nu cred ca ne permitem sa nu jucam si noi o miuta pe langa marele meci jucat de SUA si UK. Ce va castiga Romania dupa toate astea? habar nu am, dar ca militar stiu ca am sansa sa ma profesionalizez, sa-mi exersez meseria, sa-i vad la treaba pe soldatii cei mai buni ai planetei si, de ce nu, sa castig si un ban.

  7. mega2005 says:

    Pentru Schwartzkopff
    Raspuns rezonabil,.cu iz de analist politico/militar,..dar, …merge, e OK!!!

  8. voinea says:

    Pentru Schw.
    Ca sa nu mor prost,spuneti-mi ce l-a determinat pe nemernicul de Melescanu sa ceara “Parlamentului rusinii de la Budapesta” sa-i aprobe sa trimita subunitati organice in teatrele de operatii?
    – faptul ca au inceput sa apara pierderi umane;
    – militarii nu se mai inghesuiau sa plece benevol;
    – sau faptul ca militarii au refuzat sa mai dea spaga o solda pentru bunastarea escrocului (escrocilor).
    Anul trecut am intrat pe site-ul Camerei Deputatilor si am anuntat ca parlamentarii PNL la initiativa lui Tariceanu au hotarat sa-si trimita copii voluntari in teatre pentru a castiga capital politic. Stiti ce mi-a raspuns un nemernic de politician?
    “Noi avem bani si nu trebuie sa ne trimitem odraslele in asemenea misiuni.”
    Am crezut ca prin votul uninominal vom scapa de stigmatul de “parlament al rusinii” insa dupa aprobarea legii mi-am dat seama ca va fi o mare pacaleala.A fost un vot pe liste de partid in proportie de 90%.

  9. schwartzkopff says:

    voinea,
    Ca o parere personala, sunt de acord cu plecarea la ordin a structurilor organice si nu constituirea acestora pe baza de voluntariat iar motivele tin de chestiuni legate de profesionalism, inchegarea structurilor, proceduri indelung exersate etc.
    Nu cunosc cazuri de spagi de o solda (pentru bunastarea cui? fiti mai explicit), iar daca acestea exista trebuie denuntate cu nume si prenume, probate nu aici ci la instantele in drept.
    Sigur ca in teatre nu pleaca copii de bani gata iar acest lucru este valabil atat pentru armata noastra cat si pentru altele (va recomand documentarul ‘Farenheit 9/11′ al lui Michael More, unde veti vedea ca nici congressman-ii americani nu se inghesuie sa-si trimita odraslele in armata, si nu cred ca e o surpriza pentru cineva acest lucru).
    Nu inteleg sintagma “Parlamentului rusinii de la Budapesta”, poate explicati!