Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Ofertă EADS: 24 de avioane Eurofighter second hand la 1 miliard

Tot e bună şi criza la ceva. Mai precis la reorientarea ofertelor principalilor producători de avioane multirol pentru aviaţia militară română.

O ofertă nouă pentru planul de înzestrare a Armatei Române au făcut reprezentanţii Grupului Eurofighter, care au propus în Senat vânzarea a 24 de avioane multirol, aflate pentru moment în dotarea forţelor aeriene italiene la preţul de 1 miliard de euro.

Comisia de apărare din Senat mai are de făcut două audieri, până când va lua o decizie cu privire la oferta pe care o va susţine.

Pentru a înclina balanţa în favoarea lor, oficialii italieni au plusat cu un pachet prin care România să intre într-un program care să includă transfer de tehnologie, pentru a putea produce, pe viitor, anumite componente ale avionului Eurofighter.

Avioanele mai au o resursă de viaţă de 25 de ani – au declarat reprezentanţii Eurofighter, subliniind că aeronavele au consumată doar 10% din resursa de zbor.

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, spune că o comparaţie între ofertele primite până acum este dificilă, iar o decizie va fi luată după audierea celorlalte două oferte. “E foarte greu de comparat, pentru că oferta EADS-ului este, de fapt, o ofertă de intrare a României într-un program european, care urmăreşte să ne dea acces la tehnologie, să ne implicăm în tot ceea ce înseamnă service-ul şi mentenanţa, împreună cu celelalte structuri care există până acum. Deci, este o ofertă competitivă cu celelalte două care există” a specificat Meleşcanu.

Urmează să fie audiată oferta făcută de Lockheed Martin, care face cel mai mare lobby politic pentru avionul F-16, avion recomandat, de altfel, şi de CSAT.
Aparat uşor de luptă, ca şi Gripen-ul, avionul companiei americane este orientat spre operaţiunile aer-sol, însă toate armatele se pregătesc să renunţe la acest avion şi să treacă la F-35. Dacă românii vor bate palma cu Guvernul american, în următoarea decadă românii ar putea trece de la F-16 la ultraperformantul, dar şi costisitorul multirol F-35.

Preşedintele Comisiei de apărare spune că decizia nu va fi influenţată de costuri, pentru că toţi ofertanţii şi-au revizuit propunerea.

Teodor Meleşcanu: “Audierile pe care le-am organizat în Comisia de apărare au avut deja un mare câştig. Practic, toate ofertele care există la ora actuală se învârt în jurul sumei de 1 miliard de euro. Dacă înainte am avut discrepanţe foarte mari între oferte, anunţarea de către CSAT a unei /…/ şi audierile pe care le-am făcut i-a obligat, practic, pe toţi principalii ofertanţi să îşi revadă oferta. Mai avem de făcut două audieri, pentru a ajunge la o concluzie. Prima este o audiere a Companiei Lockheed Martin, pentru a vedea detaliile ofertei şi, mai ales, cel mai important lucru, audierea ministrului apărării, care va avea, până la urmă, ultimul cuvânt.”

sursa: “Magazinul European” RFI

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

4 Responses to “Ofertă EADS: 24 de avioane Eurofighter second hand la 1 miliard”

  1. Crash says:

    Mi se pare ca d-l ministru nu e in stare decat sa-si spuna ultimul cuvant decai in materie de izmene.

  2. Sever says:

    Nu mai comentati aiurea daca nu stiti toate detaliile de contract.Faceti rost de toate detaliile privind contractele si o sa vedeti afacerea adevarata!Stati si comentati aiurea….Chiar daca se spune ca afacerea cu F-16 e o mana pe gat pt rromania faceti o mare greseala.E un plan bine gandit,avem foarte multe avantaje 24 avioane second hand dar au numai ,,caroseria,, veche in rest aparatura noua si armament inclus in acelasi pret care il primim din usa la pret de armata adica fff mic,3 nivele de antrenament,instruire pentru lupta adevarata,in plus saab-ul are o economie de zbor de cc 1,5 h iar f-16 se poate incarca in aer cu combustibil deoarece sunt 25 de tari care il detin si care il cerceteaza si se poate face inconjurul planetei fara aterizare,plus Restu…………. NU mai vorbiti!!!

  3. ionica_minune says:

    Sever, sunt si eu curios.Sincer nu ma pricep, dar cum il alimentezi in zbor? Parasutezi cisterna de cherosen din Hercules? Din cate stiu eu Romania nu dispune de avion cisterna………….sau trebuie sa o cumparam si pe aia …..
    E doar o intrebare………

  4. Alex says:

    Au alte tari NATO avioane cisterna, nu asta ar fi problema. Ideea e ca nu ne trebuie avioane de vanatoare cu raza lunga de actiune, ca nu avem teritoriu cat Rusia. Noua ne trebuie interceptoare, Grippenul ar fi ideal dupa parerea mea, mai ales ca are si avantaje economice, iar mai tarziu cand om avea bani, in vreo 20 de ani poate luam F-35. Si apoi am dat cu capu’ de noptiera si m-am trezit :)))))