Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Ofiţer american îşi critică superiorii pentru modul de gestionare a situaţiei din Afganistan

lt col Daniel Davis foto The New York Times

Într-un articol publicat în Armed Forces Journal, locotenent colonelul Daniel Davis, acuză faptul că Armata americană prezintă o situaţie puţin realistă a progreselor înregistrate de coaliţia internaţională în Afganistan şi disimulează carenţele Guvernului afgan.

Poziţia ofiţerului contrazice flagrant versiunea oficialilor americani privind evoluţiile în plan politico-militar din Afganistan.

În articolul initulat “Adevăr, minciuni şi Afganistan: cum ne-au dezamăgit şefii militari”, Davis arată că “Ceea ce am văzut nu mi-a părut deloc să semene cu situaţia favorabilă de pe teren descrisă în comunicările oficiale ale şefilor militari americani. Am constatat, din contră, absenţa succesului, practic la toate nivelurile.

În opinia sa, oficialii locali ai Guvernului afgan nu îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de populaţie, iar forţele afgane sunt reticente în lupta împotriva insurgenţei, chiar acţionând în complicitate cu talibanii.

În comentariile şi anecdotele sale se regăsesc frecvent frustrări exprimate de soldaţi faţă de armata şi poliţia afgane.

“Câte persoane trebuie să mai moară pentru o misiune care nu este o reuşită şi care este mascată de comunicate optimiste?”, se întreabă ofiţerul.

Potrivit New York Times, locotenent colonelul Davis şi-a exprimat pesimismul membrilor Congresului şi a redactat o versiune clasificată a articolului său pentru Pentagon.

Pentru poziţia sa exprimată public, ofiţerul se aşteaptă să facă obiectul unor pedepse disciplinare şi să îşi vadă cariera compromisă.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului George Little nu s-a referit la eventuale sancţiuni, afirmând că locotenent colonelul Davis are “în mod evident dreptul să aibă opinia sa”. Evaluările Pentagonului asupra situaţiei din Afganistan fac obiectul unei “analize riguroase”, fondată pe surse multiple, fără să se bazeze pe opinia unui singur om, a precizat Little.

Locotenet colonelul Davis a participat la misiuni în Afganistan, întorcându-se din ultima misiune în octombrie 2011.

Oare e ceva de învăţat pentru “roza” noastră Armată?

 

sursa: The New York Times

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

12 Responses to “Ofiţer american îşi critică superiorii pentru modul de gestionare a situaţiei din Afganistan”

  1. Marlon Juvet says:

    @Redacţia: dacă vreţi să vedeţi nişte puncte de vedere muuult mai dure exprimate de ofiţeri activi americani, vă recomand:
    – eseul “A failure in Generalship” apărut în Armed Jorces Journal ]n 2007, al lui Paul Yingling;
    – cartea din 1997 a lui H. R. McMaster “Dereliction of Duty”.

  2. Ghita de la Pocreaca says:

    Sa fie dat “pe mina” consiliului de judecata care l-a judecat si pe locotenentul nostru !

  3. Stelian P. says:

    “Pentru poziţia sa exprimată public, ofiţerul se aşteaptă să facă obiectul unor pedepse disciplinare şi să îşi vadă cariera compromisă”

    Si la ei e dictatura ?

  4. Stelian P. says:

    Comparati locul si modul in care ofiterul american si-a exprimat opiniile cu locul si modul in care si-a exprimat opiniile ofiterul nostru.
    Ofiterul american se asteapta la repercusiuni iar ofiterul nostru se pregateste (in viziunea unora) sa devina ministrul apararii.

  5. iceparu says:

    stimabile,stelica.poate vei avea si disponibilitatea sa faci un comentariu privind ungureanu ,director sie si alexandru gheorghe,locotenent .daca te gandesti ca ungureanu este angajat civil si alexandru este ofiter lasa-te pagubasi.

  6. Stelian P. says:

    Nu amesteca merele cu perele. Ce legatura are Ungureanu cu articolul de mai sus ?

  7. TOP GUN says:

    TOP GUN
    Asadar,armata noastra nu e ‘Roza’,ca n-a trecut prin razboiul celor doua roze,ofiterul e undercover,probabil spion,Mossad,sau KGB,…..si merele si perele sunt fructe!!!!!Asa ca Stelica al nostru iar viseaza la cai verzi pe pereti si la scufundari ….’submarine’,calatorii pe mari si oceane,acest Ulise modern!!!! Stelica,eu stiu ca tu visai la locul prea fierbinte al lui gabita,dar l-ai auzit:,pe primul loc e tot el ,pe al doilea e tot el ,asa ca ministru e tot el!!!!!!,deci tot el e la cascaval!!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA SI,SA FITI IUBITI!!!!!!

  8. tupak amaru says:

    da , si la ei democratia scartie . dar ei vor gasi solutii .
    vad ca nu esti revoltat de numirea unui securist , la conducerea tarii.
    pe tine te macina , in continuare , locotenentul .
    are legatura cu articolul , dar tu pricepi mai greu .
    exista o diferenta … totusi . la ei , au vorbit : comandantul trupelor din afganistan ( un general desavarsit ) si multi alti ofiteri superiori .
    la noi … generalii si ofiterii superiori fac poza de grup , impreuna cu oprea , pe scarile ministerului . atat stiu , atat fac .

  9. Stelian P. says:

    Despre numirea securistului hai sa vorbim la articolul respectiv. Deocamdata este vorba despre un ofiter american care isi critica superiorii si aluzia la ofiterul nostru e clara.

  10. Uomo says:

    Hai că îţi răspund în locul domnului Stelian P cu o afirmaţie a domnului Neagu Djuvara:Aș avea încredere să-l pun premier pe Mihai Răzvan Ungureanu. E după părerea mea cel mai bun ministru de externe pe care l-am avut. Deștept, avea o ușurință de reprezentare a țării foarte bună…

    Dar şi cu ce spune Pleşu: “În toate manifestările sale publice, Mihai-Răzvan Ungureanu a ştiut să pastreze un echilibru al gestului şi o măsură a limbajului, de natură să-i contamineze chiar şi pe duşmani.”

    Dar şi a unei absolvente de UNAP ;) , Simona Gherghe: “Mihai Răzvan Ungureanu mi-a fost profesor de Istoria civilizațiilor în liceu. E un om excepțional, extrem de deștept. Un om care are mai multă carte decât toți cei care se perindă pe la televizor și vorbesc despre el. Eu îi țin pumnii domnului profesor”, a scris Simona Gherghe”

    În faţa opiniilor lor, părerea mea păleşte :razz:

  11. TOP GUN says:

    TOP GUN
    Stelica,
    Si daca marele sunt otravite apelam la PERE,la Albe ca Zapada la Lazaroi,deghizati,la pepeni si alte fructe!!!!!!
    Asa ca ,Stelica,……….sah mat!!!!!!

  12. TOP GUN says:

    TOP GUN
    Stelica,s-a plimbat pe banii statului in misiune in Japonica,cei drept nu 4 ani cat dura misiunea,ci un amarat de-un an si jumate!!!!,timp suficient ptr.a experimenta sushi si sake-ul sogunilor!!!!Daca mai statea un pic ,zau ca ti-l faceau sogunii ,sushi….si-l vindeau ca trufanda pe la restaurante!!!!!Lasati-l in pace, trebuie sa iasa si el in evidenta cu ceva,singuratatea in doi e trista,ce sa-i faci daca consoarta ii da numai cu oalele in cap,trebuie sa refuleze si el undeva??????!!!!!!Hai nu fiti rai,el e frustrat si tulburat, se viseaza DJ-ul portocalelor mecanice!!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA SI ,SA FITI IUBITI!!!!!