Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Oltean:în dar gradul de colonel fără să fi fost solicitat

Colonel fara voie. Ioan Oltean. foto bistriteanu

În timp ce unii ofiţeri cu “state vechi” în armată – aflaţi acum în rezervă – nu au beneficiat de nicio avansare, alde politruci precum preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, afirmă fără nicio jenă că, deşi nu a făcut nicio solicitare de avansare în grad, el a fost făcut colonel.
Întrebat fiind cum a ajuns colonel în rezervă, acesta a spus:

“Cum am ajuns colonel v-aş ruga să-l întrebaţi pe domnul fost ministru Oprea. Dânsul ştie cum,  nu eu”, a spus Ioan Oltean, citat de MEDIAFAX.

Dacă alde Turcescu habar nu avea că fusese avansat la gradul de colonel în rezervă, Oltean, în schimb, a recunoscut că ştia de “darul” lui Oprea.
“Sigur că ştiam că sunt colonel, dar n-am solicitat, n-am beneficiat de niciun drept, nici nu ştiu pe unde e livretul militar. A fost o ofertă pe care a făcut-o ministrul Oprea la vremea respectivă, nu numai mie. A fost un dar, nu ştiu cum să-l numesc. Poate nu e termenul cel mai potrivit. Dacă m-a surprins? Da, am fost foarte surprins”.

Întrebat la ce îi foloseşte acest titlu, Oltean a răspuns că “la nimic”.
“La ce îmi foloseşte? La nimic. Nu mi-a folosit şi nu îmi foloseşte la nimic. N-am primit nimic în afară de livret, e vorba de colonel în rezervă. N-am trecut în CV, n-am beneficiat de niciun drept, am şi uitat de acest lucru, nu m-a interesat. N-am făcut nicio poză de grup, nici n-am fost îmbrăcat în haină militară”, a spus el.

Morala ar suna cam aşa:

Degeaba le pui dobitoacelor în troacă diamante amestecate cu bucate, că nu vor şti să facă deosebirea.

Etichete: ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

44 Responses to “Oltean:în dar gradul de colonel fără să fi fost solicitat”

  1. no name says:

    asa se fac avansarile in armata ROMANIEI …”profesionista”
    sunt multe avansari in activitate chiar si din civili …
    NU CONTEAZA CE FACI CE STII, CONTEAZA PE CINE CUNOSTI

  2. Sandu says:

    Nu cred ca Basescu, care prin servicii, stie si ora cand lumea se invita la cafea, nu a cunoscut de aceste “daruri” de partid si de stat! Insa cum Basescu este si el avansat colonel la apelul bocancilor, a tacut, doar nu dadea de la el. Pentru el armata este buna doar sa lupte si sa moara in razboaiele altora. Armata lui Basescu a ajuns la nivelul de dinaintea celui de al doilea razboi mondial! Nu avem aviatie, elicopterele isi termina resursa, nu avem flota, trupele de uscat sunt insuficiente si prost dotate! De ce nu-l intreaba cineva pe “comandantul suprem”, de ce a ajuns armata in asa hal?

  3. Col. (ret) Ioan Gheorghe Ratiu says:

    Atitudine de smecher. Un nesimtit. Desi este prins cu mana in buzunarul altuia, este dezinvolt si arogant. Gasca asta de hoti invoca justitia acum dupa ce si-au batut joc de o tara intreaga nu numai de armata? Chiar nu se pot aplica regulamentele si legile acestor impostori? Chiar nu se poate restabili ordinea in armata? De ce dureaza atat de mult corectarea atat de asteptata a unor incalcari atat de grave si de evidente ale prevederilor legale. Actuala conducere a ministerului daca mai taraganeaza aceste josnicii risca sa fie acuzata de complicitate si va pierde mult din credibilitatea atat de greu obtinuta. Dubla masura fata de cei onesti (activi, in rezerva sau in retragere) si fata de impostorii de aceasta teapa este inadmisibila.
    De ce nu poate fi curatata armata de asemenea mizerabili?

  4. mos alecu says:

    Nu are legatura cu subiectul … dar are legatura cu functionalitatea site-ului …

    Stie cineva de ce nu se mai afiseaza lista cu ultimele comentarii (comentatori) ?

  5. arti78 says:

    pentru Sandu
    Dar ce va opreste sa-l intrebati chiar dumneavoastra, rudele dumneavoastra, prietenii, amicii, colegii dumneavoastra PE DATA DE 29 IULIE 2012, LA VOTUL PENTRU REFERENDUM !!!

  6. arti78 says:

    Oltean asta are tupeul, graiul si comportamentul unui tractorist de la vechile SMA-uri. De fapt, Oltean, Popoviciu, Visan, Talmacean si toata sleahta lor de pedelisti sunt contaminati de virusul Base.
    Si cum virusurile pot fi eradicate, HAI SA FACEM SI NOI CU BASE ACELASI LUCRU PE 29 IULIE !

  7. vasile says:

    Este dezangajant si virusul promisiunii restabilirii conform legilor recunoscute a cuantumului pensiilor abuziv taiate si anulate prin interventia directa a celor care promiteau tocmai contrariul , implicit prin trantirea Legii 758/2011 emisa de USL si aprobata de senat tocmai in Camera Derutatilor tot de USL. Cam se vrea rotatia la furat si nimic altceva.

  8. chiorubetiv says:

    Acum ați văzut cum s-a distrus armata romană! Cât timp îi trebuie noului ministru să sesizeze parchetul militar pentru a arunca in pușcărie pe dottore oprea and gașca oltean pentru adevărata lovitura de stat dată in ultimii trei ani de zile! Rușine,rușine de trei ori rușine! ANCMRR tace ca un rahat in buruieni! Să trăiți foarte bine!

  9. aligator says:

    ANCMRR tace pantru ca este complice astea sunt si apucaturile lor de lachei / slugoi

  10. hi..hi..hi.. says:

    PSD + UNPR. Cine ghiceste urmatorul ministru al Apararii Nationale ?

  11. Liviu says:

    PSD + UNPR = PLM. In conditiile astea eu cu cine dracu mai votez? Cu PP-DD sau cu PRM? NU AM NICIO SOLUTIEEEEEEEEE. Voi aveti? Cu argumente daca se poate.

  12. Marlon Juvet says:

    Tu eşti cetăţeanul turmentat? Că numai ăla avea dileme din astea.

  13. LoremIpsum says:

    Colonelule in retragere Ioan Gheorghe Ratiu, cand erai activ nu se intamplau aceleasi lucruri mizerabile?
    De ce nu ai luat atitudine atunci?
    Erai un sef mai mic?
    Aveai un loc caldut si era pacat sa il pierzi?
    Ai impresia ca pacalesti pe cineva?

  14. karadeniz says:

    @LoremIpsum
    Nu am înțeles care-i baiul. Ce a spus greșit respectivul comentator pentru a genera o asemenea reacție.
    Cum s-o lua atitudine în armata română și ce faci cu ea dacă totuși să zicem că o ei ?

  15. gigimarga says:

    PSD + UNPR =aceeaşi mizerie!

  16. LoremIpsum says:

    Ba eu cred ca ai inteles perfect. Nu suport lupul moralist. De ce nu a scris cuvintele alea marete cand era in activitate si sa atraga atentia despre “nu se pot aplica regulamentele si legile acestor impostori? ” sau despre “Chiar nu se poate restabili ordinea in armata?” sau despre “Gasca asta de hoti invoca justitia acum dupa ce si-au batut joc de o tara intreaga nu numai de armata?”
    Daca nu coloneii si generalii fac treaba asta atunci cine sa o faca, “subofiterul nesimtit”?
    Poate mai bine, nu. O functie calduta unde esti un sef mai mic dar sef, e mai buna decat onestitatea, de fapt ce e aia, un cuvant in vocabular si pe deasupra daca tot nu il intelegi de ce sa te folosesti de el.

  17. Col. (ret) Ioan Gheorghe Ratiu says:

    Stimate comentator,
    Gradul si numele meu sunt reale.
    Chiar daca ati fi de varsta mea nu va permit sa ma tutuiti. Dupa cum va adresati ori nu sunteti militar (activ sau in rezerva) ori sunteti din categoria celor cu educatie militara deficitara. Intre militarii de cariera nu se vorbeste asa. Militarii adevarati nu se tutuiesc in public.
    Va cer sa fiti respectuos. Nu va costa nimic si va simtiti chiar mai bine.
    Pana in anul 2001 cand m-am pensionat eu nu am avut cunostinta de astfel de avansari ilegale, poate inainte de 1964. Atunci eu eram in liceu si nu aveam acces la astfel de informatii.
    Nu neg faptul ca au fost si in timpul carieirei mele militare avansari cu “cantec”, dar in randul cadrelor active (activisti de partid in general) si in niciun caz dintre cei in rezerva si cu atat mai putin dintre cei fara o zi de instructie militara.
    Daca dumneavoastra aveti astfel de informatii va rog sa dati nume concrete si va sustin.
    Este adevarat ca nu am avut functii foarte mari, dar in niciun caz “locuri caldute”. In dispozitivul de lupta la Varful Muntelui era cateodata iarna ca in Siberia etc.
    Este adevarat insa ca intotdeauna am avut puterea (prin atributiile de serviciu) de a face rau mai mare decat puterea de a face bine, dar Dumnezeu si educatia primita m-au ajutat si am reusit sa pastrez echilibrul.
    Eu nu doresc sa pacalesc pe nimeni. Am fost si sunt onest. Trebuie sa ma credeti pe cuvant. Inca mai sunt respectat de catre fostii mei sefi, colegi, subordonati, elevi si studenti etc.
    Daca doriti sa stiti mai multe tastati numele meu complet cu sau fara grad.
    Stiu ca multi din militarii activi si cei in rezerva sunt nemultumiti si pentru ce s-a intampat inainte si pentru ceea ce nu se intampla acum.
    In comentariul meu mi-am exprimat doar indignarea justificata fata de porcaria cu avansarile facute prin incalcarea legilor si regulamentelelor militare. Daca sunteti sau ati fost militar stiti bine la ce fac trimitere.
    Va invit sa va concentrati pe probleme de interes mai larg pentru militari si sa lasati atacurile la persoana pentru altadata si pentru alte persoane. M-ati ales gresit. Va incarcati constiinta inutil c-un mic pacat.
    Cu stima,
    I.G. Ratiu

  18. LoremIpsum says:

    Stimate colonel, nu iti permit sa nu imi permiti. Ai fost in varful muntelui unde cateodata era frig ca in Siberia si cand erai colonel?
    Nu intelegi nimic, nu e asa? Ai impresia ca toate nemerniciile astea se intamplau daca asa zisi leaderi ai armatei ar fi luat pozitie?

  19. LoremIpsum says:

    Karadeniz, probabil esti sau ai fost colonel si din discutiile pe care le-am avut pe bloguri cred ca ai observat ca am fost destul de echilibrat in discutii cu tine sau altii insa imi provoaca repulsie maniera asta de a baga batul prin gard de catre oameni care nici macar nu ar trebui sa deschida gura despre astfel de subiecte. Analizeaza te rog pasajul asta:
    “Este adevarat insa ca intotdeauna am avut puterea (prin atributiile de serviciu) de a face rau mai mare decat puterea de a face bine, dar Dumnezeu si educatia primita m-au ajutat si am reusit sa pastrez echilibrul.”
    Ce vrea sa insemne puterea asta de a face mai mult rau decat bine, a fost uns prin putere Dumnezeiasca cu “Puterea”, unde sunt regulamentele si legile, de aici porneste toata mascarada asta. Am putere, pot sa fac ce vreau eu, pot sa fac si bine si rau, ia uitati cine sunt eu. Mentalitatea asta ne-a adus unde suntem si ne intrebam acum de ce “nu se pot aplica regulamentele si legile acestor impostori?”.

  20. Marlon Juvet says:

    @LeremIpsum: Cu chestia cu tutuiala cam are dreptate herr colonel. O spun io, care de-a lungul timpului, pe acest forum, le-am cam umplut frigiderele de carne la nişte unii.

  21. LoremIpsum says:

    Marlon, eu sunt mai nesimtit si nu ma pot indrepta

  22. LoremIpsum says:

    Trecand peste asta, esti de acord cu ce am scris eu?

  23. traian dar nu basescu says:

    Ogoaiete!!!
    Te agiti prea tare. Fii calm!!!
    Si inainte si acum sefii puteau face mai mult rau decat bine. Asta-i realitatea. Problema este sa nu faci rau.
    Lasa analiza literara pe seama altora, nu esti pregatit.

  24. Marlon Juvet says:

    Şi cu avansările astea, mie unu mi-a zburat mintea la obiceiurile medievale de pe la curtea Regelui Soare (şi nu numai). Le Roi babardea pe câte una, aia era promovată la rangul de maitresse-en-titre (o poziţie cvasioficială) şi, ca să păstreze un minim de aparenţe, respectiva era căsătorită de formă cu câte un prostalău. În schimbul uitatului în altă parte când Soarele îi “vizita” soţia, tipul era innobilat, primea o mică moşie, rente, mă rog, chestii din astea, medievalele.
    DE aceste mici delicatesuri istorice mi-am adus aminte zilele astea, când l-am auzit pe unul din oamenii politici avansaţi aşa susţinând cu tupeu că e ceva normal, că în toate ţările NATO e aşa, oamenii politici dă valoare primesc şi grade militare ca expresie a expertizei lor şi aşa mai departe. Nu vă spui cine e tipul, vă las pe voi să ghiciţi, io unu’ dintotdeauna i-am văzut ascensiunea şi prin prisma “vizitelor” pe care i le făcea naşu-său de cununie lui nevastă-sa. Şi să mai dai crezare proverbelor ălora, cu “O dată vede naşul…”

  25. traian dar nu basescu says:

    Nu ai dreptate…………!

  26. Marlon Juvet says:

    @LoremIpsum: Sunt de acord şi am mai spus asta la nişte comentarii ale tare. Mi-a plăcut în mod deosebit expresia “impostori”, şi io o folosesc des legat de realităţile româneşti din ultimii 70 de ani.
    Mi-a plăcut şi cum a folosit-o Băsescu în speech-ul de suspendare. Sincer. Acolo, a pus degetul pe rană.

  27. ROBERT HORVATH SUA says:

    Stimata redactie
    Trimit atentiei dumneavoastra o postare iesit
    din comun. El poate duce la schimbari politice in Romania…cu
    inplicatii importante pentru militari.

    Ambasada Romaniei in SUA
    INFORMARE
    Domnule Ambasador

    ANTENA 3 TELEVIZIUNE AFILIATA LA CNN INTERNATIONAL
    UN ATAC DE O GRAVITATE EXCEPTIONALA, FARA PRECEDENT LA
    ADRESA POPORULUI GERMAN SI A CANCELARULUI
    GERMANIEI ANGELA MERKEL !

    La emisiunea Vorbele Grele a avut loc un interviu cu Presedintele
    Romaniei. Citez din memorie :
    -Ciutacu: Sunt nepot de rabin care a fost ingropat de germani….pot sa am incredere in germani si cancelara Merkel ?
    …………..
    Antonescu Nu se arata contariat de aceasta afirmatie
    uluitoare……….

    Ciutacu…In acelasi an CANCELARA GERMANIEI A SEMNAT CONTRACTUL CU STASI

    Antonecu maraie ceva aprobativ.

    Tinand seama de gravitatea situatiei am luat legatura cu centrul Presei Germane din New York. Am primit asigurari ca
    guvernul german va fi informat de urgenta.
    Domnule Ambasador
    Va rog de a informa prin cablu diplomatic guvernul Romaniei.
    Va rog a comforma primirea mesajului si numarul de integistrare.

    PS In cursul zilei de luni voi avea o audienta cu Consulul German
    in NY…..Busso von Alvensleben.

    Robert Horvath Deva Devartes Film International
    New York- Tokyo
    Presedinte

  28. dracula2 says:

    “Lorem Ipsum este pur şi simplu o machetă pentru text a industriei tipografice. ”
    (://ro.lipsum.com/)

    In acest sens toate spusele acestui comentator (mesteru’ petrica) sint simple “machete” pentru aratarea “marii lui dureri” : de ce soldele ofiterilor sint mai mari decit soldele maistrilor militari si ale subofiterilor , atita timp cit nivelul de pregatire al ofiterilor nu justifica acele diferente ???

  29. karadeniz says:

    @ LoremIpsum
    După ce vei citi toate comentariile sunt convins că vei trage concluziile corecte. Părerile și punctele personale de vedere nu sunt neapărat adevăruri universale, mai ales când amestecăm rațiunea cu sentimentele. Democrația înseamnă dreptul de a-ți spune opiniile și mai ales obligația și răbdarea de a asculta opiniile altora. Dacă o să-ți recitești, prin ochii unui observator neutru, propriile păreri o să ajungi la concluzia că ești mult mai aproape de un dictator decât un democrat.
    Nemerniciile de care vorbești se întâmplau și se întâmplă indiferent de poziția liderilor armatei. Pentru a nu se întâmpla e nevoie de poziția întregii armate. Poziția soldatului, subofițerului, maistrului, locotenentului, când există în întreaga masă a acestora, este mai importantă și determinantă decât cea a liderilor.
    Ca om care am fost obligat să aplic regulamentele și legile militare pot spune că aplicarea acestora doar în litera lor, cale cea mai simplă, este deseori extrem de nedreaptă. Aplicarea acestora și în spiritul lor transformă pe cel investit cu acestă putere din robot în om.

  30. FOX ONE says:

    Mari papagali!!

  31. LoremIpsum says:

    @dracula2
    mos muppets ti-ai schimbat nickname-ul, nu pacalalesti pe nimeni, si apoi acest blog este dedicat militarilor, ce tot cauta un fost militian aici.

  32. dracula2 says:

    Lipsumule …
    Mestere petrica vezi ca dai cu mucii pe pereti … , lucru de altfel normal la mintea unui mester . Ideile tale te-ai straduit sa ti le imprastii prin multe locuri . De ce crezi ca nu “te-a mirosit” mai multa lume ?
    Pe asta cu “un fost militian” de unde ai luat-o ? De ce n-ai spus “fost securist” , “fost nomenclatorist” … ca tot din bagajul vostru de idei de combatere a celor care nu va inghit prostiile ar fi fost ?

  33. LoremIpsum says:

    mos muppets acest blog dupa cum ii spune si numele “infomondomilitar” este dedicat militarilor, tu nu esti, esti un militian(politist) pensionar. Mergi pe blogurile destinate functionarilor publici cu statut special si lasa-ne.
    Il rog pe administratorul blogului care are posibilitatea sa dea astfel de informatii sa publice aici daca eu am legatura sau daca sunt una si aceeasi persoana cu “mesterul petrica” cum ce zice mos muppets.

  34. dracula2 says:

    Aici nu te-ai prezentat cu toate numele pe care le folosesti …
    Dar la Plano spui :

    Unknown spunea…
    1 iulie 2012, 15:19 PS. pe infomondo nickname-ul meu este LoremIpsum. (://www.plano10.com/2012/06/scmd-propune-o-noua-lege-164-favorabila.html?commentPage=2)

    Tot la Plano te prezinti cu :
    ://www.blogger.com/profile/06245709269778563700
    ://unknown-cynical.blogspot.ro/

    De asemeni aici ai mai folosit :
    Lorem says:
    Noiembrie 24, 2010 at 8:04 pm (://militar.infomondo.ro/actualitate/noile-salarii-in-armata-incepand-cu-1-ianuarie-2011.html)

    Toate ideile celor de mai sus fiind expuse “mai pe larg” la :
    ://maistri-militari.blogspot.ro

    La Plano “sari in ajutorul” lui Unknown – loremipsum (pentru a parea ca sinteti mai multi) sub numele :
    mesteru spunea…
    6 iunie 2012, 22:24 … mesterupetrica@yahoo.com .

    Se pare ca adresa de e-mail este “putin falsa” (tocmai pentru a nu avea surpriza sa te intreabe cineva , ceva) deoarece mesteruLpetrica@yahoo.com apartine cuiva care se ocupa cu diverse “tranzactii” cu scule electronice .

  35. LoremIpsum says:

    mos muppets se vede ca esti militian, ti-am mai explicat odata ca pe plano10 nick-ul este Unknown si pe Infomondo, LoremIpsum. Blogul meu este “unknown-cynical.blogspot.ro”, am mai spus asta, care e problema ta? “maistri-militari.blogspot.ro” NU este blogul meu. Daca mai ai in cap si altceva decat radacina parului poate pricepi de data asta, pe de alta parte nu trebuie sa iti dau tie socotela de ce fac eu.
    Daca consideri ca respectivul care face “tranzactii” se ocupa cu lucruri necurate, dupa mintea ta, de ce nu sesisezi fostii tai colegi de la militie, sau de ce nu trimiti un e-mail la respectiva adresa, daca e falsa, serverul de e-mail iti va returna ca nu poate sa livreze la adresa respectiva deoarece nu exista. La cat de istet si deconspirator te dai ai fi putut sa faci treba asta pana acum.
    Reiterez: nu iti dau tie socoteala de ce fac eu

  36. dracula2 says:

    Lipsumule , cunosc sistemul prin care , voi cei fara argumente , mutati “centrul de greutate” al oricarei discutii spre alte directii atunci cind va simtiti “in pana de idei”…
    Problema in discutie nu era cine as fi eu , sau ce as fi fost eu intr-o alta viata !

    Nu inteleg de ce nu-ti asumi crezul pentru care te zbati : domnilor eu sint un MM nemultumit de faptul ca ofiterii sint platiti mai bine ca noi , desi studiile acestora (durata ) sint egale cu alor noastre !
    De ce o tot dai cotita cu COR , cu “sa vezi ca” … cu “sa spunem ca”…
    Crezi ca te va baga cineva in seama daca-ti tot renegi ideile , desi incerci sa te prezinti ca un “mara luptator” pentru dreptate ?

  37. Dracula says:

    Salut aparitia tizului!
    Lorem…, ai o abordare foarte agresiva, cine mama dracului te crezi? Sintagma ,, militian,, s-ar putea sa-i deranjeze pe multi si te vei trezi cu niste vorbe dulci.Te comporti de parca ai fi mai presus de nivelul celor de aici, aroganta asta nu-ti aduce niciun beneficiu.Dimpotriva.

  38. LoremIpsum says:

    mos muppets iti inteleg frustrarile insa te rog nu mai incerca sa le descarci asupra noastra, poarta-le, sunt ale tale.
    Nu am spus niciodata lucrul asta ca ofiterii sunt prea bine platiti etc. asta e doar in mintea ta orbita de frustrari.
    Treaba aia cu COR, daca ai citit proiectul meu ai fi vazut ca am propus ca inclusiv SGP-ii sa fie introdusi in aceeasi grupa cu celelalte categorii de militari, probabil acum ai sa spui ca am zis ca si SGP-ii sunt mai destepti ca ofiterii.
    Ce nu pricepi tu este faptul ca asa se intampla in toate tarile, toti suntem militari indiferent de grad si trebuie sa avem grupa noastra special dedicata cum o au si celelalte categorii profesionale.
    Aaaaa! ca voi fostii militieni/politisti nu veti fi inclusi in aceasta grupa e cu totul alta poveste, este normal sa fi frustrat insa da dovada decenta si nu mai incerca sa te folosesti de vechile metehne de a baga batul prin gard si sa atati categoriile de militari intre ei.
    Daca te intereseaza acel proiect cu COR l-am timis la MApN insa sunt constient ca atat timp cat fosti trepadusi ca tine vor avea un cuvant de spus pe acolo “pe sus” acel proiect nu se va aproba si este lesne de inteles de ce.

  39. Dracula says:

    Lore…cate amenzi ai luat de la Politia Rutiera? Dar pe L61? Ca prea urasti politistii…
    Din cate observ, tu esti cel care baga batul prin gard.Vrei neaparat sa primesti niscaiva scatoalce.Nu stiu de ce, dar cand te citesc imi amintesc de unul ce se infoia pe-aici..unul, don quihote, don kkt, doncoor ..asa ceva.Semanati leit.

  40. tepes says:

    propagandist pcr, dute in CUBA.

  41. tepes says:

    MM si sub. sunt cei care duc greul armatei sunt cei mai prost platiti, coloneii ,fosti nomeclaturisti care nu au facut altceva decat sa proslaveasca politica PCR -ista,acum sunt foarte ofuscati ca li sa luat din cascaval.REPET MM SI SPOSTACIUBOFITERII ARMATEI ROMANE DUC GREUL PENTRUL HUZURUL OFITERILOR.POSTACII DE DOUA PARALE SA FACA BINE SA TACA IMPREUNA CU DOGARU, MARTAFOI FACUT OFITER DE SOCRUL LUI LA APELUL BOCANCILOR.LUATI AMINTE NU NE SUPARATI.

  42. Lt.col(r).Ing.dpl.Vasile says:

    CCR condusă de un handicapat? Dar România ?
    Ziarul Cotidianul publică în ediția de marți 16.07.2012 câteva date și informații despre cel care conduce destinele României, omul mai puternic decât președintele țării, supermanul supermanilor omul în fața căruia se închină președintele, premierul și parlamentul și chiar întreaga justiție românească pentru că este confundat cu instituția pe care o conduce, cu DUMNEZEUL de care nu are voie să se atingă nimeni. Din cauza acestui om și a celor care îmbracă robele roșii împreună cu el, România este muștruluită de unii care au uitat că până și Iisus din Nazareth era jumătate om jumătate Zeu, fiind născut de o pământeancă și nu s-a produs încă întoarcerea Mântuitorului, pentru că primul care ar fi știut ar fi fost probabil Papa, sau un alt cap religios. Ei bine, dacă nu s-a produs acest miracol, nu văd de ce este considerat acest om intangibil sau de ce nu ar fi supus el împreună cu apostolii săi, greșelii. Nimeni nu este perfect, nici legile nu sunt perfecte, nici Constituția nu este perfectă, și atunci dacă Constituția poate suporta modificări, dacă președintele țării poate fi suspendat și demis, dacă premierii se schimbă și demisionează la ordin sau de nevoie, nu înțeleg DE CE MEMBRII CURȚII CONSTITUȚIONALE NU POT FI SCHIMBAȚI SAU NU POT GREȘI SAU NU LI SE POT RESTRÂNGE UNELE ATRIBUȚII DE CĂTRE CEI CARE LE-AU ACORDAT ? Pentru că așa au considerat câțiva nemți și un Barosso ? NU ÎI PARE NICI UNUI MARE DEMOCRAT EUROPEAN CIUDAT CA UN OM SĂ FIE STĂPÂNUL ABSOLUT, SĂ FIE CEL CARE DECIDE ASUPRA CONSTITUȚIONALITĂȚII UNOR MĂSURI CARE ÎL PRIVESC ÎN MOD DIRECT ? Unde s-a mai văzut așa ceva, în care țară ? Bineînțeles că în România. Numai în România poate fi constituțional ca cineva să se afle mai presus de lege și să fie parte vătămată, avocat, procuror și judecător în propriul proces, în propria cauză. ASTA ESTE DEMOCRAȚIA CURȚII EUROPENE. Asta vor frau Merkel și don Barosso să ne impună, Democrația puterii.
    Dar pentru că toate astea nu erau suficiente, mai aflăm din ziarul amintit mai sus că Dumnezeul României, acest super-power este de fapt un handicapat. Deci legile țării soarta președintelui, soarta a milioane de români este judecată și decisă de un handicapat în adevăratul înțeles al cuvântului, pe care îl dau mai jos ca să nu fie dubii:
    HANDICAPÁT, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) dezavantajat fizic, ca urmare a unei deficiențe senzoriale sau motorii.
    Dacă datele prezentate de ziar sunt corecte și copiile actelor prezentate sunt conforme cu realitatea, atunci rezultă în mod clar că destinele tării sunt mâna unui handicapat. Păi mă întreb eu, nu era de ajuns că a ajuns președintele CCR cu o experiență de jurist consult, de parcă în toată România nu se găsea un procuror sau judecător de profesie care să fie demn de această funcție, mai trebuie să fie și handicapat? Nu mai avem juriști măcar sănătoși în România pentru o astfel de funcție? De fapt de ce mă mir eu, pentru că într-o țară în care la Cotroceni a rulat piesa Chiorul Blonda și Piticul, este ok dacă la Curtea Constituțională avem un handicapat drept președinte.
    Aflăm din articolul din ziar și din documentele prezentate că Domnul Zegrean –pentru cei care încă nu au ghicit despre cine e vorba – are un grav handicap de vedere, un handicap permanent și care necesită controale periodice, un handicap accentuat și permanent atât de grav încât este beneficiarul unui certificat care se acordă numai celor care nu își pot câștiga subzistența și au nevoie de tratament specific care să compenseze handicapul și acest tratament se referă și la scutirea de impozit pentru a fi în măsură și își urmeze tratamentul medical și să poată supraviețui.
    Păi ceva nu este în regulă aici:
    1.Ori domnul Zegrean este atât de bolnav încât necesită un certificat care îl scutește de impozit și atunci poate își merită cei 120 milioane lunar conform declarației de avere pe pensia pe care o primește, dar în cazul acesta NU ESTE ÎN DEPLINĂTATEA CAPACITĂȚILOR SALE PENTRU ÎNDEPLINIREA ÎNALTEI FUNCȚII DE PREȘEDINTE AL CCR(NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE , INSA MAGISTRATII SI-AU ALES UN REGIM DE PENSII TOTAL PREFERENTIAL, PESTE NIVELUL MURITORILOR DE RAND).
    2.Ori domnul Zegrean A PACALIT COMISIA MEDICALA, nu are nimic sau nu atât de grav încât sa beneficieze de un certificat de handicapat care să îl scutească de impozit, impozit care nu se percepe nici pe pensie, nici pe salariile pe care le primește urcând câștigurile personale la 3 miliarde de lei anual, adică 300 milioane pe lună. Să îmi fie cu iertare, dar se pare că în România e bine să fii handicapat.
    Ceva e putred aici și se pare că e nevoie de trei comisii aici:
    1. Una medicală pentru a stabili natura, gravitatea și implicațiile handicapului domnului Zegrean. Sugerez să fie aceeași comisie care a cercetat și tentativa de sinucidere a domnului Năstase;
    2. Una juridică pentru a cerceta condițiile în care acesta a fost declarat handicapat ca și condițiile în care a fost numit membru și apoi ales președinte al CCR;
    3. Una profesională pentru a verifica dacă domnul Zegrean, având în vedere grava boală de care suferă (care îi recomandă să evite ”efortul ocular mare), este în măsură să citească zeci si sute de pagini de dosare, documente și legi în condiții perfecte, care să nu ducă la pierderea unor nuanțe, sensuri, semne de punctuație, care să influențeze înțelegerea corectă și totală și în detaliu a documentelor studiate.
    Nu știu cine este în măsură să decidă asupra înființării acestor comisii dar acest lucru trebuie să se întâmple și încă cât mai repede, pentru că vorbim aici de DUMNEZEUL României iar dacă răspunsul la ultima problemă este negativ, toate actele emise de CCR cu domnul Zegrean la conducere sunt NULE. Dacă organele îndreptățite să facă verificări sau să declanșeze cercetările pe aceste aspecte se vor face că nu îi interesează subiectul, poate e nevoie ca aceste date să fie trimise și domnului Barosso și lui Frau Merkel, să pună presiune pe conducerea țării și să introducă acest al 12-lea punct pe lista de cereri.
    Mă folosesc de acest subiect pentru a-l întreba pe domnul Zegrean dar și pe cei care trimit 11 puncte spre studiu guvernului, dacă au citit art 94 din constituție, care spune că :

    ”ARTICOLUL 94
    Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
    a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
    b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
    c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
    d) acordă graţierea individuală.”
    Acest articol, cumulat cu art 98 arată clar ce are și ce nu are voie să facă președintele interimar.

    Art 98:
    (1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
    (2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.”
    Art 88-90 sunt următoarele:” ARTICOLUL 88
    Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.
    Dizolvarea Parlamentului ARTICOLUL 89
    (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
    (2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.

    (3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
    Referendumul ARTICOLUL 90
    Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.”
    Deci în Constituția României spune că președintele interimar nu are voie să se adreseze Parlamentului, să îl suspende și să ceară referendum. Nu scrie nicăieri în Constituție că nu are voie să grațieze, sau să intre în Biroul președintelui, adică în biroul celui ce trebuie să își exercite atribuțiunile constituționale. Deci CEEA CE AU CERUT DOMNII DIN EUROPA ESTE ANTICONSTITUȚIONAL și din câte îmi amintesc o făceau în spiritul respectării statului de drept. Al cui stat ? Care stat, statul pe brânci ? Domnule Antonescu, dumneavoastră ce sunteți, președinte sau glugă de coceni ? Ne-am săturat de ghiocei pe post de președinte. Credeam că va urma o schimbare. Domnilor din CCR domnule Antonescu, domnilor din Europa, dacă o persoană publică sau privată îl împiedică pe președintele unui stat să își exercite drepturile constituționale și își arogă drepturile acestuia acționând în numele unei funcții pe care nu o are, cum se numește asta în termeni juridici ? Despre UZURPARE DE FUNCȚIE A AUZIT CINEVA ? Cu ce drept a sigilat persoana privată BĂSESCU biroul președintelui României? CINE POATE RĂSPUNDE LA ACEASTĂ ÎNTREBARE, CINE FACE LUMINĂ, CINE IA MĂSURI ? Domnule Antonescu dacă nu cereți organelor și instituțiilor abilitate să facă lumină și să instituie ordinea de drept în acest stat, să nu vă fie cu supărare meritați să stați în fața acelui birou toată viața și să nu vi se deschidă niciodată ușa.

  43. Marlon Juvet says:

    Nea Vasîle, când te-am citit scriind “120 milioane lunar” “3 miliarde de lei” am avut aşa, un flashback, şi mi-a apărut în faţa ochilor Boc înfierând cu sfântă mânie uaseceristă pensiile militare.

  44. Marlon Juvet says:

    @Nea Vasîle: în plus de asta, ţi-am mai citit odată “opera” şi referirea la graţiere, şi mai am o nelămurire: te cheamă cumva Grăjdan?