Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Oradea – Inaugurarea Centrului de Excelenţă NATO HUMINT

Pe 16 martie, în prezenţa Preşedintelui României, Traian Băsescu, a ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea şi a Şefului Statului Major General, amiral Gheorghe Marin a avut loc, la Oradea, ceremonia de inaugurare a Centrului de Excelenţă NATO HUMINT.
La eveniment au participat ambasadori şi ataşaţi militari acreditaţi la Bucureşti, reprezentanţi ai serviciilor de informaţii militare ale naţiunilor sponsor, ai altor centre de excelenţă NATO, generali şi ofiţeri din conducerea Ministerului Apărării Naţionale, precum şi reprezentanţi ai conducerii administraţiei publice judeţene şi  locale.

Comandamentul Aliat pentru Transformare al NATO, instituţia care coordonează activitatea centrului, a fost reprezentat la această activitate de locţiitorul comandantului, amiralul Luciano Zappata.

După cuvântul de deschidere rostit de directorul centrului, a urmat ceremonia de înălţare pe catarg a Drapelului NATO, a drapelelor naţionale ale Greciei, Ungariei, Sloveniei, Turciei şi României, alocuţiunile reprezentanţilor naţionali, a amiralului Luciano Zappata şi a Preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că “amplasarea acestui Centru în municipiul Oradea reprezintă o recunoaştere a valorii militarilor români în teatrele de operaţiuni”.

În discursul susţinut la inaugurarea Centrului de Excelenţă,  şeful statului a subliniat importanţa centrului de la Oradea în cadrul Alianţei .

“Această instituţie vine să susţină procesul de transformare pe care Alianţa şi l-a asumat pentru a îndeplini cerinţele din procesul de adaptare la noile ameninţări  globale. Această instituţie este o dovadă a modului responsabil în care România contribuie la pregătirea Alianţei pentru viitor”, a spus Băsescu.

De asemenea, preşedintele a vorbit despre creşterea rolului României în cadrul Alianţei.

Traian Băsescu a mulţumit reprezentanţilor statelor sponsor Grecia, Ungaria, Slovenia şi Turcia şi a anunţat că “acestora li se vor alătura Slovacia şi Statele Unite”, care au semnat memorandumuri în acest sens.

Misiunea Centrului de Excelenţă NATO HUMINT este de a furniza un punct unic de referinţă în domeniul de expertiză în cadrul NATO, atât în ce priveşte instruirea şi dezvoltarea de politici şi proceduri standardizate, cât şi în sprijinirea Alianţei şi prefigurarea evoluţiei capabilităţilor HUMINT ale acesteia.

Sursa: comunicat al MApN, MEDIAFAX

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

One Response to “Oradea – Inaugurarea Centrului de Excelenţă NATO HUMINT”

  1. Alexe Andrei says:

    Ce fel de oameni vor fi in aceasta institutie ? Ma refer , La pregatirea acestora … ?! Toate detaliile in privinta celor din interior … .