Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Pakistanul va deschide ruta de aprovizionare a trupelor ISAF din Afganistan

Guvernul de la Islamabad, a anunţat că Pakistanul va permite în curând reluarea trecerii pe teritoriul său a camioanelor cu provizii pentru trupele NATO din Afganistan (ISAF).

Ruta a fost blocată de peste două luni în urma unui incident în care au fost implicate forţele Alianţei Nord-Atlantice în apropiere de frontiera afgană.

Această redeschidere urmează să fie aprobată în mod oficial de parlament, care se va reuni săptămâna viitoare, a declarat pentru presă ministrul pakistanez de externe Hina Rabbani Khar. Potrivit ministrului, parlamentul urmează să adopte, probabil “în prima jumătate a lunii februarie”, textul cu termenii revizuiţi ai cooperării sale cu Statele Unite şi NATO. În acest context, o reluare a traficului convoaielor NATO ‘nu ar trebui să fie o problemă’, a spus ea.

Pakistanul a decis la sfârşitul lunii noiembrie să revizuiască termenii cooperării sale cu Statele Unite şi NATO după atacurile aeriene ale Alianţei (SUA în special) în care au fost ucişi 24 de soldaţi pakistanezi în apropiere de frontiera cu Afganistanul. Ca urmare a acestor incidente, Islamabadul a luat mai multe măsuri, între care şi închiderea graniţelor sale pentru camioanele încărcate cu provizii destinate forţelor din Afganistan din portul din Karachi, în sudul Pakistanului. Pe ruta prin Pakistan trec circa 50% din proviziile destinate forţelor NATO din Afganistan.

Potrivit mai multor responsabili pakistanezi, Islamabadul ar putea decide să introducă o taxă pentru trecerea convoaielor, scutite anterior de o astfel de plată.

sursa: AGERPRES

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.