Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Pentagonul notifică Congresul american în legătură cu vânzarea de elicoptere irakienilor

AH-64 Apache. foto wikipediaPentagonul a trimis o notificare Congresului SUA referitoare la un proiect de contract care prevede livrarea (contra cost) către Irak a 24 de elicoptere de atac Apache, echipamente şi piese de schimb. Costul celor 24 de elicoptere se ridică la 4,8 miliarde de dolari, a anunţat agenţia responsabilă cu vânzările de arme în străinătate, potrivit AFP şi citat de AGERPRES.

Bagdadul solicită de mai multe luni Washingtonului să îi furnizeze astfel de echipamente, dar mulţi congresmeni americani se opun. Congresul american are la dispoziţie 15 zile pentru a ridica obiecţii asupra draftului de contract. În caz contrar, contractul va fi încheiat.

Proiectul de contract include, de asemenea, vânzarea a 480 de rachete Hellfire.

“Această ofertă de vânzare susţine interesele strategice ale Statelor Unite furnizând Irakului mijloace esenţiale de a se proteja împotriva ameninţărilor teroriste şi convenţionale şi îmbunătăţind protecţia infrastructurilor petroliere-cheie”, se arată într-un comunicat al Agenţiei de cooperare pentru apărare şi securitate (DSCA).

Premierul irakian Nouri al-Maliki – şiit criticat pentru lipsă de dialog şi cooperare cu celelalte facţiuni religioase existente în  societatea irakiană – se confruntă cu pierderea controlului unei părţi a provinciei majoritar sunite al-Anbar, aflată la frontiera cu Siria.

Sursa: AFP, AGERPRES

Etichete: , ,


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

15 Responses to “Pentagonul notifică Congresul american în legătură cu vânzarea de elicoptere irakienilor”

  1. Nu inteleg says:

    Da datoria Irakului catre colonia Romanistan cum a disparut..?Vad ca de elicoptere au bani ..

  2. Nu inteleg says:

    Practic Irakul isi cumpare elicoptere pe banii romanilor ..Halal colonie

  3. messerschmit says:

    Forumurile sunt sectiuni in care se discuta ci nu se disputa. Fiecare forum are regulile sale proprii de participare si postare conforme cu politica celui care il administreaza. Insa, pentru a porni o discutie cu adevarat folositoare, exista citeva reguli de baza ce trebuie respectate:
    1. NU POSTATI MESAJE CU CAPS
    Pe internet, acest lucru este echivalent cu a striga si este o regula care trebuie respectata pe orice alt tip de site web pe care il folositi.
    2. NU POSTATI MESAJE CARE NU AU LEGATURA CU SUBIECTUL DISCUTIEI (off-topic)
    Daca aveti de gind sa discutati despre un subiect care nu are legatura cu firul de discutie (topic), porniti unul nou. Daca vreti sa obtineti o informatie de la un participant la discutie, este indicat sa folositi sistemul privat de mesagerie. Daca un participant la discutie posteaza mesaje off-topic, nu interveniti ca sa ii atrageti atentia imediat, acest lucru va stirni si mai mult spiritele. De regula orice forum este moderat de o persoana care are responsabilitatea de a sterge mesajele nepotrivite si de a sanctiona utilizatorii care incalca regulile forumului. Fie ii atentionati in particular prin sistemul de mesagerie privata sau prin email, fie contactati moderatorul pentru a indica utilizatorii care incalca regulile.
    3. NU ATACATI PERSONAL PARTICIPANTII LA DISCUTIE
    Pe internet, acest lucru se numeste “flaming”. Mesajele trebuie sa aiba un scop constructiv si atita timp cit discutia se focalizeaza pe subiectul discutat si nu asupra unui participant anume, totul este in regula. De asemenea, daca mesajele celorlalti participanti contin greseli gramaticale, nu este indicat sa le atrageti atentia asupra acestui lucru pentru ca i se poate intimpla oricui chiar si dumneavoastra.
    4. NU POSTATI MESAJE CARE CONTIN GRESELI GRAMATICALE
    Trebuie sa tineti minte ca discutia la care participati va fi citita de mai multi oameni carora le va fi greu sa va inteleaga punctul de vedere daca el este exprimat in cuvinte scrise imcomplet sau incorect. De aici se pot ivi alte neintelegeri si veti fi nevoit sa reveniti pentru a va corecta. Cititi cu atentie mesajul inainte de a-l publica pe forum.
    5. CONTRIBUITI, NU REITERATI
    Un mesaj care spune doar “Sunt de acord” este inutil. Este normal sa fiti de acord cu parerea unui participant, dar decat sa agreati pur si simplu, aduceti argumente suplimentare la ceea ce a spus el si eventual indicati alte exemple.
    6. CITATI MESAJELE CARORA LE RASPUNDETI
    Totusi, atunci cind citati, editati mesajul citat astfel incit sa includeti doar materialul caruia i se adreseaza replica dumneavoastra pentru ca mesajul sa fie cit mai scurt si la obiect.
    7. RESPECTATI CEILALTI PARTICIPANTI LA DISCUTIE
    Nu injurati si nu calomniati participantii si nu faceti generalizari care vizeaza rasa, religia sau sexul participantilor.
    8. NU POSTATI MESAJE CARE CONTIN RECLAMA SAU MATERIALE OFENSATOARE SAU OBSCENE
    9. NU PORNITI UN NOU FIR DE DISCUTIE PE UN SUBIECT CARE ESTE DEJA IN DEZBATERE
    Inainte de a porni un fir de discutie, folositi optiunea de cautare din forum pentru a gasi o discutie pe acelasi subiect. Cind v-ati asigurat ca nu mai exista vreuna, atunci puteti adauga un fir de discutie pe tema care va intereseaza.
    10. NU POSTATI MATERIALE CARE SUNT PROPRIETATEA INTELECTUALA A ALTORA
    Atunci cind vreti sa argumentati pe un subiect si vreti sa dati drept exemplu parerea altor persoane de pe un alt site web, nu copiati materialul in mesajul dumneavoastra ci faceti o trimitere printr-o legatura (hyperlink) la situl original. De asemenea, nu este recomandat sa includeti imagini, videoclipuri sau alte materiale decit daca sunt publice iar copyright-ul lor nu este detinut legal de o persoana sau o companie.
    11. CITITI CU ATENTIE REGULAMENTUL FORUMULUI INAINTE DE A POSTA
    Fiecare forum are politica lui in privinta postarii si moderarii mesajelor. Inainte de a participa la discutii, este recomandat sa va insusiti regulile. Daca accesul dumneavoastra va fi interzis din cauza incalcarii vreunei reguli a forumului respectiv, se va considera ca ati fost avertizat.

  4. messerschmit says:

    Ma vad nevoit sa prezint aceste reguli de aur ale netului, datorita faptului, ca majoritate covarsitoare, au fost sau, mai sunt cadre militare. Sunt convins ca au eticheta de militar educat in sange. Aceste reguli de bun simt pe net se gasesc pe http://www.neticheta.ro/reguli/forum. Va rog sa ma scuzati daca am suparat pe cineva, dar ca era cazul sa ne prezentam in acelasi mod in care ne prezentam si cand eram in activitate, fie pe bancile L.M.-ului, fie ale S. M.Of. Activi de toate armele, fie ale A.I.S.M. sau A.T.M. Succes.
    P.S. Este valabil si pentru acest Horwath, care nu are nimic in comun cu armata!

  5. Asa e says:

    La Fundeni e o adevarata mafie a organelor..Totusi nu cred ca Arafat e implicat..Sau Dumnezeu stie ..

  6. Asa e says:

    Ce sa zic acum dupa atatea restrictii..?Traiasca partidul comunist roman su secretarul sau general..

  7. Marlon Juvet says:

    Robert Horvath, un cititor/comentator pe masura blogului Infomondo. Daca era ceva de capul vostru, ii interziceati de mult I.P.-ul.

  8. Socrate says:

    Corect decalogul +1 !. Totosi cred ca decalogul sa fie decalog ar trebui sa eliminati porunca 7 . Nu poti sa te stapanesti cand constati ca un postac abereaza . Daca am neglija toate aberatiile atunci nu ar mai exista critica si s-ar diminua rolul pamfletului. Cum sa accepti un mesaj care in loc sa raspunda problemei pusa in dezbatere te duce , vrand nevarand ( exemple sunt mai sus ) catre lupta cu basestii ? Daca acest forum este antibasist atunci trebuie definit ca atare si ramaneti fratilor si va lingeti unul pe altul , unde vreti voi.

  9. un cititor says:

    Marlon Juvete alias ce alte pseudonime mai ii fi folosind ai libertatea sa nu te mai obosesti cu blogul infomondo, ca esti un cititor/comentator prea rafinat! Asa ca eu unul cred ca nimeni nu va suferi ca tu nu te vei mai baga in seama pe-aici! So, get lost!

  10. MULTUMESC PENTRU CENZURAREA ULTIMEI POSTARI.
    DESCHIDETI
    ROBERT HORVATH DEVA BLOG

    Cenzura ne face liberi !

  11. karadeniz says:

    Domnule Horvath, nu prea le ai cu simțul măsurii. Ai propriul blog pe care nu prea intră nimeni și drept urmare postezi în cantități industriale pe alte bloguri, acolo unde nu prea ești banat. Nu vrei să înțelegi că SF-urile domniei tale nu au priză la public și nu ai decența să reduci acest bombardament mediatic.
    Păcat, vârsta și experiența ar trebui să-ți spună că adeseori ce e prea mult strică.

  12. Robert Horvath Sua says:

    @ Meser…..
    Nici dumneata nu ai legatura cu armata desi …uneori la ocazii importante…
    Imbraci uniforma.

  13. Dani de Vito. says:

    Clar .Orice forum daca e patriotic si national e clar antbasist si e antiplagiator..Doi tradatori ai actualului gulag al gazelor toxice de sist Romanistan [fosta tara libera si bogata ].

  14. relutu says:

    D-le Messerschmit, este interesanta initiativa D-voastra in contextul absentei noastre de la informarile saptamanale dar ce facem cu acei domni de tip…….Stefanist (derivatia anterioara de la nume ar crea din nou neplaceri unor purtatori de musca pe caciula, ) care s-au declarat ostili procedurilor, regulamentelor si regulilor afirmand raspicat pe blog ca acestea nu au facut obiectul preocuparilor lor si ca chiar ar incurca specialistii militari de o anumita culoare, in activitatea curenta.

  15. messerschmit says:

    Domnule horwath, nu ma cobor la nivelul dvs. Va las in plata Domnului cu toate investigatiile dvs, care mai mult denota o apartenenta de asistenta si serviciu medical obligatoriu. Ati infestat, si nu numai aici, toate blogurile pe care ati intrat, pe unde v-ati lasat amprenta pestilentiala. Nu va baga nimeni in seama si tot agitati batul prin gard. Continuati, spre hazul si in acelasi timp dispretul multora, cu investigatiile dvs, care ar fi ocupat un colt usor de citit in Urzica de altadata. Nu ma astept la un raspuns frumos/civilizat de la dvs, pentru ca nu stiti nici ce inseamna frumosul/civilizatia si nici nu puteti traduce in ungara aceste cuvinte/nu exista poate. In mocirla pe care o creati, amestecati-poate voit si numele(si subliniez,doar numele, nu si persoana) sotiei dvs. Cred ca dansa nici nu are cunostinta de postarile halucinante pe care le scrieti cu inversunare pe unde apucati, deviind de la subiectele blogurilor. Traiesc cu speranta, ca veti avea bunul simt -desi nu cred- sa va retrageti in glorie de pe un site destinat celor care au fost (facut parte) sunt si vor fi alaturi de valorile militare romanesti. Ma intreb adesea de ce nu gasiti un infomondo maghiar la care sa dezbateti si sa contribuiti cu experienta dvs probleme celor din tara vecina. Sunt convins ca veti primi aprecieri pe masura. Va salut.