Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Posibil scenariu de atacare a Siriei

Dispozitivul american de lovire din Orientul Mijlociu

Dispozitivul american de lovire din Orientul Mijlociu

Stratfor a publicat un posibil scenariu pe care SUA şi aliaţii săi l-ar putea folosi pentru a ataca Siria.

Potrivit Stratfor, SUA şi aliaţii săi îşi evaluează poziţia şi forţele pentru executarea unui  posibil atac militar asupra Siriei. Valoarea şi natura acestora depinde de obiectivul asumat al misiunii.

Scopul loviturii ar putea fi:
– o acţiune punitivă care vizează conducerea sau structurile de comandă control esenţiale;
– o lovitură orientată spre degradarea capabilităilor de susţinere a regimului, astfel încât balanţa puterii locale să se încline înspre rebeli;
– un atac asupra arsenalului de arme chimice.

Având în vedere numeroasele constrângeri şi reticenţele politice de la Washington de a se angaja într-o altă intervenţie în Orientul Mijlociu, Statele Unite şi aliaţii săi vor încerca probabil o lovitură limitată.

Cele mai probabile obiective propuse ar consta în atacuri cu rachete şi atacuri aeriene sau un efort de a distruge capacitatea lui Bashar al-Assad de a folosi arme chimice.

În cazul unei lovituri punitive sau o operaţiune limitată de a reduce capacitatea regimului Assad de a folosi  armele chimice se va putea folosi un atac asupra facilităţilor cheie de comandă control, bazelor aeriene principale, a locaţiilor artileriei.

SUA deţin deja de mijloacele necesare pentru executarea unui astfel de atac, imediat:

– au dispuse în Mediterana Orientală 4 nave de tip distrugător clasa Arleigh Burke (înzestrate cu rachete de croazieră) – şi, probabil, un submarin nuclear cu rachete de croazieră Tomahawk;

– poate folosi bombardiere strategice aflate în baze în Statele Unite. Bombardierele B2 ar putea pătrunde prin reţeaua siriană de apărare aeriană pentru a lansa bombe ati-buncăr;

– poate folosi bombardiere B-1 de la Al Udeid Air Base în Qatar.

Este de aşteptat însă ca SUA, în ciuda faptului că are forţele deja la dispoziţie pentru a executa astfel de operaţiuni restrânse, vor căuta timp pentru a obţine sprijin politic internaţional, dar şi de apărare împotriva unor lovituri militare
ale regimului sirian împotriva SUA şi aliaţilor săi.

Se estimează că vor fi necesare multe lovituri pentru distrugerea arsenalului chimic al lui Assad întrucât armata siriană dispune de numeroase posibilităţi de lovire: artilerie, rachete, aerian.

Se va impune astfel executarea de numeroase atacuri la sol cu aviaţia. Acest lucru înseamnă că este necesară folosirea de aviaţie de nivel tactic care ar trebui să joace un rol-cheie într-o astfel de campanie. Acest lucru obligă folosirea de avioane de realimentare în aer, sprijin de informaţii de nivel tactic. De asemenea se impune distrugerea apărării antiaeriene.

Ca urmare este de aşteptat ca portavioanle americane să fie implicate în operaţiune.

Pentru a limita pierderile şi a maximiza şansele de supravieţuire a aviaţiei de atac va fi necesară dislocarea în zonă a achielor de căutare salvare şi a celor de operaţii speciale.

Statele Unite ale Americii încă nu au început să desfăşoare forţele necesare pentru acest nivel de intervenţie, dar puterea de luptă aflată în regiune este semnificativă.

Două portavioane SUA şi gruparea lor navală se află în zona de operaţii a Flotei a 5-a şi pot ajunge în regiune în câteva zile.

USAF poate creste rapid numărul de escadrile în regiune, folosindu-se de bazele aeriene din Turcia, Grecia, Iordania şi Cipru.

sursa: STRATFOR

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

2 Responses to “Posibil scenariu de atacare a Siriei”

  1. indisciplinatu says:

    Si uite cum,…incet, incet, Al Assad devine un mare “criminal” si noi, “jandarmii universali” tre’ sa-l punem cu botu’ pe labe si sa-i luam gatu’, ..pardon, petrolu’!!..caci “american dream” cu mult “fuell” se mentine.
    Acelasi scenariu de kkt, pentru pulimea care isi atarna steagul in fata “casutei” din Colorado sau de aiurea!!
    Sirianul de rand…ce zice?? Pe el l-ati intrebat???…tre’ sa fi tampit sa nu te intrebi de unde au “rebelii” arme si munitie, cine i-a organizat si finantat!!!???
    Se vorbeste de SUA si “aliatii sai”…ONU e pur decorativ!!!
    Si rabdarea lui Putin s-ar putea sa se fi terminat deja!!!

  2. Cornel says:

    Daca si de data asta ii f.. pe arabi cred că o bagă pe mânecă.