Admitere Materat - UBB Cluj-Napoca - Managementul Securității în Societatea Contemporană

Posibilă intensificare a atacurilor talibanilor în Afganistan

Într-un comunicat al autointitulatei grupări fundamentaliste “Emiratul Islamic al Afganistanului” se arată că luptătorii talibani lansează o largă operaţiune împotriva forţelor NATO şi americane dislocate în Afgansitan.

“Emiratul islamic al Afgansiatanului anunţă lansarea unei operaţiuni în primăvara acestui an, sub denumirea Alk-Faath (Victorie), împotriva americanilor, membrilor NATO şi a tuturor înlocuitorilor lor”, precizează comunicatul.

Operaţiunile îi vor viza în principal pe “invadatorii americani”, forţele NATO, “spionii care se prezintă drept diplomaţi străini”, “slugile administraţiei Karzai”, companiile de securitate private, firmele străine de construcţii şi “toţi susţinătorii invadatorilor străini”.

Talibanii au precizat că, începând din 10 mai, vor bloca drumuri, vor ataca oraşe, vor amplasa bombe artizanale, vor asasina funcţionari şi vor răpi cetăţeni străini.

“Emiratul islamic al Afganistanului consideră jihadul armat drept singurul mod de a-şi atinge obiectivul” şi a determina retragerea trupelor străine, se arată într-un comunicat al insurgenţilor talibani.

Anunţul a fost făcut înaintea plecării la Washington a preşedintelui afgan, Hamid Karzai, pentru o vizită având ca scop consolidarea legăturilor cu administraţia americană.

În paralel, forţele NATO au declanşat o ofensivă la Kandahar, unul dintre fiefurile talibanilor.

Statele Unite şi NATO au decis să trimită în Afganistan efective suplimentare, astfel încât numărul total al militarilor din forţele internaţionale să ajungă, până în vara acestui an, la 150.000.

sursa: MEDIAFAX

Etichete:


Redactia nu-şi asumă responsabilitatea asupra conţinutului comentariilor cititorilor. În situaţia în care acestea conţin un limbaj necivilizat ne rezervăm dreptul de a le opri de la publicare. De asemnea invităm comentatorii să se refere strict la subiectul aflat în dezbatere şi să nu aducă atingere demnităţii altor persoane. Vă invităm pe toţi la o dezbatere civilizată, argumentată bazată pe respect.

Comments are closed.